Își depășește limitele pentru copiii cu autism
Psihologul Adrian Gemănaru, care a fost nominalizat în acest an la premiile World Autism Festival, din (…)
Psihologul Adrian Gemănaru, care a fost nominalizat în acest an la premiile World Autism Festival, din (…)
Nu toate interviurile de angajare se desfăşoară sub cele mai bune auspicii. Îţi pot scăpa, din greşeală, (…)
Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi ai unor instituţii de (…)
Într-un articol din Fast Company, futurologul Gerd Leonhard, CEO al The Futures Agency, descrie fenomenul (…)
Încă o generație a absolvit cursurile Școlii ADC*RO, aflată la a șaptea ediție. Lucrările celor 29 de (…)
Dragoș Petrescu, CEO-ul City Grill, a fost ales în funcția de președinte al Organizației Patronale a (…)
Asociația Unu și Unu participă anul acesta la evenimentul de strângere de fonduri prin ȋnot Swimathon cu (…)
Cafenele cochete presărate de-a lungul străduțelor pietruite aflate în contrast cu bulevarde străjuite de (…)
CRISISPEDIA aduce în România, pentru prima dată, doi comunicatori de talie internaţională, specializaţi (…)