CODECS – De 10 ani, un MBA de nota 10
Teodora Aldea: Carui segment profesional ii este adresat acest program de MBA?
Renaldo Nita: Noi ne adresam managerilor de diverse categorii. Cele trei nivele ale programului de MBA – Certificat, Diploma si MBA, reflecta foarte schematic nivelele in cadrul unei organizatii. O organizatie nu-si poate pregati toti oamenii pana la nivelul de MBA, n-ar fi eficient. La nivelul de MBA in general se pregatesc cei din conducerea organizatiei – nivelul I, II – nivelul executiv.
Prin ce considerati ca se distinge programul de MBA oferit de CODECS fata de celelalte programe de acest gen existente in Romania?
In primul rand, a fost primul program de MBA in sistem de invatamant la distanta, toate celelalte programe fiind in sistem part time sau chiar full time. Noi credem ca diferentierea semnificativa se face insa la calitatea programului. In lume, exista trei mari asociatii care atesta calitatea programelor de MBA. Programul nostru de MBA are atestarea a doua dintre aceste asociatii, Association of Masters of Business Administration (AMBA) si European Foundation for Management Development (efmd).
Ce conditii de admitere trebuie sa indeplineasca un candidat?
In momentul de fata avem doua modalitati de intrare in cadrul programului. Varianta "open", in care nu exista restrictii de intrare, unde avem cel mai mare numar de cursanti. Aproximativ 15% dintre cei care intra pe varianta deschisa ajung si la MBA. Majoritatea nu vin neaparat pentru a ajunge la MBA, ci pentru a face unul sau mai multe cursuri din cadrul programului.
Exista insa si o varianta scurta de acces la MBA, de un an. Este o varianta selectiva, pe care am introdus-o din acest an si exista niste bariere la intrare, nu neaparat pentru a avea un produs de elita, sa spunem, cat mai ales pentru a ne asigura ca oamenii pot face fata acestui curs. Acest curs de un an, B713 Fundamentals of Senior Management, care da dreptul de a intra direct in etapa de MBA, este un curs in limba engleza, cu instructori britanici, cu examene in limba engleza. Certificatul si Diploma sunt exact ca in Marea Britanie, numai ca sunt traduceri in limba romana, cu instructori romani. O alta conditie este cea legata de experienta manageriala: candidatii trebuie sa aiba cel putin 3 ani experienta manageriala si o varsta minima de 27 de ani.
Ce tipuri de cursuri urmeaza studentii dv. in cadrul programului de MBA?
Programul pe care il oferim este de management general, dar tocmai prin acest lucru ofera informatii despre foarte multe domenii, pornind de la managementul individului, al timpului, delegarii, echipei, mergand pana la concepte ce tin de strategia companiei, de exemplu managementul resurselor umane, strategia de marketing, lucruri care se studiaza la nivelul de MBA. Cautam o abordare complexa, care sa ii permita managerului sa faca fata tuturor situatiilor existente atat in tara, cat si in afara.
Cati absolventi de MBA aveti pana in prezent in Romania?
La nivel de MBA, in momentul acesta avem in jur de 100 de absolventi. La nivel de Diploma am depasit 3000 de absolventi, iar la nivel de Certificat am depasit 10.000 de absolventi.
Care sunt costurile totale ale programului de MBA?
Toate cursurile adunate la un loc ajung cam la 10.000 de euro. Dar acesti bani, dat fiind faptul ca este un program modular, nu trebuie dati toti deodata. Un modul costa 515 euro. Plata per modul usureaza foarte mult accesul la MBA.
Cine plateste pentru acest program, studentii sau companiile?
In general, cam 70% dintre cursanti sunt sponsorizati de companii.
Ce companii si-au trimis angajatii la dumneavoastra?
Sunt foarte multe, incepand cu companiile multinationale din zona bunurilor de larg consum, marile companii de telefonie mobila, serviciile de curierat, banci, dar si organizatii romanesti. Astfel, acum, dupa 10 ani de activitate, ne bucuram sa numim parteneri de afaceri organizatii ca: DHL, Compania de Bere Romana, Phillip Morris, Bristol Meyers, Raffeisen Bank, British American Tobacco, URBB Tuborg, Timken, Sicomed, Agricola International Bacau si multe altele.