S-a dus în Germania să coafeze pe muzica lui Gheorghe Zamfir
Cunoscând mai îndeaproape comunitatea română din Dusseldorf, Dana Dițu s-a gândit că ar putea să își construiască în Germania oaza ei de Românie. „Anul acesta am fost de patru ori la Dusseldorf. Cu toate că eu mergeam cumva în vacanță, mai și lucram, și am reușit să construiesc o relație cu comunitatea românească în bucățica de timp cât am stat. De fiecare dată în cele zece zile reușeam să mă plimb, nu eram stresată, câștigam aproape cât câștigam în România doar în zece zile. Și nu mă simțeam un roboțel”.
„Să coafez nemțoaice pe muzica lui Gheorghe Zamfir”
„Primul lucru pe care vreau să-l fac este să învăț limba și în același timp să mă ocup de clientela deja formată. Următorul pas este să deschid un salon cu amprentă românească, cu muzică românească, să le tund pe nemțoaice pe muzica lui Gheorghe Zamfir”, glumește Dana.
„Este o comunitate foarte mare de români în Dusseldorf și sunt extrem de dornici să simtă atmosfera de acasă. Am descoperit de curând o cofetărie românească în Dusseldorf. Oricât ți-ar fi de bine, evident că ți se face dor de casă. Așa mi-a venit ideea cu salonul românesc, cu ștergare de la bunica pe pereți” povestește entuziasmată Dana Dițu.
Statul german îți decontează jumătate din cheltuielile de înființare a firmei
Dana Dițu este foarte optimistă și spune că nu are nevoie de un spațiu prea mare pentru a-și vedea visul împlinit. „Nu cred că îmi trebuie foarte mulți bani. La început va fi un salon strict pe coafură, fără alte servicii de înfrumusețare). Chiriile pentru spații în Dusseldorf sunt aproximativ la fel cu cele din România, am găsit un loc de închiriat în centru, cu aproximativ 1.000 de euro, arată foarte bine și doar trebuie să-l decorez și să-i dau un pic de viață.
Pentru un start-up înțeleg că e destul de lejer, statul te ajută și îți decontează jumătate din cheltuielile de înființare a firmei. Poți să faci lucruri frumoase și cu bani puțini. Atunci când îți deschizi ceva ești binevenit, pentru că asta înseamnă încasări, ei nu refuză. În România ți se pun bețe-n roate, ei chiar își doresc să vină câți mai mulți oameni să investească. Important e să ai clienți. Iar în cazul meu, clientela e formată, abia mă așteaptă”.
Dana Dițu spune că ideea de a deschide un salon pentru comunitatea românească i-a venit după ce a văzut o afacere similară dar pentru comunitatea din Turcia. „Vecinul prietenei mele este hairstylist. Este din Turcia și el a deschis un salon pentru comunitatea turcă și-i merge foarte bine. E și un loc de socializare”.
Dana Dițu spune că mersul la un salon de înfrumusețare e ca o terapie pentru foarte multe femei. Iar scopul său e ca lumea să vină și să se simtă bine. „Vreau să nu fie doar un salon de coafură. Vreau să organizez mici workshopuri cu teme de interes general. Am făcut asta o perioadă și la salonul din România. Și sper ca proiectele să nu se oprească aici. Colaborez de ceva timp cu Liliana Țuroiu Udrea în evenimentele sale de modă, chiar a avut la Dusseldorf o prezentare cu colecția Zestrea iar acum fiind acolo îmi va fi mult mai ușor să colaborăm”.
Dana este o împătimită de nou și după ce va stăpâni limba germană își dorește să urmeze cursurile școlii Vidal Sasoon. „Este o dorință de a mea mai veche.”
Modul de lucru nemțesc vs românesc
amprenta. Au un model de a lucra, au învățat perfect, tăietura lor este perfectă dar le lipsește acel ceva. La noi poți să îți dai seama de stilul unuia sau altuia de lucru, poți să spui dacă vezi o tunsoare că ai fost la salonul X (desigur dacă e unul faimos) dar la ei nu. Toți au cam același stil. Ori sunt extrem de clasici ori foarte moderni, ori asimetrici, nu le îmbină. Nu sunt atât de creativi ca noi” spune Dana Dițu.
Dana a fost atrasă dintotdeauna de formele și culorile părului. A terminat Cinematografia, însă în timp și-a dat seama că are o altă vocație. Faptul că a ales alt domeniu de activitate după încheierea studiilor a declanșat o adevărată panică în familie. Tatăl său care știa că își dorea o carieră de operator nu se aștepta la o schimbare radicală. „Cum? Ai absolvit facultatea și te faci coafeză?!“, susține Dana.
Dana Dițu este foarte pasionată de ceea ce face și a participat la diverse seminarii naționale și internaționale, inclusiv la Congresul Mondial de la Paris. Într-un final și-a deschis și propriul salon iar între timp a urmat și psihologia: „Absolut toate diplomele din România se echivalează în Germania și chiar au fost plăcut surprinși pentru că eu am foarte multe cursuri pe care le-am făcut în România, la Wella. Când au văzut câte diplome am s-au întrebat când am avut timp să le fac. Au mers în paralel și facultatea de psihologie și seminariile de coafură, cinematografia.” spune Dana.
„Mai întâi trebuie să investești în tine, ca să te poți afirma. Cursurile, seminariile, ustensilele, toate sunt extrem de scumpe. Mai mult pentru a fi un bun profesionist, nu înseamnă doar să știi să tunzi și atât. Este foarte important să comunici cu clienta, să o faci să se simtă bine”.
Am întrebat-o pe Dana dacă ar fi putut să facă ceva mai bine din toate carierele pe care le-a încercat.
„În niciun caz, e singurul lucru care mă relaxează și pe care pot să-l fac oricând, la orice oră. Chiar și în vacanță, la sailing. Nu regret nimic. Îmi pare rău doar că nu am putut să dezvolt mai mult aici în România. Nu știu dacă a fost doar vina mea, dar poate că așa a fost să fie”.
Dana Dițu s-a ocupat de coafurile noastre la Gala CARIERE 2016. În caz că vă întrebați cine este „vinovata”.