Bianca Andreescu ne oferă o lecție despre respectarea rivalului
Bianca Andreescu, jucătoarea de tenis canadiană de origine română, a obținut trofeul de la Rogers Cup după ce Serena Williams a abandonat din cauza unei accidentări. La doar 19 ani, ea ne-a oferit tuturor o lecție despre ce înseamnă să-ți respecți rivalul.
La 4-1 pentru jucătoarea de origine română, americanca s-a prăbușit pe scaun și a început să plângă în hohote. Durerea de spate era insuportabilă, așa că a apelat la medicul său.
Nu a mai putut continua meciul și a abandonat. Însă în loc să se bucure de victorie, Bianca a mers la Serena și a consolat-o sincer și dezinteresat. Iar cu această ocazie, ne-a oferit tuturor o lecție despre respectarea adversarului, ce merge dincolo de fair-play.
Iată ce ce putem învăța și noi din momentul dintre cele două tenismene:
1. Recunoaște valoarea rivalului: ”Te-am urmărit întreaga ta carieră. Așa că știu că ești o bestie dată naibii!” – i-a spus Bianca Serenei în timp ce o consola. La rândul său, americanca a avut numai cuvinte de laudă la adresa rivalei sale: ”Bianca este o grozavă, îmi place mult personalitatea ei! Mereu am vrut să joc cu ea. Este o fire nobilă. Oficial, sunt fana ei!”
Chiar dacă ne dorim aceeași felie din plăcinta numită succes, asta nu înseamnă că trebuie să minimizăm reușitele rivalilor sau să le ignorăm complet. Dând dovadă de respect pentru munca și realizările lor, ne face mult bine nouă, căci nu ne împovărăm cu sentimente negative precum invidie sau furie. Mai mult, ne ajută să ne concentrăm mai bine pe ce avem de făcut. Nu uitați: respectând valoarea altora ne ajută să ne facem treaba mai bine și putem ajunge ca, la rândul nostru, valoarea să ne fie recunoscută de rivali.
2. Empatia: Când Bianca a mers la Serena, i-a transmis că înțelege prin ce trece, căci și ea a fost accidentată. Tot așa, când vedem pe cineva că trece printr-un moment dureros, fie el și un rival, nu trebuie să ne comportăm urât. Nu lovim pe cineva cât este la pământ. Iar a conduce prin empatie este un model de succes pentru o afacere. Cel mai cunoscut exemplu în acest sens este Satya Nadella, care a reușit să transforme Microsoft și să schimbe filosofia de business a companiei într-atât încât a ajuns să colaboreze cu rivalii, generând astfel un profit și mai mare.
3. În final, totul se rezumă la a fi oameni! Îmbrățișarea dintre cele două sportive ne reamintește că, în viața personală și profesională, tot ce contează este să fim buni unii cu alții. Umanitatea a fost, este și va fi singura cale către dezvoltare și împlinire, pe toate planurile vieții.
“I watched you your whole career. You’re a f–king beast.”
Serena Williams had to retire from the Rogers Cup with an injury, and her opponent Bianca Andreescu came over to comfort her. Respect 🙏
(via @Sportsnet) pic.twitter.com/GX9NDMaNrk
— Bleacher Report (@BleacherReport) 11 august 2019