Competențele viitorului după care aleargă companiile din întreaga lume
Criza de personal se poate rezolva prin pregătirea angajaților și flexibilizarea condițiilor de lucru
În 2019, ca și în anii trecuți, companiile din întreaga lume s-au confruntat cu o problemă majoră: criza acută de specialiști. Este adevărat, an de an, instituțiile de învățământ scot pe bandă rulantă absolvenți ce dețin o serie de competențe. Însă, de foarte multe ori, nu e vorba de acele competențe căutate de angajatori, după cum relevă Indexul pentru 2019 realizat de Hays, o companie ce se ocupă an de an cu plasarea a peste 300.000 de specialiști și care are sucursale în aproape 35 de țări în întreaga lume. Potrivit Indexului Hays, discrepanța dintre ceea ce caută angajatorii și ce oferă piața muncii a crescut în 2019 față de 2018 și se apropie chiar de un nivel record.
Însă ce specializări și ce tip de angajați se află în atenția companiilor din întreaga lume? Ei bine, fie că vorbim de SUA, Canada, Franța sau Germania, angajații din domeniul tehnologiei informației sunt pe primul loc. Un studiu realizat recent de o firmă locală de IT&C indica faptul că numai România are, an de an, un deficit de peste 8.000 de persoane în acest domeniu. La nivel mondial, vorbim însă de sute de mii de joburi ce rămân neocupate pentru că firmele nu găsesc suficienți specialiști. Totodată, după cum reiese din studiul Hays, inginerii de sistem și cei care asigură securitatea informatică sunt tot mai căutați de companii. De unde se naște acest deficit? Pe măsură ce sistemele IT evoluează și atacurile informatice cresc, e nevoie de tot mai multe persoane care să administreze și să protejeze aceste baze de date. Rămânând tot în sfera bazelor de date – acestea trebuie cercetate deoarece conțin informații vitale despre preferințele de ultimă oră ale clienților. De aici și nevoia companiilor de analiști de baze de date, din nou, una dintre cele mai căutate specializări.
Lăsând deoparte domeniul tehnologiei informației, companiile duc însă lipsă de specialiști în multe alte sectoare. De exemplu, pe măsură ce economia crește, se nasc proiecte noi, prin urmare este nevoie de manageri de proiect. La fel de căutați sunt însă și contabilii sau diriginții de șantier, în special în țări precum Canada, unde domeniul construcțiilor se extinde de la un an la altul.
CE ESTE DE FĂCUT PENTRU A ACOPERI ACEST DEFICIT?
După cum relevă raportul Hays, anul acesta indicele care redă discrepanța dintre pregătirea celor care își caută un loc de muncă și ceea ce caută angajații a crescut în 16 țări din cele 34 analizate. De exemplu, în state precum Austria, Cehia, Franța, Germania numărul de joburi vacante a crescut în anumite domenii, deoarece companiile nu găsesc specialiștii potriviți. Ce se poate face? Cu siguranță, organizarea de cursuri de pregătire pentru salariați este o soluție.
„Companiile trebuie să dezvolte noi competențe în rândul acelor angajați care sunt mai puțin vulnerabili la procese de outsourcing și automatizare. Odată ce gradul de specializare al acestora crește, va crește și productivitatea la nivelul companiei, ceea ce va conduce la majorarea salariilor”, remarcă analiștii Hays. Însă, au observat specialiștii firmei de recrutare, companiile nu găsesc persoanele potrivite și pentru că, de multe ori, dau dovadă de inflexibilitate și nu caută acolo unde trebuie. De exemplu, țări precum India sau China sunt recunoscute în întreaga lume drept pepiniere de specialiști IT.
Prin urmare, companiile din Canada, SUA, Germania sau Franța ar putea angaja astfel de specialiști la distanță, dar pentru asta ar trebui să dea dovadă de flexibilitate. Totodată, nu trebuie cu trecut cu vederea că, până acum, tehnologia informației a fost un domeniu ce a atras cu precădere angajați de sex masculin. În schimb, femeilor le-au fost „repartizate” joburi ceva mai slab calificate, de regulă meserii care sunt amenințate cu dispariția din cauza automatizării. Or, companiile ar trebuie să renunțe la acest șablon, încurajând femeile să ocupe tot mai multe joburi din domeniul tehnologiei informației. În rândul femeilor, cele mai vulnerabile sunt cele care au unul sau mai mulți copii. Multe dintre ele nu reușesc să găsească un loc de muncă pe măsura calificării, așa că au rămas acasă pentru a se ocupa de creșterea copiilor. Însă, dacă statele ar oferi beneficii pentru reinserție, iar companiile un program flexibil de lucru, mamele ar putea fi reintegrate, sugerează specialiștii Hays.
ȘOMAJUL ESTE LA UN NIVEL MINIM, SALARIILE STAGNEAZĂ
Companiile nu găsesc suficienți specialiști și pentru că salariile au stagnat. Astfel, criza forței de muncă din întreaga lume a condus în ultimii ani la scăderea şomajului, care a ajuns la niveluri minime. Cu toate că majoritatea companiilor duc lipsă de angajați, pe piețele dezvoltate, salariile au stagnat. În mod surprinzător, cei mai afectați de această stagnare sunt specialiștii din diverse domenii, care beneficiază, în cel mai bun caz, de o crește insignifiantă de venit de la un an la altul.
Astfel, dacă până în 2007, așadar înainte de izbucnirea crizei financiare, salariile creșteau în medie cu 1,5% pe an, la nivel mondial, după debutul crizei, majorarea a fost de numai 0,7% pe an. Cum se explică evoluția? „Salariile au stagnat pentru că în foarte multe state din lume piața muncii este necompetitivă, dar și din cauza faptului că multe companii au externalizat o mulțime de servicii și au automatizat multe procese de producție”, remarcă analiștii Hays. În condițiile în care prețurile produselor și serviciilor cresc de la un an la altul, stagnarea salariilor este un semnal îngrijorător și va avea un impact asupra standardului de viață al angajaților, susțin specialiștii citați.
HARTA COMPETENȚELOR
În ciuda globalizării, statele lumii se află în stadii de dezvoltare diferite și au propriile particularități. Specialiștii Hays au analizat cele mai importante economii la nivel mondial, observând tendințele care apar de la un an la altul pe piața muncii. Iată ce competențe și meserii caută companiile din cele mai dezvoltate state din lume, țări care, an de an, atrag și cei mai mulți migranți din România.
Statele Unite ale Americii – Deja nu mai este o surpriză că firmele din Statele Unite ale Americii, cea mai mare putere economică din lume, caută angajați ultracalificați. De altfel, rata șomajului pe segmentul specialiștilor a atins aproape un minim istoric în ultimul an, fiind sub 2% în industrii precum IT, contabilitate sau profesioniști în construcții. Angajatorii recrutează în special programatori, specialiști în cyber security, manageri de șantier și analiști de date.
Canada – Una dintre țările cele mai deschise imigranților, Canada și-a propus să crească numărul de imigranți pe care îi va primi anual, de la 300.000, în 2017, la 340.000, în 2020. Totodată, anul trecut statul canadian a luat o serie de măsuri pentru a încuraja inserția femeilor în câmpul muncii. Companiile de aici introduc noi tehnologii, iar trainingurile interne organizate în cadrul companiilor nu sunt suficiente pentru a forma noi specialiști. Prin urmare, firmele recrutează programatori, manageri de proiect în construcții, specialiști în securitate informatică.
Marea Britanie – Perspectiva Brexitului are o influență și asupra companiilor britanice, iar patronii sunt deocamdată prudenți când vine vorba de angajări, pentru că așteaptă să vadă în ce fel vor fi afectați. Cu toate acestea, firmele recrutează salariați pentru poziții cheie și acolo unde este nevoie de personal calificat. Cele mai râvnite specializări sunt: programatori Java, analiști de date, specialiști în securitate cibernetică.
Germania – Cea mai mare putere economică din Europa este un pol de atracție pentru specialiștii din întreaga lume, inclusiv pentru cei din România. Ca și celelalte state dezvoltate, Germania se confruntă cu o criză acută a forței de muncă. Astfel, un raport din 2018 al Comisiei Europene arăta că 48% dintre companiile germane din producție și 28% dintre firmele din domeniul serviciilor au deficit de salariați. Unele dintre acestea au foarte multe locuri de muncă vacante, iar pentru a le ocupa este de așteptat să crească salariile. Ce meserii sunt în topul preferințelor? În special programatori, consultanți IT, manageri de proiect, dar și consultanți în afaceri.
Franța – A doua putere economică a Europei, Franța trece printr-o perioadă de creștere economică ce se bazează în special pe consum. Pe măsură ce companiile se extind, apar și noi locuri de muncă. Care sunt angajații pentru care „se bat” cele mai multe dintre firme? După cum era de așteptat, pe primul loc se află specialiștii în securitate informatică și analiștii de baze de date. Cu toate astea, se caută și contabili și ingineri comerciali.
Italia – În Italia, țara în care există una dintre cele mai mari comunități de români, foarte multe companii au investit în inovație, așa că au nevoie de angajați care să se priceapă să utilizeze noua tehnologie. Dornice să atragă tot mai mulți specialiști, companiile au crescut și beneficiile pe care le acordă. Care sunt angajații „vânați” de cele mai firme? Potrivit studiului Hays, este vorba de: directori de vânzări, manageri de proiect, specialiști în domeniul digital, analiști și ingineri.
Articol preluat din numărul 263, decembrie 2019/ianuarie 2020, al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.