Vanilissimo, un business de familie născut în plină pandemie
În august 2021 se deschidea pe piața din România un nou laborator de prăjituri și torturi: Vanilissimo. Mai exact, este vorba despre o afacere de familie pornită în plină pandemie de Kioko Rodrigue și de soția acestuia, Diana Kioko. Diana a fost avocat 12 ani, iar acum este coach. Însă, este pasionată și de prăjituri.
“Eu am studiat o perioadă lungă și am lucrat atent meniul înainte de a lansa business-ul în august, de aceea am atât de multă încredere în produsele noastre. Soția a creat numele și l-a înregistrat la OSIM și mereu a fost lângă mine la fiecare pas”, spune Kioko Rodrigue, Pastry Chef & co-ownerul Vanilissimo.
„Doar cei care riscă și au curaj pot duce viața lor spre alte limite”
Proiectul a însemnat pentru Rodrigue și plecarea din industria telecom, unde a lucrat mai bine de 10 ani. Totul pentru a-și urma pasiunea pentru cofetarie. Pasiunea era mult mai veche, în anul 2017 el a participat și la Chefi la cuțite. “Mulți m-au considerat nebun pentru că am plecat chiar în plină pandemie spre un domeniu nou și mult mai dificil, de la un loc mult mai cald pe care îl câștigasem în mulți ani de muncă. Însă, eu cred că doar cei care riscă și au curaj pot duce viața lor spre alte limite, spre ceea ce nici nu au sperat vreodată. Noi, ca familie, ne-am asumat cu mult curaj acest proiect”, mai spune co-ownerul.
Au produse și pentru vegani
Ce găsim la Vanilissimo? O multitudine de deserturi, care mai de care mai bune. Torturi cu mousse-uri și fructe, torturi clasice, torturi vegane, eclere, tarte. Fiecare dintre torturi are si corespondent într-o prăjitură. Vanilissimo pregătește pentru clienții săi corporate și pachete personalizate pentru sărbători și candy-bar-uri. “Cele mai spectaculoase produse ale noastre sunt torturile de nuntă și botez pe multe etaje, până la zece, lucrate personalizat, după preferințele clienților”, spune Kioko Rodrigue.
„Analizăm dacă vom merge mai departe singuri sau vom coopta investitori”
“În acest moment, avem laboratorul pe strada Brădești 8, sector 2, unde clienții pot veni să își ridice comenzile online plasate pe site-ul cofetăriei și este în plan deschiderea primei noastre cofetării anul viitor. Încă analizăm dacă vom merge mai departe singuri ca business de familie sau vom coopta potențialii investitori care s-au arătat interesați de dezvoltarea acestui proiect”, adaugă Pastry Chef.
Cum se diferențiază Vanilissimo în piață
Vanilissimo are două mari puncte forte. În primul rând, conținutul drastic scăzut de zahăr în orice produs. “Zahărul este total eliminat acolo unde clientul dorește să realizăm tortul cu îndulcitor sau dacă optează pentru produsele vegane (îndulcite cu agave și curmale)”. Și al doilea plus: rețelele unice concepute chiar de către Rodrigue, ceea ce înseamnă că produsele Vanilissimo nu pot fi găsite altundeva și că au un gust inconfundabil. “Clienții noi sunt mereu foarte surprinși, spun că acestea nu sunt produsele clasice de cofetărie, torturile noastre sunt cu adevărat altceva. Produsele conțin ingrediente premium și fructe proaspete din belșug”.
Ce planuri de dezvoltare are Vanilissimo
Ce planuri de dezvoltare au cei de la Vanilissimo? Anul acesta vor dezvolta și mai mult magazinul online, colaborările corporate de tip abonament, dar și activitatea legată de evenimentele de nuntă și botez. La anul, au în plan deschiderea primei cofetării Vanilissimo, în București.