Ecologia ar trebui transformată în lege

Dan este genul de bărbat activ şi competitiv, care nu s-ar da înapoi dacă l-ai provoca la o cursă de ciclism sau de înot, şi n-ar spune nu, nici dacă l-ai invita la o piesă de teatru. Alături de câţiva prieteni a pus la cale proiectul Guerrilla Gardening, a făcut voluntariat pe probleme de mediu, a promovat cititul în spaţiile publice şi mersul pe bicicletă, şi este unul dintre cei care vara au transformat bulevardul Kiseleff într-o zonă pietonală dedicată sportului. Când îi pun întrebări despre mediu, îmi răspunde pe un ton în care îi intuiesc optimismul şi convingerea că românii se vor schimba.

„La nivelul autorităţilor Ministerului Mediului şi al ONG-urilor, toată lumea se luptă să oprească defrişarea“, spune Dan. „Însă lupta ar trebui să se facă în paralel cu plantarea.“ Potrivit informaţiilor pe care le are, în ţara noastră s-au defrişat aproximativ 800 000 de hectare de pădure în ultimii 22 de ani. De aici provin multe alte probleme, cele mai periculoase dintre ele fiind inundaţiile, care au distrus mai multe sate din România în ultimii ani. Dar oamenii se plâng de mediu numai atunci când sunt inundaţii sau secetă. „Nivelul ecologic al României este atât de primar în momentul de faţă, încât oraşele au cam aceleaşi probleme, fie că vorbim de localităţi de la munte, câmpie sau mare“, spune ecologistul. Cele mai întâlnite sunt gunoiul, sau modul în care îl colectăm, lipsa sau neîngrijirea spaţiilor verzi şi poluarea. Dacă ar fi primar într-un oraş mare, Dan ar împărţi proiectele în cele pe termen lung şi cele pe termen scurt. Dacă vorbim de gunoi, am putea începe să colectăm gunoiul selectiv chiar de astăzi. Dacă vorbim de proiecte de durată, atunci vorbim despre educaţia populaţiei, un proces de durată.

Soluţii elveţiene, rezolvări româneşti

Dan a fost acum cincisprezece ani în Elveţia şi a învăţat ce înseamnă colectarea selectivă a gunoiului, cu o rigurozitate care pe români i-ar speria. „Primul lucru pe care mi l-a spus administratorul clădirii unde am închiriat un apartament a fost cum să arunc gunoiul“, îşi aminteşte el. „Mi-a dat o foaie pe care era trecut programul colectării selective pentru fiecare zi a săptămânii. Luni aruncam sticla, marţi şi joi gunoiul menajer, vineri hârtia şi odată pe lună echipamentele electrocasnice şi bateriile.“ Deşi pare foarte greu de pus în practică, elveţienii făceau toată această colectare folosind numai două maşini şi cu concursul populaţiei. Desigur, dacă cineva nu se conforma, amenzile erau usturătoare, iar vecinii foarte vigilenţi şi gata să reclame dacă unul dintre ei arunca sticlă în loc de hârtie. „Existau şi nişte recipienţi foarte coloraţi speciali pentru ulei“, îşi aminteşte el. La noi oamenii aruncă uleiul la canal, ceea ce este foarte poluant pentru apă şi coroziv pentru ţevi. În urmă cu câţiva ani, Dan a încercat să facă un proiect care implica tehnologie şi finanţare elveţiană. Era vorba de câteva containere „inteligente“, capabile să recicleze 20 de tone de gunoi fiecare. Tehnologia acestor containere putea să transforme gunoiul menajer în biomasă, putea să obţină gaz natural şi să producă energie electrică. Însă din cauza obiecţiilor primăriei, proiectul containerelor nu s-a pus niciodată în practică.

Ecologia urbană

Bucureştiul şi alte oraşe mari au probleme cu poluarea. În Capitală, traficul nu mai are momente de vârf, fiind practic un haos generalizat provocat de cele 200 000 de automobile şi

800 000 de călători din transportul public care trec la fiecare oră prin oraş. „Una dintre soluţii ar fi ca prima bandă să fie dedicată transportului în comun şi cred că şi taxiurilor“, spune Dan. Aşa ar creşte capacitatea transportului public, prin viteză, şi am putea convinge mai mulţi oameni să îşi mai lase maşina acasă. Bicicleta este şi ea un mod viabil şi rapid pentru zona urbană, care poate fi folosit cel puţin opt luni pe an, nu doar vara.

Mai sunt şi alte probleme, cum ar fi lipsa coşurilor de gunoi în anumite zone, lentoarea cu care autorităţile se mişcă uneori, însă potrivit lui Dan, fiecare dintre noi trebuie să ne modificăm atitudinea faţă de proprietatea publică. „Nu doar hainele curate cu care ne îmbrăcăm şi designul casei în care locuim ne reprezintă, ci şi strada, cartierul şi oraşul.“ Problema de atitudine nu e doar la populaţie, ci şi în sânul clasei politice. „Suntem singura ţară din Europa care nu are un partid ecologist în parlament.“ Unul dintre motive este că, momentan, clasa politică nu are un interes prea mare pentru mediu, iar populaţia a corelat libertatea oferită de democraţie numai cu consumul, nu şi cu responsabilitatea publică. „Dacă ecologia ar fi transformată în lege în România, multe dintre probleme s-ar rezolva“, crede Dan. Pe partea de proiecte, sunt încă multe de făcut, însă accesarea fondurilor europene se face greoi. Pe lângă birocraţia stufoasă, problema acestor fonduri este că ele trebuie justificate pentru fiecare leu în parte, însă mulţi preferă să facă proiecte pe bani de la bugetul de stat, pentru că îi pot folosi aşa cum vor.

Articol preluat din Revista Cariere de martie. Pentru detalii legate de abonare, click aici