Tăietura magică pe care o tot căutăm

Studioul fashion al designerului George Neagu se află pe o stradă discretă din centrul Bucureştiului, într-o casă cu etaj care nu iese mult în evidenţă faţă de celelalte. După câteva direcţii greşite şi alte câteva indicaţii corecte, ajung unde trebuie şi îl sun direct pe mobil. Apare în câteva secunde din spatele unei uşi de culoarea pământului, care nu anunţă nimic din ce există dincolo de ea, inclusiv splendida căţea Gloria, care latră în semn de salut. George poartă o cămaşă albă imprimată cu capetele lui Mickey Mouse, pantaloni scurţi şi o pereche de pantofi tip sanda din piele neagră despre care spune că sunt „bătrânicioşi şi drăguţi“. Înăuntru se aude muzică balineză în surdină şi se simte miros de beţişoare parfumate. Pereţii sunt tapetaţi cu pânză albă şi decorul este extravagant, bogat în detalii. Mă duce cu gândul la un muzeu atemporal al rochiilor, nu la un studio de lucru. Mobilierul este achiziţionat de la târguri şi nimic nu pare pus la întâmplare, iar din loc în loc sunt plasate manechine albe ca porţelanul, gătite cu rochii de concept. Una dintre ele cântăreşte nouă kilograme. George îmi spune că munca şi tiparele se nasc în spaţiul de lucru de la etaj. Nu înainte să-mi explice pe nerăsuflate conceptul ultimei colecţii, din care reuşesc să extrag ceva legat de colivii fastuoase, iluzii, păsări pe post de trofeu şi nevoia lor de libertate. După cum îmi vorbeşte, mă gândesc că George ar fi fost poet sau pictor dacă s-ar fi născut în Franţa sfârşitului de secol XIX. Dar e român, şi întâmplarea a făcut să devină designer vestimentar.

Ucenicia

În timp ce toarnă apă în pahare de cristal cu picior şi mă invită să iau loc pe cel mai bun scaun din studio – o piesă confortabilă despre care un specialist ar spune, probabil, că este rococo sau pe acolo – George povesteşte că a fost atras de design încă de mic, când s-a apucat să deseneze. Între timp a abandonat desenul şi acum îşi face tiparele direct, după o idee pe care încearcă să o găsească cu câteva minute înainte de culcare. „Tiparul de rochie înseamnă baza pe care tai materialul, acea magică tăietură pe care o tot căutăm“, explică designerul de 28 de ani. Deşi este foarte tânăr, marca George Neagu împlineşte anul acesta cinci ani de existenţă. Nu a făcut o şcoală de modă, dar a preferat să înveţe din practică şi din lucrul alături de oameni cu experienţă. A colaborat cu buna lui prietenă Agatha Blanck, stilist floral, cu care a creat şi un brand, „Fleurs avec George“, cu Mihaela Glăvan, de la care a înţeles ce înseamnă marochinăria, dar şi cu Doina Levintza, alături de care a lucrat timp de doi ani şi jumătate.

„De la Levintza am învăţat nu doar ce înseamnă finisajele, ci şi ce înseamnă să crezi în tine, să-ţi dezvolţi abilităţile. Să ai un punct de vedere“, spune George. Designerul se bazează mult pe propriul instinct, dar se gândeşte întotdeauna la nevoile femeilor. Nu le vede doar ca pe nişte zâne şi prinţese, iar cele care se îmbracă de la el se duc şi la alte evenimente decât clasicele nunţi şi botezuri.

Mişcări rapide, efecte surprinzătoare

George îşi face tiparele pe o bază de textil pe care vede tăieturile, apoi le transpune pe un alt material. De cele mai multe ori, execută el însuşi primul produs din aproape tot ce face, pentru că i se pare important să ştie să facă orice. Spaţiul de lucru este vizavi de dormitorul lui, care arată „ca o mică cocină“. E plin de materiale, maşini de cusut şi alte elemente de care are nevoie. Îi place să aibă totul aproape şi să se apuce de lucrul care îl inspiră. La colecţii îl ajută două doamne care lucrează full time şi încă una care vine doar pentru cusutul manual. Colecţiile lui sunt legate de un concept şi au o poveste în spate. Hainele depozitate pe un umeraş sunt doar nişte cârpe – ele capătă valoare numai dacă sunt îmbrăcate. „Este foarte greu să-ţi dai seama dacă ai găsit o tăietură bună. Sezonul trecut am lucrat cu triunghiuri de diferite dimensiuni, altă dată am lucrat cu fâşii şi am dezvoltat diverse forme“, spune el. Din când în când se ridică de pe scaun şi aduce câteva rochii din raft, iar paşii cad sonor pe parchetul impecabil, aşa cum s-ar auzi într-o sală de clasă. George crede în creaţiile sale şi este îndrăgostit şi de mobilier. I se pare că tăietura unui lemn şi lumina pe care o ia un obiect pot fi incredibile. Ţine atât de mult la ele, încât a şlefuit singur parchetul, a tapiţat una dintre canapele şi a participat la finisajul uşilor.

Eleganţa, o chestiune de personalitate

Designerul ştie că nu este simplu să ai un punct de vedere, mai ales într-un domeniu în care oamenii stau cu lupa pe tine. Cu cinci zile înainte de prezentarea colecţiei, care se face întotdeauna în studioul în care suntem, George schimbă decorul şi mobila, ca pe o scenă de teatru. După evenimentul de prezentare, cu ambient şi consumaţie tematică, are timp pentru clienţi. Cele mai multe obiecte din colecţia lui sunt purtabile şi are cliente care cumpără cu regularitate. Majoritatea sunt femei cu stabilitate financiară şi personalitate puternică, iar atunci când vin la studio se manifestă, spun ce vor şi ce cred că vor. George nu îşi distribuie hainele în magazine şi nici nu le prezintă pe podium, aşa cum fac cei mai mulţi designeri. Comenzile durează uneori o săptămână şi alte ori numai câteva ceasuri. Vizitele şi le organizează prin programare, iar oamenii care vin la el au parte de experienţa şi de ambientul pe care designerul pune mare preţ. Este convins că într-o societate consumistă şi într-o ţară cu multe malluri, există oameni care au nevoie de căldura unui studio şi de unicitate. „La studio se poate adapta culoarea, tăietura şi mărimea, atât cât permite croiul“, explică el.

De la concept, la fantezie

Se inspiră de oriunde. Uneori dintr-un spectacol de operă, dintr-un film sau pur şi simplu dintr-o replică rostită de un cunoscut care îi rămâne în minte. Colecţiile lui se numesc „Agripina“, „Fata care nu se bucură“, „Sunt doamnă în casa mea“ sau „Delta Charlie Delta“. Dar lucrurile pot merge chiar mai departe, încât propriul său câine, un labrador numit Purcell, ar putea avea la un moment dat o marcă proprie. În materie de designeri celebri, îl preferă pe regretatul Alexander McQueen. George spune despre britanic că avea o capacitate incredibilă să simtă nevoile oamenilor şi să înţeleagă ce înseamnă un croi. În opinia lui George, McQueen a fost un vizionar şi a putut să facă orice, oricum. Ceea ce e foarte greu, pentru că oricât de inovativ ai crede că e un produs, undeva în lume cineva a făcut ceva asemănător. Scăparea este să îţi legi hainele de un concept şi să le pui într-un context, să le dai viaţă. Cei care vin la studio se aşteaptă să vadă lucruri foarte bine lucrate şi le preţuiesc dacă sunt legate de o poveste. Însă designerul nu trăieşte în interiorul unor poveşti, ba din ce spune, pare chiar foarte ancorat în realitate. Nu vorbeşte doar despre modă, ci şi de discrepanţele sociale, despre sărăcie şi tabuurile din societatea românească. Multă vreme a crezut că Bucureştiul se va schimba, că va fi mai plin de culoare. Însă nu s-a întâmplat aşa, pentru că „nimeni nu ne dă încredere“.

George mă surprinde atunci când îmi spune că nu îl interesează tendinţele. Ba chiar sfătuieşte oamenii să poarte ce le place şi ce li se potriveşte. „Dacă eşti mulţumit ce vezi în oglindă, atunci e fashion.“ În modă, femeia trebuie doar să arate bine, nu ca un clovn, căruia îi mai trebuie doar un nas roşu. „În show-rile lui Galliano vedem tot felul de concepte la prezentare, dar în magazine sunt alte lucruri“, explică George. „Fusta este fustă şi jacheta este jachetă.“

Haina, un veşmânt versatil

George este un consumator adevărat. Are în dulap peste 100 de perechi de pantofi şi îşi cumpără haine din magazin fără să le probeze. La el, tendinţele sunt absolut proprii, iar la studio îi poate călca pragul absolut oricine, cu condiţia să îşi facă o programare. George vorbeşte mult despre libertate, un element-cheie al ultimei lui colecţii, „Delta Charlie Delta“, din care îmi arată şi mie câteva piese. Multe sunt rochii şi fuste multifuncţionale, care se pot purta în nenumărate feluri. În timp ce ia de pe umeraş o rochie cu colţul jos şi colţul sus, George îmi spune că face rost de materiale de peste tot. Apoi îmi arată o piesă foarte avangardistă, care se poate purta şi ca fustă. Are şi rochii cu foarte multe sisteme de prindere care se pot purta în şase sau şapte feluri. George înţelege nevoia de unicat a femeilor şi tratează problema ca atare. Pentru piesele de concept, cele care nu sunt purtate, ci au doar rolul să susţină colecţia, foloseşte tot felul de materiale, de la conserve la pungi şi capace. Dar nu sunt piese vandabile. Totuşi, după cum îmi mărturiseşte, cele mai bune materiale i se par acelea care la atingere îţi provoacă o senzaţie de somnolenţă.George spune că fiecare sezon are tendinţele lui, dictate de instituţiile de la Paris, Milano şi New York. Rolul lor este să direcţioneze piaţa şi să nu creeze haos printre consumatori. Însă susţine că în fiecare vară se vor purta culorile vii, bej şi materialele fluide, nu contează dacă sunt cu buline, dungi sau orice altceva. Designerul spune că oamenii au nevoie de direcţiile date de tendinţe, care caută o linie comună, însă dacă ceva ne vine bine şi nu e neapărat din tendinţa sezonului, nu trebuie să ezităm. Când vorbeşte despre modă, George îţi dă senzaţia că ar putea continua cât este ziua de lungă. La el, moda este strâns legată de nevoile pieţei şi de dorinţa de unicitate a oamenilor. Nu exclude ca pe viitor piesele sale să apară şi în magazine, aşa cum nu exclude nici să se apuce să facă mobilă. Important este că, pentru el, frumosul este un fel de a fi, un element care îl ajută să se exprime şi să influenţeze, atât cât poate, lumea din jurul lui.

Articol preluat din Revista Cariere de mai. Pentru detalii legate de abonare, click aici