Organizațiile care învață presupun autonomie, responsabilitate, agilitate, iar digitalul ajută și accelerează aceste procese (video)
O companie de succes pune întotdeauna la temelia culturii organizaționale formarea continuă și învățarea constantă. În astfel de organizații, pandemia nu doar a accentuat dorința de a dobândi noi cunoștințe ori abilități, ci a și creat un cadru propice ”investițiilor” în oameni, satisfacerii cerințelor de diversificare, adaptabilitate și dezvoltare. La aproape 4 luni de la declararea stării de urgență, experimentul la care ne-a supus acest Covid a demonstrat că toate organizațiile care au putut să își continue activitatea au fost learning organizations, adică acele organizații care învață constant, dar și că procesul trebuie să meargă mai departe, pentru a putea face față tuturor provocărilor la care ne supune noua normalitate.
Aceasta este una dintre concluziile evenimentului “Digital Learning Organisation. Fast Forward”, de miercuri, 8 iulie, organizat de Revista HR Manager în parteneriat cu Humanistic, un webcast ce s-a bucurat de un succes extraordinar, confirmat de numărul mare de înscriși și participanți, dar și de multitudinea și varietatea întrebărilor primite din public.
Am învățat în aceste luni cât poate nu am fi asimilat în luni de învățare
Nicio schimbare nu a fost așa drastică precum digitalizarea forțată spre care ne-a împins acest COVID. Am învățat în aceste luni cât poate nu am fi asimilat în luni de învățare. Am învățat să folosim tehnologia, am digitalizat cu rapiditate sisteme, ne-am convins că învățarea este posibilă și poate avea loc aproape instant, cu determinarea potrivită.
Noi am vrut însă să aflăm mai mult. De exemplu, cum arată o strategie digitală aplicabilă și perfectă pentru o organizație care învață în mod constant, și nu doar forțată de împrejurări. Am vrut, de asemenea, să aflăm cum pot digitaliza cu sens și asumat cei care se gândesc la viitor, cum pot aduce platforme și ajuta oamenii să le folosească la adevăratul potențial. Totodată, am fost curioși și să aflăm ce recomandă practicienii în HR care au trecut prin aceste procese, dar și cum pot ei profita la maxim de situația creată pentru a introduce în companie sisteme ce să revoluționeze productivitatea, să schimbe mentalități și să faciliteze schimbarea culturală pentru a conduce din viitor, nu din trecut.
Și am aflat răspunsuri la toate aceste provocări de la Directori Executivi din diverse zone HR, care ne-au împărtășit din experiența lor practică, prin care au construit strategii de digitalizare axate pe învățarea și adaptarea umană.
Digitalizarea procesului de învățare
Așadar, ne-au împărtășit experiența lor Petre Bica, Digital Learning Entrepreneur, Co-fondator Digital Learning Alliance EU, și Iulia Buciuman, Managing Partner HUMANISTIC, care ne-au arătat pașii necesari în conducerea unui proiect de digitalizare a învățării în organizație. Despre metode, platforme și instrumente digitale folosite în organizații pentru ca învățarea să fie posibilă și în noua realitate, ne-a vorbit Bianca Guță – Organisational Development Director, eMAG, care a prezentat noul program lansat de companie pentru manageri, Leadership Habits, dar și Mihaela Trifa – Head of HR Research & Development, Continental, care a oferit detalii concrete, prin studiul de caz HR Digitalization in learning processes. Pentru ca tabloul să fie complet, Irina Zugravu, Managing Partner, VAPRO România, a explicat ce fonduri europene se pot accesa pentru dezvoltarea competențelor digitale ale angajaților.
Evenimentul s-a încheiat cu o dezbatere în panel, discuțiile de pe acest segment al întâlnirii fiind astfel dirijate de moderatorul Mihai Zânt – Business Coach, Managing Partner HUMANISTIC, încât să răspundă la o întrebare de maxim interes: cum se creează o cultură a învățării digitale. Au oferit răspunsuri și exemple concrete despre cum au construit părți digitale în propria organizație, Nevenca Doca – Director Executiv Resurse Umane, Banca Transilvania; Ana Krasovschi – HR Director, Carrefour România; și Roxana Milaș – HR Director, Microsoft România, Grecia, Cipru.
În urma tuturor acestor discuții purtate în cele două ore ale webcastului cu tema Digital Learning Organizations: Mindset, Strategies, Programs & Finances, concluzia a fost că, indiferent de profilul de activitate, de mărime sau formă de organizare, viitorul în business este sinonim cu digitalizarea, iar aceasta înseamnă mult mai mult decât introducerea unui chatbot, a unei platforme de e-learning, a unor conferințe virtuale, a unui ERP sau interviuri online. Înseamnă investiții în oameni, în formarea lor continuă și constantă, pentru că orice cultură organizațională sănătoasă se construiește și se dezvoltă prin oameni instruiți, motivați și pregătiți oricând pentru orice schimbare. Și asta deoarece ”organizațiile care învață presupun autonomie, responsabilitate, agilitate, iar digitalul poate să ajute toate aceste procese, le poate accelera și scala. Oamenii trebuie să învețe să facă față acestei lumi, să se adapteze continuu și să gestioneze o complexitate de probleme, noi și noi provocări”, a concluzionat moderatorul întâlnirii, Mihai Zânt.
Cum au decurs exact discuțiile, care sunt metodele, platformele și instrumentele digitale folosite deja în marile organizații, dar și ce înseamnă exact learning organizations, aflați urmărind înregistrarea completă a evenimentului nostru, derulat sub tema Digital Learning Organizations: Mindset, Strategies, Programs & Finances și susținut de Vapro România, Continental și eMAG.