Antreprenorul român care a devenit cetățean digital al Estoniei

Tocmai de aceea, peste 30 de români şi-au deschis, până acum, firme în Estonia. Radu Eosif Mihăilescu (foto) este unul dintre ei, aşa că l-am invitat să ne povestească mai pe larg despre procedura de aplicare şi avantajele acestui program, care poate părea de domeniul SF într-o Românie sufocată de birocraţie.

***

“Firma mea se ocupă în principal cu proiectarea de dispozitive integrate (înclusiv software-ul care rulează pe acestea) și, în secundar, cu servicii de optimizare și gestiune a sistemelor de calcul mari (peste o sută de noduri).
Am aflat de programul de e-rezidență estonă dintr-un anunț de pe Facebook, dacă îmi aduc bine aminte. Mi s-a părut interesant, m-am documentat despre ce era vorba (ce presupune și ce oferă acest program) și am decis să aplic.
Am hotărât să apelez la el pentru a avea mai multe opțiuni, având în vedere situația foarte instabliă și nepropice afacerilor din România. Pașii de urmat pot fi găsiţi în documentația oficială disponibilă la apply.gov.ee.
Singura taxă plătită a fost cea trecută acolo, de 100 de euro. Mi-am ridicat cardul de la ambasada Estoniei din Dublin, deoarece acolo lucram în momentul acela (cardul de e-rezident se poate ridica, mai nou, și de la Ambasada Estoniei la București – n.red.).

În cazul în care deschizi și operezi o companie sub auspiciile statutului de e-rezident eston, avantajul principal constă într-o relație cu autoritațile mult mai compatibilă cu vârsta și felul de a gândi al generației mele.
Totul se întâmplă on-line, nu există ghișee și nici cozi, procesul decizional este transparent; tot procesul birocratic este automatizat. Practic, eu nu am de semnat (și semnătura e digitală) decât o dată per operațiune (cum ar fi: deschiderea firmei, schimbarea administratorului, depunerea declarațiilor fiscale etc.) și nu o dată per document sau chiar mai des, aşa cum se cere în România.
Mai mult, Estonia pune la dispoziția noilor companii un sistem ERP tip SaaS a cărui utilizare este gratuită în primul an. Sistemul este integrat cu toate autoritățile, astfel încât tot ce trebuie să faci este emiți facturile din sistem – tot restul mecanismului decurge automat, inclusiv raportările și decontările cu statul.
În România, ca în oricare alt loc care a trecut prin acest punct al evoluției și vrea să ajungă unde este Estonia acum, trebuie să se reducă intervenţia statului în economie. Prea multe taxe (ca număr, nu ca cifră totală în bani), prea multe hârtii, prea puțină conștientizare a faptului că noi, contribuabilii, suntem clienții lucrătorului de la ghișeu și nu invers și a faptului că tot noi susținem toată infrastructura. Trebuie în primul și în primul rând scăpat de hârtii și automatizat totul. Tehnologia există și nici măcar nu mai este extravagantă, a ajuns să fie o normalitate.
Apoi, trebuie transparentizat tot procesul, astfel încât fiecare contribuabil să știe, în fiecare zi, cum stă. Pe urmă, trebuie eliminați pașii inutili și anacronici cum ar fi plata diverselor taxe sau trimiterea diverselor rapoarte: dacă o taxă este impusă prin lege, de ce trebuie un contribuabil să aleagă voluntar să o plătească, pe timpul și pe cheltuiala lui? Dacă e lege, atunci să se debiteze automat din conturi. La fel și cu raportările: dacă legea spune că se fac facturi și bonuri, de ce să muncim de două ori ca să spunem, tot statului, câte am făcut din fiecare luna asta? Dacă e lege, să se raporteze automat și continuu (iarăși, tehnologia pentru așa ceva e banală)”.

Articol preluat din numărul 248/iunie 2018 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici