Educator, îndrumător, mentor
Dacă atunci când suntem mici, încă la grădiniţă sau în şcoala generală, mentorii sunt cei care vin către noi şi ne oferă informaţii şi sfaturi aproape fără să le cerem acest lucru, atunci când înaintăm în vârstă, când devenim angajaţi într-o companie lucrurile se schimbă. Nu mai există profesori la catedră, ci colegi de birou, de departament, şefi direcţi, directori, patroni, investitori. În tot acest peisaj, cu adevărat nou pentru orice tânăr angajat, un mentor este mai mult decât un îndrumător: el este ghidul care ne poate ajuta să înţelegem modul în care funcţionează compania care tocmai ne-a angajat, dar, mai mult decât atât, ne poate fi ghid în propriul nostru drum în carieră.
Părinţii nu sunt mentori
Ce trebuie să ştim înainte de a alege un mentor? Mentorii nu sunt părinţii, nu sunt prietenii şi cu atât mai puţin un investitor generos care este dispus să dea bani pentru afacerea ta. Mentorii sunt oameni cu experienţă în domeniul lor de activitate, veterani ai businessului, al căror rol nu este să îţi spună ceea ce vrei să auzi (pentru asta ai părinţii şi prietenii), ci ceea ce ai nevoie să auzi. Desigur, nu trebuie înţeles că mentorii sunt persoane obtuze şi închise, dar cei mai buni sunt obiectivi şi nu vorbesc despre lucruri pe care nu le cunosc.
Tocmai pentru că au experienţă într-o anumită zonă, ei te pot ajuta să nu cazi în capcanele meseriei, prin care ei poate au trecut deja, dacă nu au fost ajutaţi la rândul lor de alţi mentori. Dacă privim lucrurile aşa, atunci totul pare foarte simplu. Şi totuşi, nu este, deoarece nu orice persoană este pregătită să aibă un mentor. De exemplu, tinerii foarte încăpăţânaţi, care nu suportă criticile de nici un fel, vor reuşi cu greu să construiască o relaţie cu un mentor. De asemenea, aici intervine şi rolul mentorului, care trebuie să fie foarte deschis şi diplomat, să ştie să pună întrebări şi, în acelaşi timp, să ofere toate răspunsurile care pot fi de ajutor unui „ucenic“.
Desigur, ca şi într-o relaţie de iubire, modul în care se înţeleg cele două persoane, mentorul cu mentee-ul, este foarte important. De aceea, înainte de a alege ca mentor prima persoană care pare dispusă la acest lucru, este bine să ţii cont de câteva lucruri.
În primul rând, ar trebui să îţi faci o listă cu acele calităţi pe care le cauţi la un mentor. După ce ai realizat această schemă poţi începe să cauţi persoana potrivită, în funcţie de activităţile pe care doreşti să le faci pe viitor: dacă îţi doreşti o carieră ca antreprenor, poate este indicat să apelezi la cineva care a urmat acelaşi drum, ori dacă vrei să avansezi pe poziţie într-o companie, poate fi indicat să cauţi un coleg ce a făcut acelaşi lucru la un moment dat. Este indicat să îţi analizezi singur slăbiciunile şi să vezi de cine ai nevoie pentru a-ţi umple respectivele goluri. După ce ai identificat persoana, asigură-te că este dispusă la această relaţie, pentru că un astfel de drum făcut împreună de un mentor şi un mentee nu este deloc uşor.
În companie sau pe cont propriu
Multe companii, precum cele prezentate în paginile următoare, au realizat programe de mentorat special pentru a-şi ajuta angajaţii să se autodepăşească, să treacă de anumite bariere şi, cel mai important, să înveţe unul de la celălalt. Acestea sunt modele de succes, mai ales că proiectele lor au din ce în ce mai mulţi participanţi. Dar fie că firma pentru care lucrezi are sau nu un astfel de program, trebuie să ştii că nimic nu te împiedică să îţi cauţi şi singur un mentor. În ambele situaţii, important este să ştii că cel care va fixa toate coordonatele relaţiei mentor-mentee este mentorul. În unele cazuri, un mentor poate să nu aibă foarte mult timp la dispoziţie, poate doar o singură întâlnire pe lună, timp de o oră, două, trei. Asta nu trebuie să te dezarmeze. Un „ucenic“ care vrea să înveţe ştie să utilizeze la maximum cele câteva ore lunare. Alţi mentori pot oferi suplimentar din timpul lor liber, chiar şi după terminarea în mod oficial a programului de mentorat, prin întâlniri informale, e-mailuri sau telefoane. Totuşi, specialiştii atrag atenţia că, dacă relaţia dintre un mentor şi un mentee devine prea personală, prea prietenească, cel mai indicat este să se oprească şi să se transforme. După cum spuneam la începutul acestui articol, părinţii şi prietenii nu sunt mentori.
Când are nevoie cineva de un mentor? Păi chiar de la grădiniţă, dacă ar fi să revenim la definiţia din dicţionar. Dacă, însă, ne gândim la o carieră, atunci un mentor poate fi de folos atunci când vrem să urcăm pe scara ierarhică, în momentul în care vrem să trecem din postura de angajat în cea de antreprenor sau pur şi simplu atunci când vrem să învăţăm mai mult de la un om cu experienţă. Dar, înainte de toate acestea, un mentor este vital atunci când ne gândim la o carieră, când suntem pe băncile facultăţii sau tocmai am terminat şi ne aflăm dezorientaţi la intrarea într-o piaţă a muncii care nu mai arată de mult ca pe vremea părinţilor noştri. În acest moment din viaţă cei mai de ajutor sunt oamenii experimentaţi din diverse companii, mentorii care ne pot ajuta să ne alegem calea.
Cum te poate ajuta un mentor
Poţi învăţa din vasta lui experienţă
Te ajută să îţi defineşti scopurile principale în carieră
Te învaţă să îţi descoperi punctele slabe şi punctele tari
Te ajută să nu faci anumite greşeli pe care poate el le-a făcut
Îţi dă motivaţia de a face anumite lucruri
Este onest cu tine, fără a fi mămos
Este critic, fără a fi şeful tău
Modele
• Un senior care are experienţă într-o zonă sau ţară, unde compania se extinde şi unde poţi fi interesat să lucrezi.
• Un angajat aflat într-o poziţie de top care lucrează într-un domeniu adiacent, dar care te pasionează şi înspre care ai vrea să migrezi.
• Un manager din zona de middle management din zona ta de activitate, prin ochii căruia poţi vedea exact care va fi drumul tău profesional dacă nu virezi nici la dreapta, nici la stânga.
La UniCredit Ţiriac Bank mentorii formează noi mentori
Lansat în anul 2008, programul de mentorat al UniCredit Ţiriac Bank, creat şi administrat de echipa de resurse umane, este cel mai longeviv şi de succes program de dezvoltare din cadrul companiei. Programul, care are două ediţii pe an, se adresează tuturor angajaţilor din organizaţie, participarea fiind voluntară atât pentru mentori, cât şi pentru mentees.
În primele şase ediţii, peste 800 de angajaţi ai UniCredit Ţiriac Bank au beneficiat de experienţa mentoratului: 200 din ipostaza de mentor şi peste 600 din cea de mentee. O parte dintre aceştia au participat la mai multe ediţii şi/sau şi-au schimbat rolul de la o ediţie la cealaltă. „Programul intern de mentorat a apărut din nevoia ca experienţa şi bunele practici acumulate de persoanele cu poziţii manageriale şi cu rezultate deosebite să fie transmise colegilor cu mai puţină experienţă, în vederea dezvoltării profesionale şi personale a acestora“, spune Ioana Lupaşcu, HR Learning & Development Vice-President, Divizia Resurse Umane UniCredit Ţiriac Bank.
Aplicaţie informatică specială pentru program
Deoarece după primele ediţii numărul celor interesaţi să participe în program era din ce în ce mai mare, în 2011 a fost dezvoltată intern şi implementată o aplicaţie informatică pentru a uşura accesul la program pentru mentori şi mentees. Astfel, orice angajat al UniCredit Ţiriac Bank care vrea să participe la program ca mentor trebuie să se înscrie, ţinând cont de criteriile de eligibilitate. Astfel, un viitor mentor trebuie să aibă cel puţin un an vechime în organizaţie, să aibă senioritate pe zona sa de expertiză, experienţă managerială sau în coordonarea unor proiecte cu grad înalt de specializare, dar şi performanţă profesională. De asemenea, mentorul trebuie să fie empatic, un bun ascultător, să aibă o reputaţie bună, cu alte cuvinte să fie recunoscut ca un role-model în cadrul organizaţiei.
După ce are loc înscrierea mentorilor, „Catalogul mentorilor“ poate fi accesat în cadrul aplicaţiei de către toate persoanele interesate să devină mentee. Viitorii mentee se înscriu la rândul lor şi pot opta pentru 1-3 mentori, în funcţie de nevoile lor de dezvoltare, urmând să fie selectaţi însă de un singur mentor. În etapa finală, mentorii îşi aleg mentee-ii, fiecare mentor putând alege între unul şi cinci mentee, cu condiţia ca aceştia să nu se afle profesional în subordinea lui. Rezultatele sunt comunicate mentorilor şi mentee-ilor înscrişi de către echipa de resurse umane, iar programul de mentorat începe oficial.
În fiecare an sunt lansate două ediţii ale programului, fiecare desfăşurându-se pe parcursul a şase luni, interval în care este recomandată cel puţin o întâlnire pe lună, de aproximativ două ore. În prima întâlnire de mentorat, cea de cunoaştere, mentorul şi mentee-ul stabilesc împreună „Mentoring Roadmap“ – obiectivele de dezvoltare ale mentee-ului, ce vor fi urmărite pe parcursul programului.
Subiectele ce pot fi abordate sunt diverse, de la abilităţi de relaţionare, vizibilitate, adaptare la mediul profesional, planificarea carierei, dezvoltarea abilităţilor manageriale şi de leadership, subiecte tehnice din industria bancară, strategie de afaceri etc.
„În ultimii ani, am avut colegi mentori care au preferat să organizeze şedinţe de mentorat de grup, pentru a contribui la dezvoltarea cât mai multor colegi. Iniţiativele de acest gen au fost bine primite şi au avut rezultate foarte bune, de aceea, începând cu această a şaptea ediţie vom încerca să extindem acest concept“, adaugă Ioana Lupaşcu.
De-a lungul celor şase luni de program, echipa de resurse umane oferă sprijin mentorilor şi mentee-ilor, informaţii cu privire la programe interne sau alte resurse pentru dezvoltare pe care mentorii le pot recomanda mentee-ilor, precum şi informaţii legate de fiecare etapă a programului.
Alexandru Avram, Mentor, Strategic Organizational Development Vice-President, divizia Risc
Cum aţi ales mentee-ul?
După câteva participări la programele anterioare de mentorat, ca mentee am realizat cât de important este ca un coleg cu mai puţină experienţă să aibă parte de un sprijin atunci când se gândeşte la cariera lui viitoare. Pe Horia l-am ales pentru că este tânăr, fusese recent promovat într-o poziţie creată în cadrul unui proiect strategic al băncii, proiect în care am fost direct implicat o bună perioadă de timp.
Cum s-au desfăşurat întâlnirile?
Care au fost temele de discuţie?
Prima întâlnire am folosit-o pentru a ne cunoaşte, el mi-a povestit despre experienţa lui profesională şi despre viaţa lui în general, iar eu i-am făcut un rezumat despre mine. Tot în această primă întâlnire am organizat un calendar de întâlniri, de două ori pe lună, într-un cadru relaxant, departe de computere, e-mailuri şi telefoane. În cazul lui Horia tema principală a fost dezvoltarea profesională şi personală. L-am ajutat să îşi creeze un sistem de prioritizare pentru desenarea unui plan de carieră. Discuţiile pe care le-am avut cu el au fost, de fapt, părţi din lucrurile pe care eu le-am învăţat la rândul meu de la mentorii mei.
Horia Stan, Mentee, Small Business Advisor Professional, divizia Retail
Ce consideri că te-a ajutat cel mai mult din programul de mentorat?
Am învăţat să îmi stabilesc priorităţile şi să le urmez în ordinea importanţei lor. De asemenea, am căpătat multe cunoştinţe despre modul în care funcţionează o corporaţie. Am construit, împreună cu mentorul, planul meu de carieră şi am primit informaţii importante despre căile pe care am început deja să le urmez.
Cum ai descrie experienţa de mentee ?
Mi s-a părut extraordinară şi intenţionez ca pe viitor să particip la fiecare sesiune a acestui program. Pe tot parcursul Mentoringului am avut parte de sfaturi importante şi am putut discuta orice problemă. Mentorul, Alexandru Avram, m-a îndrumat şi mi-a oferit soluţii pentru a reuşi să am tot timpul rezultate cu mult peste medie. Sunt foarte fericit că l-am avut pe Alex ca mentor şi am hotărât să păstrăm legătura şi pe viitor.
Obiectivele programului
• Să crească motivaţia angajaţilor UniCredit Ţiriac Bank prin susţinerea acestora în planificarea, dezvoltarea şi managementul carierei;
• Să dezvolte relaţii interactive între angajaţi, prin stabilirea unor conexiuni informale între colegi din diverse arii de activitate;
• Să contribuie la dezvoltarea culturii organizaţionale prin încurajarea unei comunicări deschise şi prin facilitarea unui mediu deschis şi armonios în care angajaţii să se ajute unii pe ceilalţi în atingerea obiectivelor profesionale;
• Să sprijine procesul de inovare continuă în cadrul organizaţiei.
De ce vor angajaţii să devină mentori
Dorinţa de a împărtăşi experienţa acumulată şi de a se dezvolta dezvoltându-i pe alţii;
Lărgirea reţelei de contacte din interiorul organizaţiei;
Expunerea la o diversitate de opinii şi perspective care apar în discuţiile cu mentee din alte divizii/departamente;
Bucuria de a observa evoluţia mentee-ilor în urma participării la program;
Rafinarea abilităţilor de comunicare, ascultare, oferire şi primire a feedbackului, coaching;
Înţelegerea aspiraţiilor şi aşteptărilor colegilor mai tineri din organizaţie.
De ce vor angajaţii să fie mentee
Pentru posibilitatea de a învăţa lucruri noi de la colegii consideraţi modele de succes profesional;
Pentru îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare, abilităţilor manageriale şi de leadership;
Pentru a primi sprijin în elaborarea unui plan personal de carieră şi în identificarea celor mai potrivite oportunităţi de învăţare şi dezvoltare din interiorul grupului;
Pentru creşterea nivelului de încredere în forţele proprii;
Pentru identificarea unor răspunsuri la întrebări legate de propriul parcurs în carieră sau de cultura organizaţională şi oportunităţile existente în organizaţie.
La HP GeBOC, mentoratul este o formă de descoperire a talentelor
Oriunde am lucra suntem înconjuraţi de foarte multă informaţie, pe care o dobândim prin propria experienţă de învăţare, din sarcinile de îndeplinit la birou sau din surse academice. Cu alte cuvinte, în orice companie există o mulţime de resurse, dar una singură este cu adevărat specială: oamenii. Aceştia, fie că deţin cunoştinţe, aptitudini sau talente şi sunt pregătiţi să împărtăşească propriile lor experienţe cu altcineva aflat la început de carieră ori sunt debutanţi interesaţi de creştere profesională, aleg să se înscrie în programe de mentorat.
La HP GeBOC, unde lucrează peste 3 200 de oameni, mentoratul a devenit şi un program oficial, fiind o cale excelentă, creativă și la îndemână, prin care compania s-a gândit să sprijine angajații să-și dezvolte carierele. Astfel, se desfășoară procese de mentorat de mai multe tipuri: cel informal nestructurat (spontan, bazat pe nevoia imediată de colaborare cu un coleg mai experimentat), cel informal structurat (tot neplanificat, dar care respectă o structură de dezvoltare a colaborării dintre mentor și mentee), cel formal (care este planificat și agreat de toate cele trei părți implicate oficial în proces, care are o structură clară și presupune scopuri de atins și ghidare permanentă), mentoratul de grup, care, în cele mai multe cazuri, este condus de unul dintre managerii seniori ai companiei și se bazează mult pe discuții și dezbateri, dar şi mentoratul între egali, desfăşurat între persoane cu acelaşi nivel profesional, dar cu experienţe şi cunoştinţe diferite.
Avantaje pentru angajat şi companie
Contactul direct cu experiența, conexiunile și cunoștințele colegilor reprezintă lucruri esențiale, de exemplu, în preluarea unor poziții superioare în companie, în valorificarea potenţialul tinerelor talente, dar şi în formarea de noi lideri prin interacţiunea cu cei mai experimentaţi. Mentoratul asigură astfel transferul de conoştinţe şi valori, aducând beneficii prin relaţiile personale şi profesionale pe care le creează, cunoştinţele fundamentale de business care sunt câştigate şi aptitudinile dezvoltate. Avantajele nu sunt numai pentru angajaţi. Pentru companie, mentoratul creşte eficienţa, productivitatea şi aportul la retenţia talentelor.
Statisticile dovedesc influența pozitivă a mentoratului în dezvoltarea angajaților în particular, și a companiei în general. De exemplu, American Society for Training and Development a notat că 75% dintre manageri consideră mentoratul drept unul dintre cele mai importante instrumente în evoluția lor profesională, iar 71% dintre companiile din topul Fortune 500 folosesc mentoratul pentru a crește nivelul de învățare al angajaților lor.
Mentor, discipol, manager
Dar ce este mentoratul? Un parteneriat pentru învățare, prin intermediul căruia un angajat mai experimentat susține un angajat cu mai puțină activitate profesională la activ, astfel încât acesta din urmă să poată evolua în carieră. Într-o relație de mentorat, mentorul transferă cunoştinţe şi modele de acţiune mentee-ului și apoi stabilește legătura dintre noțiunile transmise și experiențele discipolului său din activitatea lui de zi cu zi, răspunzând la întrebările acestuia și ajutându-l să asimileze informațiile pe care le-a primit. De multe ori, mentorul și discipolul său lucrează împreună, astfel încât acesta din urmă să se poată bucura de învățare prin observație directă și chiar prin execuție sub îndrumarea nemijlocită a mentorului. Mai mult, mentoratul este un proces benefic și pentru mentor, pentru că învățarea este bidirecțională şi îi sporește experiența de lucru cu oamenii.
Mentoratul implică participarea a trei entități: mentorul (cel care coordonează întregul proces și reprezintă resursa de informație), discipolul său (numit și mentee – cel care beneficiază de rezultatele acestui proces) și managerul care supervizează activitatea profesională a mentee-ului (numit și sponsor sau suporter). Datorită tipului de relație, care este mai puțin formală și mai deschisă, mentoratul facilitează un proces de învățare mai eficient și mai rapid, care dă rezultate imediate și aduce satisfacții tuturor părților implicate. Mai mult, fiind un proces în care vârsta participanților sau nivelul de pornire al mentee-ului este mai puțin relevant, metoratul este accesibil practic oricărui angajat din companie.
La HP GeBOC, un mentorat poate fi inițiat de orice angajat al companiei care simte nevoia de suport într-o anumită direcție a evoluției sale profesionale. Acesta își anunță managerul de intenția lui, iar managerul îi facilitează interacțiunea cu mentorul potrivit (care poate fi ales sau desemnat). HP GeBOC pune la dispoziția angajaților săi o serie de resurse foarte folositoare de identificare a mentorului potrivit, explicare a rolurilor şi responsabilităţilor fiecărei părţi, cursuri de perfecţionare pentru mentori şi instrumente de dezvoltare care completează şi structurează procesul de mentorat, comunitățile globale de profesioniști și chiar o pagină web specială, Mentoring@HP, care conține toate informațiile necesare celui interesat să apeleze la un astfel de suport.
Un exemplu foarte interesant de program de mentorat este şi HP Women’s Open Mentoring Program, un program special conceput pentru a ajuta femeile să ocupe mai multe funcții de conducere în cadrul HP și să-și folosească astfel mai eficient potențialul și talentul. Este un program deschis oricărei angajate din companie (din țările cuprinse în regiunea EMEA), prin care femeile aflate la orice nivel ierarhic își pot alege un mentor din orice țară și cu orice profil profesional.
De menționat este faptul că mentoratul nu presupune exclusiv contact personal între participanții la proces, la HP lucrul în echipe virtuale fiind un atribut definitoriu.
Durata unui program de mentorat este variabilă, atât în funcţie de obiectivele programului, cât şi de evoluţia mentee-ului, și variază cu atât mai mult cu cât relația de mentorat este mai informală. Cele formale sunt recomandate a avea 6-12 luni, dar și această durată este orientativă.
Cosmin Ancuţa, mentee la HP GeBOC
De exemplu, Cosmin Ancuţa, Manager de departament în HP GeBOC, şi-a dorit să urmeze un program de mentorat cu un manager din companie în momentul în care i-a ascultat o prezentare în cadrul uneia dintre întâlnirile lunare informale interdepartamentale. „Când am intrat în program, am consultat pentru prima oară portalul Mantoring@HP pentru a cunoaşte de la început condiţiile de participare şi aşteptările. În prima fază m-am gândit la oportunitatea de a acumula experienţă în urma unor discuţii pe diverse teme cu un expert, însă managerul meu direct m-a sfătuit să am un plan concret pentru obiectivele mele de dezvoltare. Aşa că l-am creat, l-am discutat cu mentorul, şi acum avem întâlniri lunare pentru a evalua progresul şi decide următorii paşi. Programul este încă în derulare, urmând să se finalizeze atunci când scopul va fi pe deplin atins”, spune Cosmin Ancuţa. „Pe parcurs am descoperit că pentru companie şi părţile implicate mentoratul aduce un plus de maturitate şi oferă chiar oportunităţi de descoperire de talente“, adaugă acesta.
„Pentru mine mentoratul este o obligaţie profesională şi umană“
Corina Vinţan vorbeşte despre proiectul „Lider Ovidiu”, pe care îl lansează în sprijinul studenţilor economişti.
Cum au fost puse bazele programului de mentorat?
Programul de mentorat „Lider Ovidiu“ este un omagiu adus unui om care într-o viață scurtă, dar intensă, a reușit să fie pentru mine și colegii mei un model de leadership. Un om cu viziune, instinct, curaj, tenacitate, bărbăție, care a avut un vis pe care nu a reușit să îl împlinească și pe care noi vrem să îl ducem la capăt. Credința sa era că un schimb de generații este obligatoriu în acest moment în societate, că tinerii trebuie aduși pe baricade încă de pe băncile facultății pentru a lua contact cu viața reală, nu pentru a se adapta mersului vechi al lucrurilor, ci pentru a se opune acestui mers și a veni cu alte soluții. Ovidiu credea în acest schimb de generații, dar timpul nu a mai avut răbdare cu el și ne-a lăsat nouă această misiune de a contribui la acest proces.
Programul „Lider Ovidiu“ a început de la această idee și a beneficiat de susținerea partenerilor noştri.
Cum a fost implementată ideea?
Totul a început prin prezentarea proiectului conducerii ASE, căreia îi mulțumim pentru entuziasmul cu care ni s-a alăturat în acest proiect. ASE şi ASER (Asociaţia Studenţilor Economişti din România) vor fi partenerii noștri în acest program. Apoi am început atragerea companiilor partenere care să primească studenți într-un program de internship, pentru o perioadă de trei luni, între 1 iulie şi 1 octombrie. Și astfel, Asociația Community Links (autorul programului Lider Ovidiu) joacă rolul de liant între instituția de învățământ – ASE și mediul de afaceri.
Cine sunt mentorii?
Mentorii sunt modelele cu care studenții din ASE interacționează zi de zi în departamentele în care își satisfac internshipul pe parcursul celor trei luni. Dar nu ne oprim la asta. Mentori sunt și speakerii pe care îi aducem în fața acestor studenți la conferințele inspiraționale. Aceștia sunt oameni cu cariere impresionante, sunt adevărate modele pentru tineri şi le vorbesc despre începuturile carierei lor, despre alegerile făcute, despre ajustarea și modelarea aspirațiilor în funcție de capacitățile pe care le avem fiecare dintre noi și pe care trebuie să le exploatăm.
Care sunt domeniile din care provin mentorii?
Din toate domeniile de activitate în care ASE își pregătește studenții. Au fost invitate să devină partenere în proiect toate marile companii din domeniile bancar, transport, energie, farmaceutic și sănătate, telecomunicații, informații tehnologice, energie etc.
Ce îi vor învăţa mentorii pe tineri?
Mentorii speakeri îi învață despre cum să îți alegi modelul în viață. Mentorii cu care studenții interacționează în internship îi învață cum se muncește în echipă, cum se lucrează într-o companie, ce înseamnă un departament, un task, o listă de priorități, un termen limită, un feedback.
Pe ce perioadă se desfăşoară efectiv mentoratul?
Internshipul începe la 1 iulie și se încheie la 1 octombrie, deci se derulează exact în timpul vacanței de vară. Conferințele vor avea loc o dată pe lună. Tot programul se va derula pe o perioadă de câțiva ani, atâta vreme cât noi putem contribui și vom avea rezultate mulțumitoare pentru studenți.
Cum funcţionează relaţia dintre mentor şi „ucenic“?
Studenții aplică pe o platformă on line, alegând din lista de companii primele trei companii în care și-ar dori să facă un internship. Acolo ei găsesc o scurtă descriere a companiei, numărul de locuri oferite de către fiecare companie pentru internship, precum și departamentele în care vor avea acces. CV-ul și scrisoarea de intenție merg direct la prima companie vizată de student. Compania se ocupă de selecție. Dacă această companie nu-l selectează, atunci CV-ul studentului merge către a doua opțiune. În acest fel, fiecare student care aplică are acces la un program de internship. Deci, avem un proces de selecție de ambele părți. Odată selectați, studenții sunt preluați de către persoana de contact desemnată de către companie pentru relația pe acest proiect. Această persoană discută cu ei, le prezintă compania și se asigură că fiecare dintre ei ajunge în departamentul vizat. În cadrul departamentelor fiecare student primește un mentor cu care lucrează cot la cot. Pentru noi toți, cei implicați în acest proiect, este important ca acești studenți să facă lucruri, să primească task-uri, pentru că doar așa își pot încerca profesia, pot înțelege cum funcționează compania respectivă și pot spune, la încheierea perioadei, ce știu să facă.
Care sunt avantajele pentru un angajat tânăr care participă la programul de mentorat?
Nenumărate. La conferințele pe care noi le numim inspiraționale vor avea în față modele, apoi vor avea contact cu managerii unor mari companii, acolo vor fi incluși în activitățile companiei respective și vor fi primii care vor avea șansa de a fi angajați când va exista un opening.
De ce credeţi că este bun un program de mentorat?
Mentoratul trebuie să fie o soluție de viață, nu numai de carieră. Mentoratul este un dialog onest și productiv între generații în care tinerii, sub îndrumarea seniorilor, își pot face alegerile în cunoștință de cauză. Mentoratul, pentru mine, este o obligație profesională și umană.
Aţi lucrat în zona guvernamentală, dar şi în cea privată. Ce au însemnat aceste experienţe pentru dvs.?
Am încercat să am o carieră rotundă, era obligatoriu să trec din comunicare în domeniul privat, în presă și apoi a urmat comunicarea în diplomație. Acum pot spune că pot fi un bun consultant în afacerea mea proprie. Tocmai din acest motiv, în portofoliul companiei pe care o conduc veți găsi cele mai importante companii din România.
Aţi avut mentori în cariera dvs.?
Am avut mulți mentori. Nu știu dacă eu i-am ales sau ei m-au ales pe mine, cert este că pentru fiecare decizie importantă din viața mea profesională am avut un îndrumător care mi-a dat informație, sfaturi, curaj. Toate alegerile au fost însă ale mele.
Aţi fost mentor pentru cineva?
Cum aţi gestionat acest rol?
Cred că am fost pentru o serie de oameni care au stat lângă mine în diferite etape profesionale. Toți sunt profesioniști de top și mai mult decât atât.
Cât te ajută un mentor în plan profesional şi cât în plan personal?
Eu nu desprind aceste planuri. O decizie de carieră este o decizie de viață. Între mentor și ucenic se stabilește o relație personală pe termen lung.