Valorizezi securitatea şi stabilitatea la locul de muncă?
Iar când o astfel de organizaţie trebuie să semneze vreun contract, procesul decizional se întinde pe o bună bucată de timp, sunt solicitate tot felul de documente suplimentare şi asigurări, sunt stabilite multe întâlniri, demo-uri de produs etc. Vă sună cunoscut?
În general, în cadrul unei companii de acest tip, echipa de management are state vechi în funcţiile respective, având o tradiţie în acea structură.
Robert Hogan asociază aceste comportamente şi trăsături cu un scor ridicat la scala „Securitate” din Profilul de Motivații, Valori și Preferințe, unul dintre cele mai bune instrumente de identificarea a valorilor personale care au impact asupra activităţii profesionale, precum și identificarea compatibilității între valorile personale și cultura organizațională.
Toate aceste comportamente pornesc de la fiecare dintre angajaţi, dar mai ales de la lider. El fiind cel care impune anumite valori sau care le cultivă în mod deosebit. Astfel, liderii cu un scor ridicat pe scala „Securitate” sunt preocupaţi de valorizarea certitudinii, predictibilităţii și a unui mediu cu risc scăzut, evitând chiar şi riscurile care le pot spori șansele de a câştiga mai bine. Sunt interesaţi în mod special de structură, ordine, predictibilitate și planificarea pentru viitor. Au un stil de viață organizat în jurul minimizării riscurilor de orice fel, a incertitudinii și a criticilor.
Totodată, preferă un mediu de lucru stabil şi sigur, nu le place ambiguitate şi nici chiar evaluarea performanţelor profesionale. Nu le-ar fi confortabil să lucreze în organizații dedicate asumării riscurilor, care abordează practici financiare inovatoare și care utilizează pe scară largă consultanți de management.
Aceşti lideri sunt motivaţi de minimizarea riscurilor financiare şi de o bună şi riguroasă planificare a propriilor agende cu cât mai mult timp înainte. Stilul lor de leadership se va concentra pe evitarea riscurilor care nu sunt necesare şi pe valorizarea angajaţilor care nu creează probleme suplimentare şi care sunt la fel de organizaţi şi riguroşi ca ei.
Liderii cu un scor ridicat la scala „Securitate” vor avea tendința de a promova un mediu de lucru în care:
- Accentul cade pe respectarea regulilor şi procedurilor standard;
- Încurajarea certitudinii şi eliminarea ambiguităţilor;
- Concentrarea pe siguranța locului de muncă;
- Minimizarea riscurilor financiare.
O cultură în care predomină securitatea ca valoarea este una care are puţină toleranță faţă de risc și imprevizibil. Într-o astfel de cultură se regăsesc drept priorităţi planificarea activităţii, analiza riscurilor, iar deciziile sunt luate cu maximă atenţie. Pe de altă parte, va fi abundentă în proceduri de securitate, coduri de acces, planuri de supraveghere și un accent major pe minimizarea riscurilor.
Iuliana Mânză este PR Coordinator HART Consulting
Mai multe detalii şi chiar şi studii de caz despre acest subiect puteţi afla participând la Conferinţa HART HR Strategic, organizată de HART Consulting și susținută de revista Cariere, ce are ca temă: „CEOs and organizational culture: what makes it or breaks it?”, din 22 mai 2013.