Voinţa – comandantul bătăliilor noastre cu noi înşine
Abilitatea de a rezista impulsurilor noastre este descrisă ca voinţa sau control de sine, un subiect dezbătut şi cercetatat îndelung, căruia autorii din domeniu i-au acordat mare atenţie.
O atenţie deosebită i-am acordat şi noi în ultimii ani, mai ales din nevoia organizaţiilor de a avea oameni din ce în ce mai buni care să pună energie şi entuziasm în ceea ce fac. Într-o astfel de lume în care avem cam tot ce ne trebuie şi organizaţiile au făcut şi fac o mulţime de lucruri pentru a-şi ţine oamnenii motivaţi, mulţi se întreabă care este următorul pas, către ce ne îndreptăm şi care este motorul ce va pune de acum mai departe lucrurile în mişcare? În calitate de arhitecţi ai învăţării şi speciliști în dezvoltarea oamenilor, ceea ce a funcţionat a fost să îi ajutăm pe ceilalţi să îşi descopere şi să îşi antreneze resurselelor interne: automotivarea şi voinţă.
De aceea, considerând că acest lucru este util atât pentru oameni, cât şi pentru organizaţii, vrem să împărtăşim cu voi câteva idei despre cum ne putem ajuta voinţa să lucreze în favoarea noastră fără prea mult efort (eu una m-am plictisit de soluţiile în care îmi trebuie voinţa ca să fac lucruri să îmi întăresc voinţa).
Roy Baumeister, profesor în psihologie la Florida State University, spunea în unul din articolele sale apărut în „Current Directions în Psychological Science”: „Copii performanează mai bine la şcoală, oamenii performează mai bine la muncă. Uitaţi-vă la cele mai importante categorii de probleme din cauza cărora oamenii suferă şi există şanse destul de mari ca voinţa şi autoidisciplina să fie implicate într-un fel sau altul.”
Voinţa, după cum arată ultimele studii, este o resursă limitată şi se consuma pe parcursul zilei. De aceea, este foarte important să ştim cum o alocam şi pe ce o cheltuim. Un prim sfat pe care ni-l dau cercetătorii este să nu încercăm să „rezistăm” la prea multe lucruri pentru că cel mai probabil nu vom reuşi. Ar fi mai bine să ne focusam doar pe unul singur până când devine mai simplu de gestionat sau chiar ne intră în reflex.
Pe de altă parte, ne putem uita la voinţă ca la un muschi care odată antrenat rezistă mai mult.
KellyMcGonigal, PhD şi autorul cărţii „The Willpower Instinct”, ne arată o serie de modalităţi simple prin care ne putem ajuta acest muşchi să devina mai eficient.
1. Dezvoltaţi-vă capacitatea de a rezista la presiune şi învăţaţi cum să gestionaţi stresul.
Atunci când suntem sub presiunea ştim foarte bine ca voinţa cedează. Imaginaţi-vă situatile în care trebuia să terminaţi un proiect şi nu aţi mai rezitat fără o bucăţită de ciocolată, sau când, din cauza stresului, multe persoane s-au reapucat de fumat. Dacă aveţi un obiectiv care necesită o mare cantitate de voinţă, evitaţi pe cât posibil orice situaţie pe care o consideraţi stresantă pentru dumneavoastră. Mergeţi la masaj şi faceţi-vă rezervare la SPA, încercaţi toate acele activităţile care va destresează şi vă relaxează; voinţa acţionează mai bine într-un organism relaxat şi plin de energie pozitivă.
2. Dormiţi mai mult pentru a permite creierului să gestioneze mai bine energia
Privarea de somn (mai puţin de 6 ore pe noapte) este un fel de stres cronic care afectează modul în care corpul şi creierul utilizează enegeria. Cortexul prefrontal îşi pierde controlul asupra regiunilor din creier care creează pofte şi răspunde la stres atunci când nu dormim suficient.
3. Exerciţii fizice şi nutriţie
McGonigal subliniază faptul că orice fel de exerciţiu fizic ajută voinţa: de la yoga la lucruri mai intense, ca aerobic şi alergare; plimbări în parc într-un ritm mai alert, mers cu bicicletă, rolele, patinaj, orice fel de mişcare spijină şi încarcă „recipientul” voinţei.
Nutriţia este, de asemenea, importantă: creşterea consumului de alimente vegetale şi scăderea consumului de mâncare procesată ajută voinţa şi ne fac de altfel să ne simţim şi mai bine.
4. Amână lucrurile care acum nu sunt importante, pentru mai târziu; nu vă apucaţi de toate odată, ca de exemplu schimbarea unui job, dieta, renunţarea la ţigări şi schimarea orarului de somn.
Kathleen Vohs, professor de marketing la Minnesota University, susţine că în studiile sale a observat că auto-controlul creşte când oamenii se simt bine şi îşi aduc aminte lucruri frumoase din viaţa lor, amintiri puternice ce au o valoare mare pentru ei. Tot ceea ce înseamnă bună dispoziţie, veselie, râs ajuta, de asemenea, la încărcarea bateriilor voinţei. Dr. Vohs notează că scăpările în autodisciplină se întâmplă pentru că oameni sunt prinşi în „clipa de faţă” adică sunt distraşi de la scopurile lor pe termen lung. De exemplu, dorim să arătăm bine pentru a merge la mare vara viitoare, însă, ne uităm acum la o bucată de tort apetisantă. Întodeauna prezentul va fi mai puternic decât ceea cea ce urmează să se întâmple în viitor. Cea mai simplă soluţie aici este să aveţi mereu obiectivul în minte, scris pe telefon, pe un post-it în buzunar şi să îl consultaţi de fiecare dată când sunteţi tentaţi să faceţi ceva ce ar putea avea impact asupra obiectivul vostru.
În final, o recomandare pe care dorim să o facem organizaţiilor este să investească în programe care să îi spijine pe angajaţi să îşi descopere şi să îşi utilizele propriilelor forțe interne, lucru care va fi de folos atât lor, cât şi companiilor în care ei lucrează.
Viviana Andone, Learning Architect
Am început cu proiecte de voluntariat în organizații studențești, absolvind facultatea de Psihologie în anul 2008, apoi mi-am continuat studiile cu două mastere în Administrarea și Dezvoltarea Resurselor Umane și Psihologie Organizațonală și Resurse umane în cadrul Universității din București. Am început să lucrez cu MMM Consulting încă din 2006 dezvoltându-mi abilitățile dobândite în facultate, devenind trainer și consultant certificat. Am coordonat centre de dezvoltare sau de evaluare, instruire și dezvoltare în competente manageriale, precum și proiecte de consultanță în domeniul resurselor umane pentru manageri, echipa de vânzări, traininguri și teambuilding-uri, coordonarea, administrarea și implementarea programelor de formare. Sunt membru fondator al școlii de HR (a ASPSE) și îmi place în continuare să merg și să sprijin organizațiile nonguvernamentale și studenții. Domeniile actuale de training și consultanță în care activez sunt: Comunicare, Motivare, Inteligență Emoțională, Managementul schimbării și dezvoltării organizaționale la nivelul ONG-urilor, Diagnostic organizațional și consultanță, dezvoltarea personală și de echipa și cursuri de management.