Ce câștigi și ce sacrifici pentru a participa la un program MBA
De ce ai decis să urmezi cursurile unui program MBA?
Am ales să urmez cursurile unui program EMBA pentru a înțelege cât mai bine ce se întâmplă într-un business și să înțeleg mai bine afacerea ca întreg. Eu, lucrând în zoan de marketing, am fost interesat foarte mult să înțeleg partea de finance și controlling. Și, în urma cursurilor din cadrul acestui program, am început să înțeleg mai bine aceste domenii. De asemenea, am aflat multe lucruri noi legate de natura umană, care evident se aplică și în business: cum gândesc oamenii, cum iau deciziile, ce îi mână în luptă.
Cum ai ales programul pe care ai decis să îl urmezi?
Procesul a decurs foarte precis. Te hotărăști să faci un MBA, după care trebuie să îți alegi programul. Sunt foarte multe criterii pe care le ai în vedere, începi să studiezi oferta și se strâng foarte multe date. Eu le-am pus într-un excel. Cu aspecte practice, precum acreditări, preț sau lucruri cuantificabile, și aspecte mai puțin cuantificabile. Țara, de exemplu, a fost importantă pentru mine. Într-un final au rămas două variante: o universitate americană și una britanică. Am comparat sistemul de învățare american cu cel britanic și am ales-o pe ultima. Mi s-a părut că se potrivește mai bine cu ceea ce facem noi în Europa.
Un alt lucru important pentru mine a fost programul. Când lucrezi full-time și ai o familie cu doi copii mici pe care vrei să îi vezi crescând, e foarte important programul. Sunt genul de persoană căreia îi place să studieze în timpul său liber, dar nu îi place să stea departe de familie. Acest program a fost avantajos pentru mine. O dată pe lună ai un weekend foarte intens. În rest, ai foarte mult de lucru.
La început ți se spune sau afli din context că este mult time commitment pentru un MBA. Eu am analizat tot ce era de analizat, după care am mers către familia mea, inclusiv fetițele mele mici, și le-am spus: „Tati trebuie să înceapă o școală. Asta înseamnă că tati va fi acasă, dar nu va fi acasă de fapt, pentru că va lucra.” Am o familie extraordinară, care m-a înțeles și a spus da. Și acum fetițele mele sunt alături de mine și îmi zic tot timpul: „Tati a început MBA-ul, trebuie să îl termine!”
Cât de dificil este să legi programul de MBA cu cel de la muncă și cel petrecut cu familia?
Sunt destul de atent cu timpul meu. Între timp am devenit mult mai chibzuit în ceea ce fac legat de timp. Să îți dau un exemplu. Am de mers de acasă până la serviciu și înapoi cu mașina. Înainte ascultam radio. Acum nu mai pot să fac asta. Trebuie să ascult un audiobook care să mă ajute cu ceva, pentru că nu mai am timpul și dispoziția necesară seara, când ajung acasă, să citesc cărți de business. Drumul dus-întors, care pentru mine reprezintă o oră jumatate pe zi, îl folosesc mult mai eficient. Și mai folosesc timpul de dimineață mai eficient. Mă trezesc la cinci dimineața, îmi fac antrenamentul, după care mă apuc să citesc ceva de business sau ceva care să îmi placă. Iar abia apoi se trezesc copii și începe ziua.
Când ai ales să faci un MBA, unul din punctele din excel era și o perspectivă de avansare?
Nu, nu era. Este un rezultat al ceea ce fac. Este un beneficiu colateral: îți extinzi orizontul, înțelegi mult mai bine ce se întâmplă și în celelalte părți ale business-ului cu care tu nu interacționai foarte mult anterior. Avansarea este un beneficiu care vine. Normal că îți dorești să avansezi, dar ca rezultat, nu ca activitate, ca scop în sine.
Care sunt cele mai mari beneficii pe care le obții de pe urma unui MBA?
Unii ar putea spune că este partea de networking, care cu siguranță se întamplă, dar acest cuvânt este unul destul de steril. Pe parcursul programului dezvolți prietenii cu colegii, mai ales când faci proiecte comune, te prind serile lucrând la un proiect într-o echipă de 3-4 oameni, dezvolți relații foarte bune. Pentru mine, cel mai mare beneficiu este structura în care cauți și primești informația, pentru că e mult mai organizată. Până la urmă, așa poți și tu să citești 1.000 de pagini dintr-o carte, dar când ai o structură, un obiectiv al fiecărei cărți, acesta fiind aplicarea a ceea ce citești în business-ul în care ești, atunci învătarea se face mult mai eficient.
Pentru o informare corectă și completă privind piața locală de MBA, vă invităm să consultați Ghidul MBA 2014.