Lideri prin puterea personalităţii, nu prin abilităţi

Încrederea în sine place. De fapt, cei mai mulţi dintre noi au o atitudine părtinitoare în ceea ce priveşte încrederea: o preferăm competenţei.

“Conform unor experimente derulate, liderii unui grup nu s-au dovedit a fi mai competenţi decât ceilalţi. Au devenit lideri prin puterea personalităţii lor, nu prin abilităţile sau punctele lor forte. Înainte de a se apuca de sarcina pe care grupul o avea de dus la îndeplinire, participanţii au completat un scurt chestionar al cărui scop era să măsoare cât de «dominanţi» tindeau să fie.

Cei cu personalităţile cele mai dominante tindeau să devină lideri. Cum o făceau, cu toate că nu erau buni la matematică? I-au forţat pe ceilalţi să li se supună, impunându-se în faţa acelor membri ai grupului care erau mai slabi, dar inteligenţi? Au făcut lobby ca să obţină rolul, convingându-i pe ceilalţi că ei erau cei mai buni la matematică sau că erau cei mai buni când aveau de pus la punct organizarea grupului? Nici vorbă. Răspunsul este absurd de simplu: au luat cuvântul primii. Răspunsul final al grupului la 94% dintre problem a fost primul răspuns sugerat de cineva, iar cei cu personalităţi dominante pur şi simplu tind să vorbească primii şi cel mai convingător”, se afirmă în “The Invisible Gorilla: How Our Intuitions Deceive Us”.

Suntem chiar mai superficiali decât demonstrează astfel de experimente. Avem mai multă încredere în doctorii care poartă halate albe decât în cei care nu o fac.

Ce e chiar mai fascinant, arată din ce în ce mai multe studii, este că un anumit tip de comportament te poate aduce mai aproape de ceea ce aspiri să fii. Să mimezi te ajută să devii ce mimezi că eşti. Oamenii preferă medicii care poartă halate albe. Dar, potrivit unor cercetători, să porţi halatul alb te poate face un medic mai bun.

Dacă vizionezi “Avengers”, poţi deveni mai eroic. Dacă ai o legătură cu Dark Knight, să te uiţi la Batman te poate să te facă să te simţi mai puternic. Studii recente din domeniul ştiinţelor cognitive arată că poţi îmbunătăţi modul în care gândeşti şi în care te comporţi schimbând felul în care stai jos, în picioare şi felul în care te mişti. Sau, în cuvintele profesoarei de la Harvard Amy Cuddy, “până la un punct suntem cu toţii actori din şcoala care recomandă mimarea unei situaţii, impostura ca mijloc de redare a unei personalităţi – dacă ne place sau nu”.

Există un pericol când faci pe impostorul. Poţi fi prins. Şi dacă nu eşti, impostura de success poate fi o sabie cu două tăişuri. Cum poţi concilia onestitatea cu impostura? Se poate? Da. Gândeşte-te la cea mai bună versiune a ta şi încearcă să faci un pas în direcţia ei.