Teodora Gheorghe (mama sociala): „Un simplu «iubesc foarte mult copiii» nu este suficient“
Teodora Gheorghe este mama socială cu cea mai bogată experiență şi locuieşte, în prezent, alături de patru copii într-o casă din satul SOS Bucureşti. Până acum a avut în grijă nouă copii. Ce a determinat-o să se îndrepte spre acest job şi care sunt experienţele pe care le trăieşte?
1. Cum şi când a început această experienţă de mamă socială?
Întâmplarea a făcut ca eu să aflu despre acest job de la un coleg de la SOS Satele Copiilor şi să mă angajez ca secretară la Biroul National de Coordonare. Aşa m-am familiarizat cu domeniul de activitate al Organizatiei, cu munca angajaţilor în folosul copiilor aflaţi în dificultate. După toate suferinţele prin care au trecut copiii din orfelinate şi cămine înainte de 1989, acum se ivea o rază de lumina prin asociaţie.
Munca în secretariat nu era punctul meu forte. Eu sunt un om activ, iar statul pe scaun ore în şir la calculator îmi displăcea. Aşa a încolţit în mintea mea ideea de a mă face mamă SOS, mai ales că se apropia o nouă campanie de recrutare de candidate la această funcţie. Şi toate s-au potrivit. Fata mea s-a căsătorit, iar eu am putut să mă înscriu ulterior la „Şcoala Mamei SOS”.
2. În ce a constat interviul şi ce criterii trebuie să îndepliniţi pentru a fi eligibilă pentru acest post?
Deşi făceam parte din organizaţie, am parcurs aceiaşi paşi ca oricare altă candidată la Şcoala Mamelor. Mi-am depus C.V.-ul şi scrisoarea de motivaţie. Au fost multe C.V.-uri şi am avut emoţii. Primul interviu, după ce am fost selectată, s-a desfăşurat la Biroul Naţional de Coordonare, în prezenta directorului executiv, coordonatorului mamelor şi altor persoane specialiste în îngrijirea şi educarea copiilor. Scopul lor era de a înţelege motivaţia mea pentru meseria de mamă SOS (căci un simplu „iubesc foarte mult copiii” nu este suficient), istoricul familiei, educaţia şi atitudinea faţă de creşterea şi educaţia copiilor.
După ce am trecut această probă, a urmat un alt interviu cu Directorul Satului în care aveam să-mi desfăşor activitatea. Acesta a urmărit aceleaşi linii ca şi la primul interviu şi, totodată, am aflat în ce constă munca mea, ce se aşteapta de la mine câţi copii pot primi şi cât timp voi petrece alături de ei.
"Şi pentru a răsplăti munca şi timpul îndelungat petrecut alături de copii, SOS-ul recompensează mamele” spune directorul Satului. Iar cele care vor deveni mame SOS vor descoperi că aceste recompense nu le întâlneşti la orice alt loc de muncă. Urmează apoi o vizită de probă într-o casă familială pentru a-ţi face o imagine cât mai realistă despre munca pe care o vei începe.
Şcoala mamei durează 24 de luni: 3 luni de teorie şi 21 luni de practică în casele familiale din cadrul Satului SOS. Ca să fii eligibilă pentru acest post trebuie să ai studii liceale finalizate sau de facultate, să ai vârsta între 25-48 de ani, să nu ai obligaţii, să ai o stare de sănătate fizică şi psihică bună.
Nu este suficient numai să-ţi placă copiii şi să locuieşti cu ei. Ai nevoie de multă dedicaţie, devotament, răbdare şi speranţa că vei reuşi cu fiecare copil în parte. Copiii au nevoie să vadă că te implici, că îţi pasă de ei, că sunt în siguranţă, că-i înveţi şi antrenezi, că îi implici în munca lor, că sunt laudaţi şi recompensaţi pentru reuşitele lor dar, în acelaşi timp, ei au nevoie de fixarea unor reguli ferme şi adecvate în funcţie de vârstă şi personalitatea lor.
3. Care este cea mai plăcută, dar cea mai neplacută amintire legată de această experienţă?
Este greu să vorbeşti doar de o singură experienţă. Îmi amintesc bucuria cu care m-au primit în casă şi cum toţi copiii îmi spuneau „mami”. Îşi puneau sufletele în mâinile mele, iar eu trebuia să am grijă de ele, să ştiu să le modelez, să iasă ceva bun. Dar cel mai frumos este de Paşti, Crăciun, Revelion, zile onomastice, când ne strângem cu toţii în jurul mesei şi începem să ne depănăm amintirile. E mare veselie şi bucurie pe ei şi fiecare povesteşte ce-a mai făcut de cand nu ne-am văzut, ce planuri de viitor are.
Cel mai greu moment pentru mine a fost când aveam şapte copii şi am rămas vreo doua luni fără tanta (cea care ii tine locul mamei sociale cand aceasta pleaca in week-end, in concediu. Tanta insa nu locuieste in casa, are program de 8 h. din lipsa de personal).
4. Câţi copii aţi avut în grijă până acum şi cu câţi dintre aceştia ţineţi legătura? Ce meserie au ei în prezent?
Am avut în grijă nouă copii. Patru locuiesc încă cu mine în casa din Floreasca (SOS Satul Copiilor Bucureşti). Ceilalţi au făcut aripi şi au zburat fiecare, unde au crezut că e mai bine. Ana, fata cea mai mare, este barman la Hotel Marriott şi stă împreună cu prietenul ei încă de acum cinci ani. Sora ei mijlocie, Dana, stă împreună cu prietenul ei şi au o fetiţă de 2 ani. Momentan, Dana a renunţat la serviciu ca să poată creşte fetiţa. Mihaela, sora lor cea mică, tocmai a susţinut Bacalaureatul şi mă sună la fiecare probă să-i ţin pumnii. Adi a iesit de curând din Comunitatea de Tineri şi s-a angajat la McDonald's, fiind încântat de munca lui. Flori se pregăteşte să părăsească şi ea Comunitatea de Tineri şi tocmai mi-a scris pe messenger că şi-a făcut analizele pentru a se angaja ca vânzătoare la Mega Image pe 1 iulie. Cu toţii ţinem legătura, ne întâlnim în sat, în oraş la o pizza, un suc sau seara pe messenger.
Până pe 30 septembrie 2011, Asociaţia SOS Satele Copiilor România recrutează mame sociale pentru toate cele trei sate SOS din București, Cisnădie și Hemeiuș. Pentru mai multe informaţii accesaţi www.fiimamasoci