Reţele sociale. Păşiţi cu atenţie!
Cu siguranţă LinkedIn este reţeaua cea mai folosită în România pentru asemenea căutări în prezent, cu ale sale 443 000 de conturi active (conform manafu.ro). Este urmată cu paşi repezi de Facebook şi la mai mare distanţă şi cu siguranţă mai încet de Twitter, acesta din urmă însă fiind o sursă care deja funcţionează pentru anumite tipuri de industrii sau specializări (IT/online/advertising/publishing).
Din păcate însă de multe ori începem să le utilizăm fără a ne informa înainte despre posibilele capcane sau a încerca măcar să înţelegem care ar fi abordarea potrivită pentru fiecare dintre ele.
Informaţii legate de modalităţile cele mai potrivite de utilizare a fiecărei dintre platforme nu ne lipsesc. Dacă aveţi curiozitatea unei căutări pe Google dificultatea reală apare mai degrabă la selectarea faţă de identificarea acestor sugestii.
Unul dintre elementele care face însă speciale aceste reţele este că în mediul online nimic nu se uită. Poate că interesul pentru anumite informaţii piere rapid în marea de informaţii noi cu care ne confruntăm în fiecare moment, însă ele rămân în urma noastră. Şi acesta este motivul pentru care am sugerat să păşiţi cu atenţie. Pe termen lung ceea ce scriem, comentăm, spunem despre noi poate fi regăsit de un potenţial viitor angajator.
Aţi avut de curând curiozitatea să vă căutaţi propriul nume pe Google? Aş zice că este un exerciţiu util pentru că ne ajută să înţelegem mai bine ce ar putea găsi orice viitor angajator despre noi la o simplă căutare.
Un exerciţiu cu care ar merita să continuăm este acela de a cere părerea unuia dintre prietenii sau colaboratorii noştri despre tonul, conţinutul şi tipurile de comentarii pe care le facem în mediul online. Cred că de puţine ori suntem suficient de conştienţi de ceea ce transmitem despre noi prin intermediul unor asemenea intervenţii.
Dacă ar fi să mă rezum însă la LinkedIn, câteva dintre sugestiile mele ar fi:
– Completarea profilului personal, urmând îndeaproape structura şi istoricul CV-ului, de data aceasta însă poza fiind necesară (având în vedere că tinde să fie un standard deja pentru majoritatea profilelor);
– Reţeaua de contacte nu este valoroasă neapărat datorită numărului ci calităţii contactelor pe care le avem. De multe ori aud în jurul meu oameni povestind despre „invitaţii de conectare“ care nu justifică sub nicio formă intenţia de conectare, venite de la personae necunoscute;
– Abonarea la grupuri de interes, specifice domeniului de activitate sau industriei în care activaţi. Participarea la discuţii sau răspunsul la întrebările postate în grup pot spune destul de multe despre nivelul cunoştinţelor acumulate în respectivul domeniu;
– Dacă aveţi şi un cont de Twitter, nu îl legaţi de contul de LinkedIn. numărul destul de mare de mesaje care circulă prin intermediul Twitter s-ar putea să-i agaseze pe cei care vă vizitează profilul sau care sunt în reţeaua dumneavoastră, în plus, dinamica şi stilul de comunicare cred că este diferit pe cele două platforme.
De curând este disponibilă şi opţiunea de a aplică direct prin LinkedIn, asta transformând profilul dvs. în propriul CV, ceea ce accentuează importanţa pe care ar merita să o acordăm modului în care structurăm informaţia din profil.
Dacă am reuşit să vă pun pe gânduri bune, iar căutarea pe Google nu vă este suficientă, vă pot sugera două lecturi de vacanţă, menite să îmbine utilul cu plăcutul: I am on LinkedIn, Now What scrisă de Dan Schwabel (personal branding specialist) sau pentru cei mai îndrăzneţi – Guerilla Marketing for Job Hunters scrisă de părintele conceptului de Guerilla Marketing, Jay Conrad Levinson.
Madalina Uceanu
Senior HR Advisor
www.careeradvisor.ro