FOTOGALERIE: Titi Aur și arta de a conduce. O maşină, o şcoală, o afacere
Când te urci în autoturismul pe care îl va conduce campionul de raliuri Titi Aur, ştiind că (…)
Când te urci în autoturismul pe care îl va conduce campionul de raliuri Titi Aur, ştiind că (…)
Un studiu al celor de la Deloitte relevă faptul că numărul femeilor care ocupă un loc în consiliile de (…)
„The Stanford Prison Experiment”, care ajunge în cinematografele din Statele Unite ale Americii (…)
Master-classul „Muzica la altitudine”, care ajunge în acest an la a III-a ediție, va avea loc (…)
Ideea ultimului număr CARIERE gravitează în jurul sportului și încurajării inițiativei sportive. Scriem (…)
Economia românească are nevoie de lideri capabili să aducă sustenabilitatea în mediul organizațional, (…)
Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene se sărbătoreşte pe 20 iulie, odată cu prăznuirea Sfântului (…)
Pe fondul crizei din Grecia, creditorii sunt nevoiți, ca parte a unui acord de finanțare cu Uniunea Europeană, să (…)
A absolvit facultatea de Inginerie Aeronautică la Middle East Technical University din Ankara, Turcia, însă (…)