Partitura pentru optimism

E usor sa il simpatizezi, mai ales pentru ca nu intalnesti oameni ca el in fiecare zi. Din biroul lui, aflat intr-o cladire superba, situata vizavi de Muzeul Literaturii Romane, Bucurestiul se vede altfel. Atmosfera e pozitiva, locul e incarcat de istorie si de oameni speciali. Razvan Popovici, 36 de ani, vorbeste convingator, te priveste cu scantei in ochi si zambeste intotdeauna. Spune ca decizia cea mai buna a vietii lui a fost sa renunte la jobul sigur de la Orchestra de Camera din München si sa devina freelancer. Acest statut i-a permis sa se ocupe de proiectele care stau sub numele de SoNoRo. Intotdeauna i-au placut oamenii, iar in muzica de camera, viola are rol de mediator intre celelalte instrumente, si cand organizezi un festival tot despre comunicare este vorba. Zilele acestea se deschide un nou capitol pentru Interferente, ramura educativa a festivalului SoNoRo. Bursierii programului, tineri pianisti, violonisti, violisti, violoncelisti si clarinetisti, vor sustine o serie de concerte cu scopul strangerii de fonduri pentru interventiile urgente necesare salvarii unor biserici de lemn din nordul Olteniei si sudul Transilvaniei.

ILUMINAREA

Razvan stie ce inseamna pentru tineri posibilitatea de a participa la un workshop in genul celui organizat de Interferente. A fost bursier al fundatiei Villa Musica, in Germania. Intr-un castel minunat al familiei Hohenzollern, pe malul Rinului, sute de bursieri canta si petrec mai multe saptamani pe an cu cateva personalitati. In plus, au sansa sa cunoasca alti tineri care gandesc si simt la fel si cu care leaga prietenii. Intrebarea a fost „de ce nu am putea face si noi un astfel de program“. In anul 2007, faptul ca bursierii programului erau tratati de catre personalitatile invitate ca niste colegi era destul de revolutionar pentru Romania. Invataceii nu mai erau priviti ca simpli elevi si, in acest tip de relatie, increderea era principalul ingredient. Acum o mare parte din bursierii programului sunt studenti la universitati europene de prestigiu. Daca vreti, modul acesta de relationare aminteste de vremurile cand discipolul si maestrul locuiau sub acelasi acoperis. Pe parcursul unei saptamani de lucru, in cadrul programului Interferente, studenti si profesori deopotriva au timp suficient sa se cunoasca, sa se deschida unii fata de altii. Impreuna vizioneaza filme, discuta despre viitor, literatura, arta, arhitectura. La editia din 2010, tutorii au fost muzicieni de renume veniti de la Londra, Viena, Berlin si Zürich. „Au ramas fascinati de tara noastra. Nu se asteptau sa le placa atat de mult.“

Fiecare workshop se incheie cu doua concert. Pentru bursieri nu e o treaba deloc usoara, „pentru ca acestia canta cu noi si trebuie sa se ridice cat pot de mult la nivelul nostru. In plus, ei sunt obisnuiti sa invete o piesa pe parcursul unui an de studiu, pe cand aici, la sfarsitul celor cinci zile, sustinem primul concert.“ Razvan a primit un compliment foarte frumos de la unul dintre participanti: „Iti multumesc pentru ca timp de o saptamana ne-am simtit complet intr-o alta lume.“

INSPIRATIA

Din 2012, el isi propune ca preselectia pentru bursele Interferente sa se adreseze si elevilor straini. Crede ca e important pentru un student roman sa vada cum functioneaza colegul lui strain. „Atunci, lor le vor veni si alte idei. Din pacate, in tara noastra, diversitatea si deschiderea sunt limitate si astfel nu sunt foarte multe sanse sa ai revelatii. La un moment dat, un tanar care era cel mai bun din Bucuresti s-a dus sa studieze la Paris si a ramas uluit de ce a vazut.“ Trebuie cunoscut adevarul – continua violistul. Ca sa-i incurajeze, el ii intreaba: Vreti sa fiti un peste mic intr-un acvariu mare sau un peste mare intr-un acvariu mic? Artistul spune ca la noi este mai usor sa ajungi la un anumit nivel, sa fii numarul 1, sa canti peste tot, dar nu inseamna ca ai cunoscut adevarul. „Contactul permanent cu muzicieni noi, cu idei noi, cu moduri diferite de a canta, cu diverse scoli e crucial.“ Razvan nu ar putea locui in permanenta in tara pentru ca el are nevoie de o efervescenta muzicala constanta, are nevoie sa fie inconjurat de muzicieni de varf cu care sa stea de vorba, sa cante, sa schimbe idei regulat, si pentru acestea e nevoie de o adevarata metropola. Dar aminteste si de un avantaj pe care il ofera Bucurestiul: lucrurile pe care le poate face aici nu le-ar putea realiza, de exemplu, la Londra. „Poti pune lucruri pe picioare, de la zero, fara reputatie, fie pentru ca esti bun, fie pentru ca ai avut o sansa. Acolo trebuie sa ai 20-30 de ani de consecventa.“

REUSITE

Lui Razvan, nu-i este deloc usor sa stranga finantari pentru festival, workshopuri si concertele punctuale. Bugetul anual se ridica la suma de 200.000 de euro. El stie ca multi sponsori se dedica preponderent oamenilor nevoiasi, uitand astfel elitele. Dar ele au nevoie de ajutor: „Este nevoie de o mai mare atentie si din partea guvernantilor si a diversilor finantatori, pentru a crea elite. O tara fara elite – nu conteaza!“

Din daruirea sa pentru publicul roman se nasc si satisfactii. Pe primul loc pune bucuria imensa pe care o resimte pentru ca a reusit sa creasca festivalul SoNoRo, pana la stadiul in care afisul sau sa fie vazut pe Carnegie Hall din New York (foto), anul trecut, in februarie. La aceasta se adauga impactul pe care a reusit sa-l genereze in acesti ani asupra societatii romanesti: „Am vazut sute de chipuri fericite, multumite, zambitoare. Se creeaza o comunitate si feedbackul e motorul.“ Prin initiativele SoNoRo, a gasit oameni minunati cu care a ramas prieten. Mi-l da drept exemplu pe fotograful Serban Mestecaneanu care a realizat primul sau album foto, chiar cu bursierii aflati la Cetate.

In 2007, Popovici a realizat un workshop experimental la Sighisoara. Mai tarziu, Interferente a fost dezvoltat la Portul Cultural Cetate, care a devenit un loc traditional. „Orice om deschis la cap, care vede un proiect bun, cu potential de dezvoltare si cu impact clar, de ce sa nu vrea sa se implice, sa se lase motivat si entuziasmat?“ Isi aminteste ca a facut rost de numarul de telefon al lui Mircea Dinescu si l-a sunat, pur si simplu: „Sunt Razvan Popovici si as vrea sa va cunosc.“ O zi mai tarziu s-au vazut, iar peste alte trei se aflau la Cetate, unde poetul a dorit sa-i prezinte violistului locul si pe sotia sa, Masa. In 2008, workshopul s-a tinut pentru prima oara la Montepulciano, in Toscana. „Ocazia de a canta in acel peisaj istoric, printre chiparosi, coline, si inzestrat cu o arhitectura absolut incredibila a fost benefica pentru o interpretare mai buna a lui Brahms si a lui Franz Schubert“, povesteste Razvan amuzat. Spune ca pretul platit pentru inchirierea uneia dintre cele mai frumoase cladiri, Palazzo Ricci, cu sute de ani vechime, a fost mai convenabil decat pentru anumite cladiri de la noi. Un an mai tarziu, au gasit vila BNR de la Paltinis. In 2011, planuieste doua workshopuri Interferente, unul la Arezzo, nu departe de Montepulciano, si altul in Germania.

Pana in prezent, direct si indirect, acest program a strans aproximativ o suta de beneficiari. Iar o parte din ei ne vor incanta luna de luna sub numele de „Muzica de camera pentru biserici de lemn“, parte a proiectului „60 de biserici“, initiat de Ordinul Arhitectilor din Romania, Fundatia Dala si Fundatia Pro Patrimonio in urma cu doi ani. E felul lor de a ne indrepta atentia asupra bisericilor care sunt acum amenintate de disparitie prin colaps.

Invataturile lui Razvan

Despre consecventa. De cand a revenit in tara, Razvan Popovici a remarcat lipsa consecventei. „Nu intelegeam in primii ani de ce mi se spunea: Fantastic, iar ai facut festivalul! Am inteles de abia la a patra editie, cand mi-am dat seama ca aici nu e ceva obisnuit sa perseverezi. Au existat mai multe initiative care dupa o editie-doua s-au impotmolit.“

Despre generozitate. In Romania, Razvan s-a intalnit peste tot cu o generozitate pe care nu a intalnit-o in Occident, unde „totul e pe bani“. A reusit sa dea in schimb din entuziasmul sau, din motivatia sa, celorlalti, si a vazut ca unii s-au lasat inspirati si au demarat, la randul lor, tot felul de initiative.

Despre posibilitati. Ca sa supravietuiasca, romanii si-au construit lumi paralele, spune violistul. „Mi se pare ca aici lumea se plange enorm si ca, daca s-ar plange mai putin, ar face mai mult. Si chestiile astea: Nu sunt bani, nu vrea nimeni sa faca nimic s.a.m.d. sunt dezumflate de atat de multe exemple care arata contrariul…“