Două românce, mamă și fiică, promovează frumuseţea în stare pură, în epoca botoxului
Pentru iniţiatoarea brandului, Elena Oancea – fondator, chimist, estetician, şi echipa sa, cosmetica organică înseamnă reîntoarcerea la natură, la reţetele de înfrumuseţare moştenite de la bunici, la tradiţii. Elena Oancea promovează cosmetica integral organică, cu 0% substanţe de sinteză, şi deține singurul brand românesc de cosmetică organică brevetat (deţine până în prezent 4 brevete de invenţie). Primul brevet de invenție al Elenei Oancea la OSIM (Oficiliul de Stat pentru Invenții și Mărci din România) a fost înregistrat în 1996. Fondatoarea promite că nu se va opri aici deși obținerea unui brevet presupune cel puțin zece ani de cercetare.
“Mă fascinează natura de 50 de ani, de când am văzut cum se prepară minunata cremă de regenerare a bunicii mele, baia ei de lemn cu plante, de când am văzut culturile întinse de plante, care acum nu prea mai există, de când am auzit povestea bobiţei de cătină sau a căpăcelii de albine. După 10 ani de studiu am obţinut primul brevet de invenţie. Avem noroc că ne-am născut aici, ţara noastră merită să fie promovată” declară Elena Oancea, chimist, estetician, fondator CARELESS BEAUTY. Ea spune că natura oferă o gamă infinită de metode de îngrijire a tuturor tipurilor de piele, dar în acelaşi timp este extrem de greu de reprodus în laborator. „Pentru a păstra puritatea naturii este nevoie de pricepere, măiestrie, pasiune şi multă răbdare. Doar două zile pe an se poate recolta un anumit mugure de plantă. Avantajul major al extractelor din plante româneşti este că au o penetrabilitate foarte mare, sunt recunoscute rapid de către organism, deţin o compoziţie chimică foarte variată, bogată în principii active şi au un potenţial regenerator foarte puternic al concentraţiilor de plante“.
La început fabricarea de creme naturale a fost un hobby, dar ulterior s-a gândit să îşi transforme pasiunea în afacere şi, în 1992, a îndrăznit să creeze brandul „CARELESS". În 2014, compania a fost invitată să participe la Emmy`s Awards Gifting Suite, organizat de Celebrity Connected în Los Angeles, USA, unde a strâns multe aprecieri din partea vedetelor de la Hollywood.
Frumusețe, haine grele
Elena Oancea (foto) spune că dintotdeauna a existat o presiune pe înfăţişarea femeii, „poate în ultimii ani presiunea a fost mai mare, ce-i drept”.
„La nivel mondial, cred că accentul se pune mai mult pe frumuseţea naturală, frumuseţea aceea pură şi gingaşă a femeii, şi nu pe cea artificială, obţinută prin diverse tehnici invazive. Pentru a reuşi în viaţă trebuie să fii sănătos. Sănătatea aduce frumuseţe. Te naşti cu o anumită înfăţişare şi cu un anumit har, însă contează enorm cum îngrijeşti ceea ce ai primit. Vă dau un exemplu: deoarece la ora 8:00 trebuie să ajung la Pilates, mă trezesc de la ora 06:45 pentru a-mi aplica o mască revitalizantă, să mă simt fresh în ziua respectivă. Depinde foarte mult de voinţa femeii pentru a-şi clădi frumuseţea până la adânci bătrâneţi”.
„Nu m-am înscris la doctorat pentru a obține o mărire de salariu”
Elena Oancea i-a transmis această pasiune pentru natură și plante și fiicei sale, Adina. În carieră, Adina s-a orientat spre farmacie şi chimie lucru care o ajută foarte mult pe partea de cercetare. Acum își dă doctoratul din dorinţa de a-și perfecţiona studiile asupra extractelor vegetale.
„Nu m-am înscris la Doctorat pentru a obţine o mărire de salariu. Întodeauna mi-a plăcut şcoala şi sentimentul pe care îl am atunci când păşesc în Universitate. Nu am fugit niciodată de şcoală. Pentru mine a fost şi este un mediu foarte familiar şi care mă face să mă simt bine. Din păcate în România noţiunea de Doctorat s-a demonetizat foarte mult datorită unor personalităţi politice ale căror lucrări de doctorat au sintetizat o multitudine de informaţii copiate sau datorită altor persoane care au obţinut pe bandă rulantă titlul de Doctor pentru a câştiga în plus la salariu. Din acest motiv găsim astăzi în bibliografie o groază de lucrări de doctorat foarte slabe, fără prea multă noutate sau o multitudine de lucrări anulate. Aş dori să precizez că o lucrare de doctorat implică foarte mult studiu, indiferent de domeniu, implicare în diverse activităţi precum conferinţe naţionale/internaţionale, cursuri şi muncă de voluntariat în cadrul departamentului, muncă din care înveţi lucruri noi. Îţi consumă destul de mult timp, însă dacă îţi doreşti cu adevărat să începi aceste studii şi să le şi termini, reuşeşti. Ai nevoie doar să îţi stabileşti destul de bine programul pe minimum 3 ani”.
Adina este farmacist-estetician, co-fondator și se pregătește pentru a duce mai departe afacerea construită de mama ei care implică nouă membri ai familei. Se gândește să nu mai repete „greșelile” mamei. „Pe parcursul timpului mama a lucrat foarte mult singură, a susţinut mult prea multe singură, ceea ce a implicat şi un anumit risc de epuizare. Sunt conştientă că o anumită perioadă de timp nu şi-a permis financiar să aducă oameni noi în echipă, însă nu mi-a plăcut că, din cauza volumului de muncă şi a intensităţii activităţii din perioada punerii pe picioare a afacerii Careless Beauty, a încercat să acopere de una singură prea multe”. Adina spune că în prezent, unul dintre lucrurile în care firma vrea să investească este extinderea culturilor de plante şi ulterior a echipei. „Pentru serviciile de estetică am dezvoltat un Curs de Iniţiere în Tehnica Cosmetică prin care dorim să formăm oameni noi, profesionişti în domeniul esteticii faciale organice,” spune Adina Oancea (foto).
Ca noutăţi de portofoliu şi de gamă, compania a lansat, de curând şi noua sa colecţie de wellbeing – perne şi saltele din plante cu efect terapeutic, game limitate de produse cosmetice vegetale, aranjamente florale și o selecţie de condimente. „Prin aceste mici colecţii sezoniere ne propunem să aducem oamenii mai aproape de natură, să le dezvăluim miresmele anotimpului respectiv şi o parte din flora României”, declară Adina Oancea. (foto)
Familia Oancea cultivă peste 40 de specii de plante.La Topraisar are cea mai mare parte din culturi și tot acolo este şi laboratorul de producţie. „Mai avem o parte şi în judeţul Buzău, în Nehoiu, de unde recoltăm răşinoasele, mugurii de pin, brad, etc”. În România, există 3.500 specii de plante, iar Adina și mama ei lucrează până în prezent cu 40, dintre care procesează 22 de produse, a căror tehnologie de fabricație este foarte complexă. „Într-un produs intră cam 10-15 specii de plante, bineînțeles transformate în diverse forme – ulei, extract apos, extract hidroalcoolic –, toate fiind gândite pe tipuri de ten, pe afecțiuni dermatocosmetice, chiar și pe vârste”.