Un VIS : Valori, Integritate, Sens. Cum mi-am creat locul de muncă potrivit

Am demisionat, după aproape 30 ani de muncă pasionată, dintr-un post în care nu mă mai regăseam. Riscam foarte bine să mor de foame, deoarece, mi-au spus experţii în recrutare, cumulam patru handicapuri: eram supracalificată, prea «în vârstă», veneam din învăţământ şi de pe o poziţie prea prestigioasă.

Doar două lucruri îmi erau foarte clare. Primul, că sensul meu pe lumea aceasta e să-i ajut pe oameni să scoată la lumină şi să dezvolte ce au mai bun în ei, să le ofer un plus de inspiraţie, încurajare, repere, provocare intelectuală, realism, echilibru, înţelegere umană şi suport emoţional. Şi al doilea, că nu voi face niciun compromis cu valori fundamentale precum dezvoltarea umană autentică, profundă (dincolo de diplome, bani şi succes facil), respectul de sine şi pentru ceilalţi, verticalitatea, corectitudinea, integritatea.

Piaţa liberă a dezvoltării capitalului uman, individual şi organizaţional (HR), răspundea cel mai bine acestor criterii. Numai că, după mai multe contacte cu furnizori reputaţi de consultanţă, consiliere, training şi coaching, am înţeles că nu mă regăsesc nici în ce aud şi văd acolo. Aşa că am hotărât să-mi construiesc propriul drum. Am combinat cunoştinţele şi competenţele multi-disciplinare pe care le-am acumulat de-a lungul anilor (are şi vârsta un avantaj), am studiat autonom ca să completez ce simţeam că lipseşte (are şi experienţa în învăţământ-cercetare un avantaj), am creat moduri concrete de lucru şi le-am experimentat pe mine însămi. Am lucrat aproape un an, de dimineaţa până seara, foarte serios, în felul acesta, adoptând la un moment dat un stil de viaţă aproape ascetic, pentru că rezervele financiare s-au epuizat la un moment dat. Când am avut certitudinea că metoda mea funcţionează, i-am informat pe cei din jur cu ce mă ocup şi am continuat să lucrez – o fac şi acum şi o voi face în continuare – la perfecţionarea ei.

Nu a fost şi nu e uşor. Nu aveam o reţea din care să recrutez clienţi: mediul academic nu e deschis la astfel de servicii plătite, iar în mediul de afaceri nu aveam relaţii. Apoi, e ştiut : «Nimeni nu e profet în ţara lui». Preluăm, popularizăm şi folosim cu un entuziasm fanatic metode de lucru create în alte părţi, trecând peste toate criticile care le-au fost aduse, însă devenim foarte sceptici, indiferenţi sau gata de atac când cineva de lângă noi vine cu ceva nou – nici nu îndrăznesc să spun original. Ce vine «de afară» e, pentru furnizorii şi cumpărătorii de servicii de dezvoltare umană, mai valoros şi mai credibil decât ce vine din interior. Între altele, e vorba şi despre marketing şi imagine: creatorul «de afară» nu-ţi face concurenţă directă; dimpotrivă, asocierea cu el îţi aduce un plus de capital simbolic (prestigiu) şi te face mai competitiv pe piaţă.

Această conştientizare lucidă a realităţii nu m-a împiedicat să lucrez, dimpotrivă. E bine ca visurile cele mai curajoase să rămână ancorate în realitate. Acum, metoda pe care o dezvolt de doi ani ca alternativă posibilă la practicile cunoscute de dezvoltare personală, orientare în carieră şi dezvoltare a resurselor umane (consiliere, coaching, mentorat, training etc.), a atins deja un nivel de maturitate şi claritate care o face eficientă şi comunicabilă. E nouă şi, în acelaşi timp, valorifică « bunele practici » ale altora.

E, mai întâi, coaching-style. Principiile şi competenţele fundamentale din coaching sunt foarte pe gustul meu şi le-am utilizat chiar în munca din universitate. Literatura în domeniu nu abordează aceste aspecte, însă există foarte multe similitudini între coaching şi cercetarea calitativă de explorare, ori pedagogia postmodernă şi metodele didactice active precum învăţarea prin descoperire, învăţarea autonomă, învăţarea autodirijată.

Ca şi coachingul, metoda mea formează şi dezvoltă capacităţi transversale şi transferabile – care, deşi sunt recomandate insistent de toţi experţii internaţionali în educaţie, se învaţă prea puţin sau deloc în sistemul educaţional : şcoli, universităţi, traininguri sau alte tipuri de formare continuă. Aceste capacităţi constau în metode de a observa şi a interpreta faptele reale, moduri de a gândi, a imagina, a comunica şi a pune în practică proiecte proprii de acţiune. Ele pot fi apoi folosite pe parcursul întregii vieţi şi te ajută să găseşti soluţii mai bune şi «cu bătaie mai lungă» în orice tip de alegere, decizie, activitate, de la cele profesionale la acelea care vizează viaţa de cuplu sau relaţiile cu copiii.

Dezvoltă optimismul, autonomia şi responsabilitatea. Unul dintre principiile pe care eu le-am asumat integral este : “Start measuring your work by the optimism and self-sufficiency you leave behind” (Peter Block, coach).

E apreciativă. Beneficiarul e tratat ca persoană care are capacităţi ce pot fi dezvoltate, nu defecte care ar trebui reparate. Nu e «judecat» pentru eventuale greşeli. Se concentrează pe dezvoltarea puterilor şi calităţilor – proprii şi ale celorlalţi – care îl ajută să-şi depăşească limitele şi să-şi realizeze dorinţele, aspiraţiile, visurile.

Explorarea e instrumentul fundamental. Aici, similitudinile coachingului cu cercetarea calitativă sunt evidente : înveţi să înţelegi o realitate-viaţă doar aparent cunoscută, aceea în care trăieşti, trecând de la postura implicată, foarte subiectivă, la postura de « străin », formulând întrebări şi observând mai atent şi mai neutru faptele şi spusele tale şi ale celorlalţi, pe care le interpretezi în acelaşi timp realist şi constructiv. Coachul te ajută cu întrebări, uneori şi cu informaţie, încurajări şi suport emoţional. Eu ofer şi câte un ghid calitativ, în sensul ştiinţific al termenului, de observaţie, de conversaţie sau de interpretare.

Pe de altă parte, am simţit nevoia să adaug câteva lucruri la acest nucleu comun cu coachingul.

De multe ori, coachii şi consilierii nu ţin seama suficient de complexitatea vieţii individuale şi sociale, încurajând şi întărind, prin clişee facile, atitudinile egocentrice şi hiper-competiţionale, gândirea hiper-focalizată şi simplificatoare, ori aşteptările şi aspiraţiile nerealiste – cred că niciodată nu s-au vândut iluziile şi simplismul atât de bine ca în zilele noastre.

Metoda mea e centrată pe unicitatea umană şi pe dorinţele beneficiarului, însă îl ajută să se situeze totodată într-un set de valori sociale fundamentale.

Îl ajută să-şi vadă viaţa în contextul de ansamblu: familie, carieră, relaţii, valori-norme-reguli, schimbări economico-sociale, schimbări personale generate de vârstă etc. Altfel spus, adoptăm o abordare ecologică şi pe termen lung.

Pentru a facilita acestea, am adăugat un plus de contribuţie a ştiinţelor sociale în managementul vieţii şi performanţei. Psihologia, cu care ne-am obişnuit să identificăm aceste servicii, nu lipseşte total, însă nu mai formează nucleul central. Oricât de puternic ancoraţi aţi fi în « programele » şi «zona de confort» în care v-a instalat educaţia dumneavoastră, nu puteţi nega că o abordare multi-, inter- şi trans-disciplinară e mai profitabilă. Eu combin într-o manieră proprie cunoştinţe şi metode de lucru din sociologie, antropologie, ştiinţe ale educaţiei, ştiinţe ale familiei şi copilăriei, în care am lucrat 18 ani ca cercetător şi profesor universitar, şi adaug perspectiva filosofică pe care mi-a deschis-o licenţa în Filosofie. Un alt profesionist poate combina cunoştinţe şi competenţe din alte discipline.

La fel, oricât de puternice ar fi «programele» pe care vi le-aţi setat în cursul educaţiei şi formării dumneavoastră profesionale, care vă spun că atunci când eşti coach nu poţi fi şi consilier, mentor ş.a., nu puteţi ignora că antrenorii cei mai buni din sportul de performanţă combină flexibil toate aceste posturi. Eu alternez sau împletesc, în funcţie de situaţie şi de particularităţile omului cu care lucrez, posturi şi tehnici variate utilizate în executive coaching şi life coaching, consiliere, mentorat, training, educaţie, cercetare. Ceea ce contează e rezultatul, nu transformarea «bunelor practici» ale unor experţi în dogme absolute. Înainte de a ajunge la modul de lucru pe care îl promovează, cei pe care îi percepeţi ca « gurus » în domeniu au creat, testat, greşit, corectat etc. ; şi continuă să facă toate acestea, inclusiv să greşească. Nu numai că avem acelaşi drept ca şi ei să fim creativi, cu riscurile aferente oricărui demers de creaţie, dar fără această creativitate şi pasiunea în muncă şi progresul devin imposibile.

Am numit metoda mea Interdisciplinary Coaching-style Lifelong Learning. Folosesc denumirea în limba engleză doar pentru că e mai sintetică decât varianta în limba română: învăţare pe şi pentru întreg parcursul vieţii, interdisciplinară, care integrează principiile de bază din coaching. Într-un alt articol, voi prezenta succinct modul efectiv de lucru. Dacă aveţi spirit de observaţie, sunteţi obişnuit(ă) cu analiza reflexivă şi capabil(ă) să vă priviţi obiectiv, o puteţi aplica, până la un punct, şi singuri.

Rezultatele obţinute până acum de oamenii cu care am lucrat sunt încurajatoare, uneori chiar spectaculoase, şi le mulţumesc că au avut încredere să testeze şi să le recomande şi altora un produs nou, care nu a fost importat nici din Occident nici din Orient, însă se inspiră şi dintr-o parte şi din cealaltă.

Elisabeta Stănciulescu este licenţiată în Filosofie şi doctor în Sociologie. A avut puterea sa renunte la postul de profesor universitar şi a ales să lucreze ca expert independent, oferind servicii de dezvoltare a capitalului uman.

• Pentru organizaţii: managementul echipei, comunicare constructivă, gestiunea stresului, cercetare-dezvoltare.
• Pentru persoane fizice: suport în rezolvarea unor probleme personale, de cuplu, familie, educaţie, muncă.

Detalii şi articole la: http://elisabetastanciulescu.ro