Ai bani de investit într-un business? Gândește-te de două ori
Iată, așadar, câteva lucruri pe care ar trebui să le știi/ să le faci la începutul unei afaceri:
1. Este nevoie de o piață care să-ți acopere domeniul – Dacă nu există cerere sau nu știi cum să creezi cererea, nici măcar vreun talent în inginerie nu va rezolva acest lucru. Este ca și cum ai merge împotriva curentului. Este adevărat că multe afaceri și multe trenduri au luat naștere datorită unor oameni care au avut curajul să riște. Dar fără un plan de afaceri solid, în care să cuprinzi si o cercetare de piață… este mai greu.
2.. Rulează din bani – testează pentru a vedea rezultate. Capeți claritate în ceea ce vrei să obții, reușești să îți planifici mai bine bugetul. Bineînțeles, este de evitat investirea bugetului total în teste. Păstrează și pentru afacere pentru a te putea bucura din plin de ceea ce ai învățat în faza de pornire.
3. Găsește-ți echipa potrivită – nimic nu este mai greu decât să lucrezi cu persoane nepotrivite. De reținut un lucru: un om nu se poate schimba! Se poate antrena, se poate modela, se poate educa, se poate forma, dar nu se poate schimba fundamental. O echipă potrivită o recunoști atunci când oamenii se bucură că lucrează împreună și se bucură de compania celuilalt.
4. Nu confunda confunda prietenia cu înțelepciunea – Dacă îi spui unui prieten că ai o idee de afacere, dacă nu va știi despre ce e vorba, o să îți spună că nu ar trebui să încerci. Atunci te descurajezi, renunți și… nu ai învățat nimic. Întreabă oameni cu experiență, ascultă toate sfaturile, culege informația și analizează.
5. Nu îți lăsa ego-ul să triumfe în fața logicii – Sunt oameni care își deschid o afacere doar pentru că vor să fie în trend, pentru că par mai interesanți, fără însă a fi și pasionați de munca lor. Acest lucru este total eronat! Nu vei avea succes dacă nu faci ceea ce îți place.
Există o multitudine de metode și drumuri spre o afacere. Depinde doar de tine dacă vrei să ai rezultate bune. Tu ești singurul care alege pentru tine. Trebuie să fii pregătit să te adaptezi oricărei situații și să mergi înainte. Orice ar fi, nu renunța până nu îți vezi obiectivul atins!