Noua paradigmă a învățării: libera alegere
Abia ce mă întorsesem dintr-o evadare în insula Thasos (Grecia), unde la final de septembrie am petrecut 3 zile de vis împreună cu o parte din studenții mei de la ICA Balkans (International Coach Academy), un program de coaching pe care l-am adus în România la începutul lui 2013.
A fost o călătorie în care am combinat delicioasa mâncare grecească, plaja și scufundările cu sesiuni intense de lucru în care am lucrat cu viitorii coach-i la dezvoltarea strategiei pe o piață care crește în ofertă și competitivitate. În mijlocul acestor discuții, am avut o revelație care mi s-a arătat foarte clar la revederea de 30 de ani. Atunci când am auzit întrebarea unei profesoare respectate și renumite din liceul Sfântul Sava despre rolul școlii în dezvoltarea noastră.
Or aici este marea dilemă. Cât de important este în ziua de astăzi, în era în care trăim, să învățăm și să continuăm să urmăm aceleași modele stabilite în urma cu mai bine de 200 de ani de către britanici. Care, să ne amintim, erau un imperiu și aveau ca scop dominarea întregii lumi.
M-am revăzut cu mulți colegi din liceu și pot spune că aceia care au realizat foarte multe au fost extrem de deschiși ideii de specializare și noilor nevoi din prezent.
În linie cu această gândire, principiile valabile acum promovează libertatea de a-ți alege subiectele, pasiunile și, de ce nu, chiar clienții pe care dorești să-i atragi. Nimic nu este prestabilit, dirijat sau controlat. Bun venit în lumea învățării și a dezvoltarii personale, în care îți poti alege singur scopul, direcția, ritmul și în care nu poți determina rezultatul dinainte!
De exemplu, în ICA (International Coach Academy) unde predau unor studenți din întreaga lume, ei își pot orele preferate, instructorii favoriți și chiar subiectele de examen.
E una dintre temele de gândire care m-au bântuit multă vreme, mai ales în procesul meu de trecere de la training și formare, la coaching. Pot oamenii să învețe alegând singuri? Și mai ales: Suntem pregătiți pentru așa ceva și în România?
La început nu știam de unde să apuc subiectul. Dar acum, după mai bine de o jumătate de an de când prima grupă de doisprezece studenți ai ICA Balkans au început programul, am 12 răspunsuri. Pozitive. Ei tocmai au intrat în faza avansată a programului, aceea de verificare a competențelor. Unii chiar își pregătesc dosarele de absolvire și acreditare ICF. Și, în timp ce pregătim o nouă ediție a programului în această toamnă, noutatea rămâne că pentru prima dată pe piața locală vorbim de o formare în coaching specializată pe un domeniu ales de studenți. O nișă. O pasiune.
Și mai e un lucru de care educația are nevoie: acela de a oferi răspunsuri la nevoile actuale. Specializările cele mai căutate acum în coaching sunt cele pentru proiecte de tip leadership coaching și coaching de relație. Și, mai ales, ar trebui predat despre cum serviciile din aceste zone se pot baza pe procese clare care să ofere rezultate măsurabile pentru clienți, lucru pe care puține școli îl fac acum.
Nu sunt un teoretician care își expune ideile fără să le demonstreze așa că vă invit să comentați despre aceste tendințe observate de mine. La rândul meu voi răspunde și voi fi prezent în conversație.
Șerban Chinole e Managing Partner la I'Consultants, companie de consultanţă startegică specializată în executive coaching şi mentoring, unde lucrează cu manageri, antreprenori şi echipe. Din 2011 e profesor invitat la International Coach Academy.