Vrei să verifici dacă ai nevoie de coaching?

Societatea românească cultivă, printre multe alte tipare de gândire, şi aceste două credinţe: psihoterapia e pentru cei care au „ceva la cap”, iar coachingul pentru cei care „nu ţin pasul” cu exigenţele firmei. Chiar dacă uneori accepţiunile sunt mai largi, majoritatea consideră că şi psihoterapia şi coachingul ar fi doar pentru oamenii „cu probleme” şi „slabi”, incapabili să-şi gestioneze singuri viaţa, ori pentru excentricii care nu au ce face cu banii.

Nu voi intra aici în explicaţii teoretice cu privire la ce este sau nu este coachingul; această practică se dezvoltă într-un număr atât de mare de direcţii, încât ar fi nevoie să scriem zeci, poate sute de pagini ca să acoperim întreg evantaiul. Ceea ce rămâne constant, însă, este că el se adresează acelor oameni care simt că vor şi pot să facă în viaţă mai mult decât reuşesc efectiv; care simt că există ceva bun în ei pe care nu reuşesc să-l pună suficient în valoare şi pe care îşi doresc să-l pună în valoare.

Sigur că acestea te duc imediat cu gândul la oamenii care au un talent, o dotare naturală specială, pe care ar dori să îl (o) dezvolte la un nivel înalt de performanţă; aceştia sunt primii clienţi ai antrenorilor. Apoi, către oamenii care nu reuşesc să facă faţă unor aşteptări organizaţionale sau relaţionale, fie la serviciu, fie în familie, fie în alte contexte; şi aceştia apelează frecvent – din nefericire, de multe ori abia atunci când problemele se complică – la coaching. Dar şi fără să ai vreun talent special, şi fără să ai vreo problemă serioasă la serviciu sau în familie, poţi simţi că vrei şi poţi mai mult: în sensul cel mai profund al termenului, coachingul e o alegere care vizează nu atât succesul social şi relaţiile cu ceilalţi, cât relaţia ta interioară cu viaţa ta, satisfacţia, bucuria de a simţi că descoperi şi pui în valoare ce ai tu mai bun şi că te simţi împlinit.

Pe de altă parte, coachingul e o alegere care vine nu din slăbiciune umană, ci, dimpotrivă, din puterea de a conştientiza că poţi mai mult, de a recunoaşte că te mişti într-o zonă de confort relativ care te limitează, de a te hotărî să ieşi din această zonă şi de a căuta sprijin în acest demers. Slăbiciunea te determină să refuzi să-ţi recunoşti sentimentele de insatisfacţie şi frustrare. Şi tot ea te determină să refuzi să cauţi sprijin social. Ca să recunoşti în faţa ta şi a altora că viaţa ta nu e perfectă, îţi trebuie putere. Ca să te priveşti în oglinda pe care ţi-o pune în faţă un altul, mai ales un coach care ştie să reflecte şi ce nu vrei tu să vezi, îţi trebuie putere. Ca să faci efortul să te dezveţi de obişnuinţele care te ţin captiv(ă) în zona de confort, îţi trebuie putere.

Vă ofer aici un instrument care vă poate ajuta să conştientizaţi mai bine cât de satisfăcut(ă) sau nesatisfăcut(ă) sunteţi de diferitele aspecte ale vieţii dumneavoastră. Cu alte cuvinte, cât de puţină sau multă nevoie aveţi de coaching. Fiecare alege să folosească acest instrument în funcţie de cât de puternic(ă) este de fapt.

Câteva (puţine) explicitări teoretice

Dimensiunile din tabelul de mai jos sunt construite sintetizând indicatorii cei mai importanţi folosiţi în studiile ştiinţifice pentru a măsura calitatea vieţii şi stima / respectul de sine. De aceea, putem accepta că scorurile pe care le veţi obţine vă vor indica dimensiunea subiectivă a calităţii vieţii dumneavoastră şi nivelul de stres pe care îl trăiţi în legătură cu aceasta – cât de împăcat(ă) sau neîmpăcat(ă) sunteţi cu propria viaţă, cu câtă bucurie sau nemulţumire, stres o trăiţi de fapt.

Folosim o scală de la A = maxim la F = minim (trecând, evident, prin B, C, D, E). Opţiunea pentru scala care înlocuieşte cifrele cu litere are o motivaţie sociologică. Scalele numerice obişnuite (de la 1 la 5-10) pot genera distorsiuni în spaţiul socio-cultural românesc, pentru că asocierea cu sistemul şcolar de notare îi determină pe subiecţi să-şi dea, de fapt, „note”. Iar toate distorsiunile din notarea şcolară sunt reproduse în răspunsurile la întrebările de (auto)evaluare: subiecţii tind să (se) noteze „cu indulgenţă” sau „exigent”, aşa cum au fost notaţi la şcoală, iar cei mai mulţi îşi dau „note” nejustificat de mari. Rezultatele ne-ar putea înşela masiv în legătură cu nivelurile reale ale percepţiei calităţii vieţii şi stimei de sine.

(În paranteză fie spus, reflexul notării şcolare foarte îngăduitoare se resimte adesea în sondajele de opinie, unde românii apar surprinzător de mulţumiţi, optimişti etc.)

Opţiunea pentru o scală cu un număr par de „trepte” e uzuală : ea evită tentaţia subiecţilor de a se instala „la mijloc” („sunt mulţumit aşa şi-aşa”) şi îi obligă să se poziţioneze fie în jumătatea superioară, fie în jumătatea inferioară.

Dacă aveţi nevoie de explicaţii suplimentare pentru a răspunde la întrebările din tabel, le găsiţi imediat după acesta.

Pentru economie de spaţiu – număr de semne grafice – , folosesc în continuare persoana a doua singular

11. Ce metaforă ai folosi tu pentru a numi rostul tău în viaţă, puterea ta definitorie?

De ex.: Eu sunt ……………. , care îi face pe oamenii care …………….. să ……………………….

12. Care e credinţa care te susţine în cele mai grele momente? …………………………………………….

Recomandări pentru autotestare şi interpretare

1. Reflectează atent şi fii onest(ă) cu tine! De ex.: ce te mulţumeşte în legătură cu aspectul tău fizic? ce te nemulţumeşte?

2. Situează pe scala A (maxim) – F (minim) nivelul tău de satisfacţie pentru fiecare dintre dimensiunile enunţate ale vieţii tale. De ex.: C pentru sănătate şi B pentru aspect fizic.

3. Stabileşte o medie între cele două: dacă le iei împreună, eşti mai aproape de C sau mai aproape de B?

4. Scrie în coloana a patra scorul la care te-ai oprit: o literă de la A (maxim) la F (minim).

5. Scrie pe o foaie separată cel puţin câte un obiectiv pentru fiecare dimensiune. De ex.: să-mi întăresc musculatura abdominală; să scap de durerile de coloană / stomac etc.

6. Treci la următoarea linie din tabel şi procedează la fel.

7. Când ai terminat, priveşte „roata” de mai jos. Imaginează-ţi că e roata vieţii tale. Fiecare spiţă corespunde unei linii din tabel. În interior, pe axul roţii, se află litera F (satisfacţie minimă). In exterior, se află litera A (satisfacţie maximă). Figurează pe fiecare spiţă nivelul de satisfacţie pe care l-ai scris în tabel pentru dimensiunile respective ale vieţii tale. Apoi uneşte punctele între ele.

8. Cât de bine poţi circula cu roata reală a vieţii tale? Cât de repede poţi înainta?

9. Care ar fi obiectivele tale prioritare – cele mai importante şi mai urgente? Priveşte răspunsurile la coloana a cincea şi scrie o „listă scurtă”!

10. Alege un obiectiv din această listă, care ţi se pare cel mai motivant şi mai uşor de atins!

11. Ce faci ASTĂZI pentru a te apropia de acest obiectiv?

12. Ce faci mâine? Când, foarte exact? Unde? Cu cine? Cum?

13. Ce faci în următoarea săptămână? Când? Unde? Cu cine? Cum?

14. Cum te premiezi după ce ai început să lucrezi?

15. Cum te premiezi pentru fiecare nou pas înainte?

16. Dacă ai nevoie de acompaniere, suport, orientare pentru a continua, la cine poţi apela?

Închei, citându-l pe Mark Peysha, CEO la Robbins&Madanes Coach Training: “Oamenii nu au nevoie de coaching pentru că ar face ceva greşit. De fapt, de obicei lucrurile stau exact invers. În experienţa mea, coachingul atrage oamenii cei mai inteligenţi, cei mai orientaţi către viitor, cei mai de succes pe care i-am întâlnit. Oameni care realizează că viaţa e în mâinile noastre. Că putem face ceva. Că o putem îmbunătăţi, transforma, ca pe orice altceva. “

Elisabeta Stănciulescu este licenţiată în Filosofie şi doctor în Sociologie. A avut puterea sa renunte la postul de profesor universitar şi a ales să lucreze ca expert independent, oferind servicii de dezvoltare a capitalului uman.

• Pentru organizaţii: managementul echipei, comunicare constructivă, gestiunea stresului, cercetare-dezvoltare.
• Pentru persoane fizice: suport în rezolvarea unor probleme personale, de cuplu, familie, educaţie, muncă.

Detalii şi articole la: http://elisabetastanciulescu.ro