Ocolul Pământului în 365 de zile

A intrat în contact cu bărcile pe vremea studenţiei, în Bucureşti, la Facultatea de Electronică, când a descoperit canotajul. Totul a început ca un hobby, însă existenţa lui calmă fusese deja tulburată de mici valuri, ca de apă curgătoare. Pe parcurs, valurile au prins putere şi hobby-ul s-a transformat în pasiune. În performanţă, în business şi în multe altele. A început cu câteva ture nautice pe lacul Tei, apoi s-a aventurat în Delta Dunării şi pe lacurile Razelm şi Sinoe. Era în 1978. Apoi a ieşit pe Dunăre şi pe Marea Neagră, bifând aproape tot ce se putea face în România.

Prima ieşire din ţară a avut loc în 1984, când a ajuns până la Nessebar, în Bulgaria. Pe vremea aceea erau ambarcaţiuni puţine, construite în regie proprie, dar şi puţini navigatori pentru veliere, astfel că exista permanent nevoia de noi membri de echipaj. În scurt timp, Sorin a devenit tot mai solicitat de proprietarii de bărci şi a profitat din plin de ocazie. „Pe vremea aceea mă calificam cât de cât”, spune el. Apoi a venit revoluţia din decembrie ’89, şi graniţele s-au deschis larg, inclusiv cele spre largul mării. A luat avânt şi dorinţa lui de a merge cât mai departe pe mare, astfel că, în 1990, a făcut prima călătorie offshore până la Istanbul. Au urmat mai multe ture încoace şi-ncolo pe Marea Neagră, timp în care a acumulat experienţă. Suficientă experienţă încât să plece într-o cursă solitară nouă ani mai târziu, între Constanţa şi Sulina, dus-întors.

Marea e imprevizibilă

Navigaţia este imprevizibilă, indiferent cât de experimentat e navigatorul şi cât de aproape sau departe de ţărm este barca. În călătoria solitară de la Sfântul Georghe la Constanţa, Sorin a avut primul incident notabil din cariera lui de navigator. Furtuna a început pe la trei dimineaţa, în zona localităţii Vadu. Sufla un vânt tare şi cerul era negru, dar brăzdat de fulgere care cădeau în apă peste tot în jurul lui, ca un asalt asupra bărcii. Luminile de pe mal abia dacă se distingeau. Sorin voia să ajungă într-o zonă ferită de fulgere, însă mai degrabă s-a dezorientat. Deşi credea că merge spre sud, paralel cu ţărmul, mergea spre nord. Furtuna a durat toată noaptea şi toată ziua următoare.

Oboseala începuse să-şi spună cuvântul, deşi dormise câteva ore. „Când eşti solitar, eşti doar tu cu natura şi cu Divinitatea”, spune Sorin, dar nu pentru că vrea să impresioneze, ci pentru că e convins că aşa este. A prins un vânt prielnic şi a ţintit direcţia sud-vest, spre Capul Midia, primul port înainte de Constanţa. „Vedeam nişte lumini în larg şi m-am gândit că sunt nave ”, îşi aminteşte el, ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri. Încerca să ajungă în apropierea lor, să ancoreze într-un loc mai ferit de valuri şi să doarmă puţin, conştient că oboseala îi amorţeşte simţurile. Totuşi, era bizar că luminile erau aliniate ordonat, nu răzleţ, aşa cum sunt cele de la vapoare. La un moment dat, velierul a prins un banc de nisip şi a încetinit.

Apoi s-a oprit de tot, indiferent cât s-a luptat căpitanul. Ca prin vis, Sorin a realizat că luminile pe care le credea în larg erau, de fapt, pe ţărm. Nu a fost un naufragiu, ci o eşuare, o situaţie mai fericită decât naufragiul. Sorin a eşuat pe plajă, în apropierea unui pichet dezafectat al grănicerilor, din care mai rămăseseră patru stâlpi ruginiţi. Ajutorul a venit în scurt timp, de la pescari, care au tras barca de peste o tonă cu un tractor. Căpitanul a rămas pe loc o săptămână, cât a durat furtuna. Când s-a pornit din nou la drum, a ajuns la Constanţa în câteva ore. Deşi, tehnic, incidentul a fost o eşuare, Sorin l-a luat ca pe o lecţie. „Oboseala îţi afectează judecata, ca şi cum creierul ar da un reset.” Nu l-a marcat în niciun fel pe Sorin, care a traversat solitar Marea Neagră, între Constanţa şi Batumi, apoi a navigat tot singur din Grecia până la Veneţia.

Şcoala de navigaţie

Sorin a abandonat definitiv ingineria în urmă cu 13 ani şi s-a concentrat pe navigaţie. Împreună cu familia a pus la punct una dintre cele mai bune şcoli de iahting din România, numită SetSail. Fiul său, Ovidiu, este şi el instructor în şcoală, fiind skipper de categoria A, iar fiica lui, Corina, este managerul firmei. Şcoala lor se adresează celor interesaţi de navigaţie, indiferent dacă au sau nu experienţă, iar cursurile sunt împărţite pe mai multe categorii, notate cu: A, B, C şi D.

Desigur, se face practică pe Marea Neagră, timp de 48 de ore, inclusiv pe timp de noapte, şi cursuri de radio şi de orientare. Elevii învaţă de la profesori cu experienţă, cu multe voiaje pe mare, însă adevăratul sensei este Sorin, poate cel mai experimentat navigator pe ambarcaţiuni cu pânze din România. În practică se iese pe mare, timp în care elevii se familiarizează cu manevrele de navigaţie, dorm, mănâncă, experimentează răul de mare, practic, toate ciclurile unui voiaj de lungă durată. Navigaţia cu pânze dă dependenţă şi, în scurt timp, oamenii intră în comunitatea navigatorilor de agrement şi leagă prietenii puternice. Sorin spune că lumea asta e strâns unită de pasiune, iar sentimentul de umanitate este foarte prezent.

„Când apare pericolul şi ai nevoie de ajutor, îl primeşti, indiferent că eşti în mijlocul mării, în port, dacă ai probleme tehnice sau nu poţi să execuţi o manevră.”

Circumterra

Sorin a traversat Atalnticul în anul 2008, din Las Palmas Grand Canaria (pe coasta de sud-vest a Marocului) până în Antigua, pe o distanţă de 2.500 de mile. Drumul a durat două săptămâni. Însă experienţa asta a fost doar un exerciţiu pentru ce vrea să facă anul viitor, alături de Lucian Mândruţă, care-i va fi secund. Vor să plece în luna mai, din portul turistic Constanţa, la bordul unui velier de 15 metri. Alături de echipaj, în jurul lumii vor călători o serie de lucrări de artă contemporană, picturi şi sculpturi, care vor fi expuse în mai multe porturi ale lumii.

Primul popas va fi la Istanbul, apoi vor traversa la Atena şi vor continua cu alte porturi din Italia, Franţa, Spania şi Portugalia. De aici vor traversa Atlanticul spre Coasta de Est a Statelor Unite, un drum de 3.200 de mile marine, apoi vor trece prin Canalul Panama spre Oceanul Pacific, cu direcţia Polinezia, Japonia, China şi mai departe spre est şi spre România. Proiectul se numeşte Circumterra şi pare la fel de fascinant precum sună. Voiajul este pregătit astfel încât vor naviga în zone favorabile, în funcţie de vreme şi de anotimp.

La final, operele vor fi vândute la licitaţie, iar cu banii obţinuţi vor fi sprijiniţi tinerii artişti, pe care îi vor alege fiecare membru al echipajului. Până când se va lupta cu valurile, cu vântul şi cu surprizele ocenelor, Sorin caută sponsori, predă navigaţia şi, totodată, aduce valurile în vieţile celor care ajung la SetSail.

Articol preluat din Revista Cariere de decembrie. Pentru detalii legate de abonare, click aici