Echilibrul nostru cel de toate zilele
O lungă perioadă de timp am trăit cu impresia că echilibrul în viaţa mea ar însemna ca permanent să includ în programul meu pe lângă timpul alocat muncii, evident, timp pentru familie, prieteni, activităţi culturale, etc. Zilnic dacă se poate…ceea ce la un calcul simplu ar duce la o zi cam de 48 de ore cel puţin. Bineînţeles ca în timp am început să mă simt frustrată că nu reuşeam deloc sa ating această idee de echilibru. Simţeam că viaţa mea devine din ce în ce mai dezechilibrată şi mai era şi frustrant faptul că sub nicio formă nu reuşeam să devin acea „wonder woman” care le poate face pe toate într-o zi. Nu vreau sub nicio formă să contest faptul că poate sunt persoane care reuşeşc să le îmbine pe toate într-o singură zi…eu însă nu am reuşit.
Perspectiva mea a început să se schimbe în momentul în care am întâlnit, la începutul formării în coaching în una dintre cărţile studiate („Co-active coaching”, second edition, de Laura Whitworth, Karen Kimsey-House, Henry Kimsey-House, Phillip Sandahl), o idee care sublinia faptul că „Echilibrul nu trebuie confundat cu atingerea unui punct ultim de echilibru. Nu există un punct static în viaţă; viaţa este inerent dinamică. Echilibrăm constant.⁄ Balance should not be confused with reaching some ultimate equilibrium. There is no static point in life; life is inherently dynamic. We are constantly balancing” (prefer să las şi versiunea în engleză tocmai pentru că prin traducere ideea de bază se mai poate pierde). În plus, tot de aici am rămas cu ideea ca nu este obligatoriu ca toate componentele vieţii noastre să aibă aceeaşi „pondere” în viaţa noastră pentru tot restul vieţii. Această idee m-a determinat să abordez conceptul de echilibru în viaţa mea ca pe un proces dinamic de prioritizare, astfel încât imaginea de ansamblu a vieţii mele să fie una echilibrată. Pot exista perioade în care munca să aibă o pondere mai mare în viaţa mea, aşa cum sunt perioade în care familia sau timpul liber au prioritate, astfel încât viaţa mea per ansamblu să ajungă să fie una împlinită.
Aş vrea să vă invit să reflectaţi în primul rând la ce anume înseamnă din punctul vostru de vedere o viaţă împlinită. Abia acum, după ce aveţi clar în minte care este definiţia proprie despre ce înseamnă o viaţă împlinită aş vrea să vă invit să reflectaţi la modul în care puteţi echilibra diferitele zone ale vieţii voastre astfel încât să ajungeţi să trăiţi această viaţă împlinită.
- Care ar trebui să fie ritmul vieţii voastre în perioada următoare? Mai alert, mai lent poate? Multe activităţi, sau pur şi simplu o perioadă mai relaxată?
- Care ar fi priorităţile asupra cărora trebuie să vă concentraţi în perioada următoare pentru a ajunge ca per ansamblu să aveţi o viaţă împlinită, de calitate? Care este perioada în care această zonă a vieţii voastre (munca, familia, etc.) va fi o prioritate pentru voi?
- Cum s-ar împleti toate zonele importante ale vieţii voastre în perioada următoare astfel încât viaţa voastră să fie una împlinită?
- Dacă vă imaginaţi că priviţi de undeva de sus tabloul vieţii voastre, care ar fi ingredientul pe care l-aţi adăuga astfel încât acesta să fie unul echilibrat şi să vă determine să simţiţi că duceţi o viaţă împlinită? Sau poate aţi scoate ceva din tablou? Aţi modifica ceva? Ce culori ar avea tabloul- ar fi unele vii, sau mai pale? (aşa cum spuneam, nu este vorba de un tablou static, acesta se va modifica permanent, prin umare acestea sunt întrebări pe care va trebui să vi le adresaţi în permanenţă)
- Cum se aliniază ceea ce alegeţi să faceţi astăzi la ceea ce înseamnă pentru voi o viaţă împlinită?
La final, aş vrea, ca de obicei să vă întreb cum arată pentru voi împlinirea şi cum echilibraţi diferitele aspecte ale vieţii voastre astfel încât, per ansamblu, viaţa voastră să fie una împlinită.
Ofelia Neagu este life coach în formare Noble Manhattan, urmând anterior o formare NLP Master Practitioner IANLP. Este trainer certificat şi are o experienţă de peste 9 ani în comunicare, atât in business, căt şi în sectorul non-profit. Mai multe informaţii la: ofelianeagu.webs.com