„Nu-mi plac ţevile. Mie-mi plac oamenii”

Mona Nicolici a fost jurnalistă de televiziune, apoi a trecut printr-o campanie electorală, apoi prin instituţiile statului, a fost consilier în ministerul economiei şi comerţului. A terminat inginerie, cu specialitatea instalaţii pentru construcţii. „Sunt inginer şi om de comunicare.” O combinaţie foarte bună fiindcă educaţia pragmatică este cea care organizează foarte eficient comunicarea. Mona spune că în România, la un moment dat, cei mai mulţi ziarişti erau ingineri. Iar asta nu e întâmplător. „Ca să fii inginer îţi trebuie o minte structurată.”

Şi-n baracă, şi-n birou

A lucrat în domeniu în timpul facultăţii fiindcă a făcut-o la seral şi a trăit din plin viaţa de şantier. „Am stat în baracă împreună cu oamenii în salopete albastre, am mâncat împreună, am făcut cursuri. Toate experienţele mele de viaţă m-au ajutat să mă construiesc într-o anumită direcţie”, spune Mona, referindu-se la dorinţa ei aprigă de a schimba ceva concret în bine în România, o dorinţă care precedă cu mult programul „Ţara lui Andrei”, care a început acum opt ani. Nu s-a ferit şi nu s-a temut niciodată să afle cum stau de fapt lucrurile. Urmând de când era copil cuvintelor maestrului Caragiale: „Vrei să cunoşti lucrurile? Priveşte-le de aproape. Vrei să-ţi placă? Priveşte-le de departe.”

Îşi aminteşte perioada din timpul facultăţii, una în care se trezea zilnic la cinci dimineaţa şi traversa Bucureştiul din Militari până la Policolor, prin noroaie, praf, ca să ajungă pe şantier. A lucrat şi-n baracă, dar şi-n birou. „Cred c-aş fi fost un inginer bun, numai că, mai presus de asta, undeva în sufletul meu, am fost o artistă de mică.” Scria poezii, mergea la concursuri literare, juca teatru şi-şi dorea să facă ceva deosebit de toată lumea, iar acesta fost un fir roşu în viaţa Monei. Cu menţiunea că „trebuia să fie ceva care să-i placă enorm”.

A fost un copil pe care părinţii n-au avut cum să-l ajute, plecat dintr-un oraş de provincie, Slobozia, ajuns în capitală, pentru studii, şi vrând să facă apoi televiziune. „Facultatea m-a ajutat mult, şi anume să-mi structurez mintea, să înţeleg lucrurile din punct de vedere tehnic.” În televiziune a reuşit după a treia încercare, dar apoi, n-a mai vrut ea. „Atunci au apărut pentru prima oară în viaţa mea oameni care au insistat şi m-au împins. Acesta este un lucru care-n viaţa mea a fost o constantă.” Şi pentru că Mona ştie foarte bine că acest lanţ al binelui nu trebuie să se rupă niciodată, ea face acest lucru cu alţi oameni: îi încurajează şi-i susţine. Şi după ani şi ani, primeşte ori un telefon, un mesaj sau chiar mulţumiri în public pentru ajutorul pe care l-a oferit la un moment dat.

„Nu m-am gândit nici că fac bine, nici s-aştept ceva în schimb”

Un gest mic făcut exact când nevoia era mare a cântărit imens. Iar Mona a auzit nu rareori de la oameni cuvintele astea: „Tu mi-ai schimbat viaţa. Pentru că mi-ai spus lucrul ăla sau mi-ai deschis uşa aia ori mi-ai găsit un job.” A făcut toate gesturile astea din suflet şi nu uită că şi alţii au făcut acelaşi lucru pentru ea. Binele, după cum se vede, cheamă binele şi bunul. „Încerc mereu să fiu prevăzătoare, să nu scap lucrurile din mână, gândesc şapte paşi în faţă, să fiu sigură că am back-up.” În astfel de momente însă, au apărut oameni care au zis: „Sari, du-te!“ Acum, privind în urmă, simte că efectiv şi-a depăşit atunci limitele. Şi-abia după s-au întâmplat lucrurile bune.

Şi în Petrom a ajuns după ce s-a gândit timp de şase luni la asta. Şi tot nişte oameni au încurajat-o să facă acest pas. A fost reticentă pentru că spiritul ei liber nu se voia îngrădit în niciun fel, iar o companie mare exact la asta te duce cu gândul. Nu credea că se potriveşte unui sistem corporatist. Acesta a fost motivul pentru care nici în politică n-a vrut până la capăt. „S-a-ntâmplat să fie exact ce mi-am dorit toată viaţa: să pot să schimb ceva în jurul meu.”

Mona ar fi vrut să fie primar, iar acum, de când se ocupă de „Ţara lui Andrei” şi lucrează împreună cu multe comunităţi, a cunoscut primari care se implică serios, care fac enorm pentru comunităţile pe care au fost aleşi să le gospodărească. Au găsit soluţii, în ciuda lipsei banilor de la buget. „Deci, se poate, dacă vrei cu adevărat.”

Regulile sunt „schimbabile”

Mona Nicolici spune că venirea la Petrom este o chestiune de încredere de ambele părţi. „Am avut norocul să am încrederea Marianei Gheorghe, omul care conduce această companie, însă e reciprocă.

Pentru mine, acum opt ani, Petrom era un mamut industrial fără suflet. Nu-mi spunea nimic nici măcar faptul că era cel mai mare.” Mona voia un loc unde să poată face lucruri noi, unde să se dezvolte şi să se reinventeze. Cu Mariana Gheorghe a stat de vorbă de câteva ori, iar aceste discuţii s-au transformat în interviuri. „Din poveste-n poveste, au ajuns la ceea ce-nseamnă CSR. Am vrut mereu să fac ceva bun pentru oameni, dar nu-mi imaginasem că există şi locuri unde să ai şi bani la dispoziţie pentru a face asta. Am zis da, însă mi-a fost teamă pentru că ştiam că trebuie să-nvăţ să fiu manager, iar eu avusesem o profesie liberală.” Ţinea foarte mult la libertatea ei. „Oamenii au înţeles că sunt şi trebuie să rămân într-un anume fel.” Pentru ca Mona să poată oferi ceea ce au vrut de la ea.

„Am învăţat cum să mă uit la reguli, dar şi că acestea se pot modifica. Am înţeles că, atunci când ai argumente, orice reglementare, fie ea şi corporatistă, poate fi schimbată. Încet-încet şi eu mi-am completat anumite cunoştinţe, dar şi compania asta s-a schimbat, poate şi datorită felului meu de a fi. Pot spune că Petrom este o companie cu oameni minunaţi.”

Mona Nicolici a bătut ţara-n lung şi-n lat, a cunoscut foarte mulţi oameni şi a căutat să-i înţeleagă pe toţi, ei având probleme foarte diferite. Nu-mi plac ţevile, deşi am terminat Facultatea de Instalaţii, mie-mi plac oamenii.”

Ţara din trei cuvinte

Propunerea programului „Ţara lui Andrei” a venit de la agenţia parteneră a Petrom. Au fost mai multe, însă aceasta a fost cea câştigătoare fiindcă se baza exact pe ideea de a schimba în bine România. Întâi, lupţi cu prejudecata că nimeni şi nimic nu se schimbă. „I-am spus Ţara lui Andrei după numele Sfântului Apostol Andrei, mizând pe faptul că suntem un popor tradiţionalist care iubeşte simbolurile. Important e să pleci de undeva, să creşti o idee, să mişti ceva, să aduni oameni în jurul tău. „Asta a fost ideea programului: Câţi suntem? Cinci. Perfect! De la cinci plecăm şi să vedem unde putem ajunge.” Şi fiecare a strâns alţi oameni în jurul lui, iar grupul a-nceput să crească exponenţial. „Am construit un spirit, nu doar un brand.” Mona aseamănă programul cu bilele de bliard, unde o mişcare generează o alta şi tot aşa. „Oamenii care au trecut pe aici să ştii că schimbă, la rândul lor, alţi oameni.” Este o formă de avalanşă în cel mai bun sens. Şi are o forţă extraordinară. „Am făcut şcoli, parcuri, case, am plantat copaci. Nici nu ştiu ce n-am făcut. Cel mai important lucru este să faci tu ceva, iar modelul să fie preluat şi dus mai departe. Asta-nseamnă sustenabilitate.”

Cum se face un parc?

Este esenţial să vrei, dar, apucându-te de treabă, ajungi rapid să te-ntrebi: „Cum fac, practic, acest lucru?”. Şi-ncepi să cauţi oameni, să-i supervizezi, să implici comunitatea pentru că, odată făcut, un parc trebuie îngrijit. „La un moment dat, eram urcată pe o masă în Constanţa, vorbind unei comunităţi. Mi s-a părut normal să le spun că, dacă nu vor veni să construiască împreună cu noi, nimeni n-o să aibă grijă de el pentru că noi vom pleca, dar parcul rămâne acolo, le rămâne lor.” Şi, într-adevăr, simţi că-i al tău lucrul la care participi direct.

Primarii, de exemplu, au învăţat să conceapă proiecte, să le scrie, „să le depună şi să obţină o finanţare cât de mică pentru comunitatea lor, iar din banii ăia puţini să facă mai mult.” Şi copiii din „Ţara lui Andrei” au învăţat şi ei să facă proiecte, dar şi ce-nseamnă să fii lider într-o comunitate. „Acum, unul dintre ei a devenit voluntar internaţional. Nu cred că s-ar fi-ntâmplat asta dacă nu i-am fi vorbit despre ce-nseamnă voluntariatul. Dincolo de bani, important este ce laşi în viaţa unui om.” Este un program cu care toată compania se mândreşte. Vin cu idei şi cei care nu sunt implicaţi direct în el.

„Una dintre direcţiile pe care am mers în ultimii ani a fost educaţia antreprenorială. Astfel, susţinem afacerile sociale şi pe cele green.” Petrom a făcut studii care au arătat că România are nevoie de foarte multe locuri de muncă. Dar cum să faci asta, când tu eşti o companie care se eficientizează, se restructurează? „Sustenabilitatea unei companii înseamnă ca ea să-şi poată realiza obiectele de activitate fără să fie oprită de niciun factor extern. CSR nu înseamnă caritate. Este un instrument de risk management.”

Concurs de idei de afaceri

În afacerile cu petrol, una dintre probleme o reprezintă furtul din conducte, dar şi furtul de orice înseamnă fier care poate fi valorificat. „Oamenii nu au din ce să trăiască. Sunt zone monoindustriale, unde există doar Petrom.” Ca să contracareze situația s-au gândit să susţină nişte afaceri care să crească angajabilitatea şi care să producă efectul multiplu: omul care face un business să ştie că trebuie să-i ajute şi pe ceilalţi.” În cadrul programului „Țara lui Andrei”, Mona a lansat un concurs de idei, convinsă că românii au spirit antreprenorial. „Ştiu că românii sunt foarte creativi, iar asta are legătură cu antreprenoriatul. Totul e să fii sprijinit. Românii vor să facă lucruri, dar le este teamă că nu sunt ajutaţi.” Din 500 de aplicaţii au fost alese 20 de proiecte. Câștigătorii lor au beneficiat de traininguri de business. Acum sunt zece afaceri funcţionale. „Toate proiectele au avut şi dimensiunea de protecţie e mediului: lemn recuperat din care se creează piese de mobilier cu care merg la târgurile internaţionale, lână de oaie folosită ca izolator termic, dezvoltarea zonei Suplacu de Barcău ca una dintre cele mai importante din ţară în domeniul apicol etc.

Despre sustenabilitatea la nivel de business, obiectivul companiei pe care o reprezintă ar putea fi sintetizat astfel: „cum să facem să fim cât mai eficienţi, din toate punctele de vedere, să consumăm mai puţină energie, să poluăm mai puţin.”