Cum reduci stresul angajaţilor? Câteva idei
Nu e de mirare ca joburile care implică stres au consecinţe serioase atât asupra individului, cât şi (…)
Nu e de mirare ca joburile care implică stres au consecinţe serioase atât asupra individului, cât şi (…)
Discuțiile despre bani și salariu nu sunt cele mai potrivite subiecte de conversație, mai ales dacă te afli la un (…)
„Viața funcționează cu împlinirile pe care le ai când îți cauți și îți găsești (…)
Într-o tranzacție de peste 12 miliarde de dolari, Marriott International a încheiat un acord pentru (…)
Am abordat, în numărul 220 al Revistei Cariere, Schimbarea. Cu S mare, pentru că vorbim despre acea cotitură (…)
Astăzi, diplome are toată lumea. Engleza o vorbim inclusiv în casă, iar calculatorul și tehnologia sunt a (…)
Angajarea persoanelor cu handicap nu este foarte răspândită pe piața muncii din România. Firmele (…)
Samsung este din ce în ce mai afectată de scăderea vânzărilor. Iar acest lucru se vede şi în (…)
De la începutul acestei luni, retailerii nu mai au dreptul să ceară clienţilor să păstreze ambalajele (…)