Viitorul muncii e flexibil, adaptat nevoilor oamenilor și incluziv
După mai bine de un an de pandemie, care a adus o digitalizare accelerată și o migrare masivă către munca de acasă, acum toate eforturile noastre se concentrează către viitorul muncii. Acolo unde e posibil, munca se va desfășura într-un sistem hibrid – adică o combinație între lucrul de oriunde și lucrul de la birou. Dar cum se pot asigura organizațiile că un astfel de model e și funcțional? Ce e de făcut pentru a găsi formula potrivită deopotrivă pentru angajați și pentru companie?
Am dezbătut toate aceste teme interesante – și multe altele – cu invitați de seamă în cadrul conferinței „The future of work – the good, the challenging & the unknown”, organizată online, miercuri, 9 iunie, de Microsoft România și moderată de Constantin Pescaru, Editor Coordonator, Revista HR Manager.
Reorientarea masivă către munca de la distanță a creat atât oportunități, cât și provocări pentru forța de muncă a viitorului. În contextul în care transformarea digitală a schimbat profund modul în care lucrăm, e momentul să ne gândim cum putem folosi uneltele și abilitățile de care dispunem și de ce anume mai avem nevoie pentru a ne pregăti pentru următoarea provocare a unei lumi într-o continuă și rapidă schimbare.
E clar că ne îndreptăm către organizații mult mai umane, în care nevoile și preferințele angajaților primează, totuși primul pas pentru a înțelege încotro ne îndreptăm este să culegem date și informații. Ceea ce poate părea paradoxal la prima vedere, însă este singura modalitate în care ne putem forma o imagine de ansamblu a situației în care ne aflăm, precum și a așteptărilor angajaților și angajatorului deopotrivă, ne-a spus Dr. Brian Kropp, Vicepreședinte și Director HR Research la Gartner.
Dr. Kropp este autorul a peste 50 de studii de cercetare la Gartner și a susținut sute de sesiuni de strategie cu echipe de executivi din companii de Top Fortune 500 din întreaga lume. Este un colaborator frecvent al CNN, Harvard Business Review, The Economist, Financial Times și The Wall Street Journal. Împreună cu echipele pe care le coordonează, Brian Kropp abordează cele mai noi provocări ale liderilor de HR și oferă informații și soluții ce permit echipelor de conducere să ia măsuri decisive.
Intervenția lui Brian Kropp în cadrul evenimentului s-a desfășurat sub forma unei discuții libere pe care acesta a avut-o cu Adina Vidroiu, HR Director România, Grecia, Cipru și Malta la Microsoft. Iată câteva dintre ideile despre viitorul muncii și soluțiile legate de munca în format hibrid despre care au discutat cei doi:
- Munca în format hibrid poate funcționa doar dacă angajații și angajatorii ajung la un numitor comun în ceea ce privește un aspect pentru care e nevoie de claritate: ce fel de activități pot fi făcute de la birou și ce fel de activități pot continua să fie făcute de la distanță ;
- Decizia privind viitorul muncii trebuie luată ținând de asemenea cont de importanța interacțiunilor sociale și emoționale;
- Flexibilitatea este conceptul care definește viitorul muncii: pentru că nu va fi vorba doar despre a lucra de oriunde, ci și despre a lucra oricând, așa că e nevoie de o mai mare flexibilitate inclusiv în ceea ce privește programul;
- Empatia este abilitatea definitorie pentru liderii viitorului;
- Tehnologia va fi și mai importantă pentru viitorul muncii: de exemplu, prin analiza de date angajatorii își vor putea înțelege mai bine angajații și vor putea lua decizii mai bune pentru ei.
În a doua parte a evenimentului, Constantin Pescaru a moderat o discutie între invitați – lideri HR din companii de top – , aceștia împărtășind cu audiența din experiențele și planurile lor de viitor, în cadrul organizațiilor din care fac parte:
- Luiza Müller, HR Director, Orange România,
- Delia Rotaru, VP People & Organisation, eMAG,
- Richard de Graaf, HR Director, ING Bank România
- Adina Vidroiu, HR Director România, Grecia, Cipru și Malta, Microsoft
Printre concluziile care au rezultat în urma acestui dialog deschis și antrenant amintim doar câteva:
- Nu ne putem da seama cum va funcționa exact munca în format hibrid decât aplicând o formulă de genul „listen (ascultă-ți angajații cu adevărat) – test (testează cât de mult posibil) – learn (ajustează și adaptează)”;
- Sub o formă sau alta, companiile pregătesc o perioadă-pilot pentru munca în acest nou sistem hibrid;
- Feedback-ul e mai important ca niciodată: doar că acesta trebuie să fie unul constructiv;
- E nevoie ca liderii să creeze spațiul psihologic necesar pentru ca angajații să se simtă confortabil să-și exprime opiniile și ideile fără să fie judecați sau pedepsiți.
În încheierea evenimentului, Alina Iordache, Power Platform Business Lead CEE, Microsoft Romania, ne-a arătat cum putem realiza un chatbot pentru HR direct în platforma Teams, care poate să răspundă la solicitări comune precum cele legate de zilele de concediu. În acest fel, nu mai e nevoie ca angajații să acceseze fișierele stocate pe serverele companiei.
În final, participanții au primit invitația să se raporteze la ideea de necunoscut așa cum face un copil: cu sete de cunoaștere și curiozitate.