Drumul către performanţă. De ce unii reușesc și alții eșuează
Fie că este vorba de antreprenori sau sportivi, cu toţii îşi doresc succesul. Ei vor să fie primii pe piaţă sau în sport. Sunt ambiţii mari şi îndrăzneţe şi cu cât omenirea progresează mai mult, cu atât concurenţa devine mai acerbă, iar performanţa capătă nuanţa unui deziderat greu de atins. Sportivii trebuie să muncească mai mult şi pe mai multe niveluri de dezvoltare pentru a depăşi noi şi noi recorduri. Antreprenorii sunt nevoiţi să devină mai flexibili, mai activi, mult mai prezenţi şi inovativi pe o piaţă în continuă mişcare şi transformare.
Dar, parcă totuşi, nu este suficient. Vedem cum unele companii stagnează sau chiar regresează cu toate eforturile de investiţii în dezvoltare, ba chiar făcând cost-saving-uri colosale. La fel, observăm şi sportivi care par a se prăbuşi în faţa unor competiţii amicale.
Şi totuşi, care este secretul, de ce unii reuşesc şi alţii eşuează, uneori chiar în condițiile similare de context, cu acelaşi capital de investiţii şi cu aceeaşi dorinţă de câştig dusă până la extreme?
Voi încerca să vă împărtăşesc pașii pe care ar trebui să îi urmăm pentru a ajunge să avem performanţă de top, nu înainte de a vă transmite că ele sunt doar nişte direcţii sau observaţii extrase din munca mea cu oamenii de-a lungul celor 18 ani de carieră. În primul rând, nu este un secret pentru nimeni că umanitatea este într-o continuă evoluţie şi o primă remarcă este că noi vom trebui să ținem pasul cu ea, indiefrent că activăm în sport, în afaceri sau în politică. Un al doilea pas important pe care trebuie să-l facem este să ne schimbăm atitudinea. O atitudine pozitivă, înţeleaptă şi matură despre ce înseamnă viaţa şi competiţia în general ne ajută să acceptăm şi să privim eşecul ca pe ceva natural şi firesc în evoluţia noastră. Insuccesul, atunci când apare, are un scop în viaţa noastră şi trebuie acceptat şi privit ca un moment de respiro, moment necesar atât în business, cât şi în sport pentru a ne încărca bateriile, pentru regândirea şi replierea strategiei. Atitudinea matură de acceptare şi trăire atât a momentelor de succes, cât şi a momentelor de eşec face o primă diferenţiere între companiile de top şi cele mediocre. Cele de top vor folosi ocaziile ivite şi evenimentele trăite în avantajul lor. Ele văd stagnarea în vânzări ca pe o oportunitate de a investi în comunicare, trainning, echipe sau de reconstrucţie generală. Un sportiv de înaltă performanţă va privi eşecul ca pe un prilej de relaxare, de încărcare a bateriilor, dar şi ca pe un moment de descărcare a tensiunilor acumulate atât pe plan fizic, cât şi psihic.
Dar oare chiar este necesar să traversăm aceste momente neplăcute pentru a putea urca în cele din urmă pe podium? Întrucât atât corporaţiile, cât şi sportul au ca protagonişti principali oamenii, vă pot spune că da, este esențial să cădem uneori pentru a ne ridica în forță şi a deveni cei mai buni. Este un drum anevoios, cu suişuri şi coborâşuri pe care trebuie să-l luăm ca atare, fără a încerca să schimbăm natura firii umane. Nu vom putea simți niciodată gustul performanţei dacă nu am cunoscut eșecul. Nivelul reuşitei este cu atât mai plăcut şi trăit mai intens cu cât am crezut şi am muncit mai mult. Treptele pe care le urcăm pe acest drum vor fi mai mobilizatoare cu cât sunt mai greu de urcat.
Un alt pas important este gradul de implicare al actorilor sociali participanţi indirect la proces. Prin atitudine, implicare şi dăruire, ei trebuie să conveargă către acelaşi sens într-un mod matur şi responsabil. Ca să fiu mai explicită, într-o companie, antreprenorul, managerii şi angajaţii trebuie să lupte pentru performanţă prin tot ceea ce fac. Aici îmi veți spune că este imposibil, întrucât angajaţii sunt motivaţi de salarii, managerii de beneficii şi antreprenorul de rezultate. Şi, cum succesul încă nu a fost atins, ele practic nu există în prezent. Prin urmare, cum vom proceda? Fiecare companie este unică, atât prin istoric, politică şi oameni cât, mai ales, prin profilul său de activitate. În concluzie, nu putem da reţete general-valabile pentru toate societăţile. Însă vă pot sugera câteva idei din secretele motivării non-materiale, întrucât oamenii, dincolo de nevoile financiare, au şi alte nevoi: să fie apreciaţi, să li se recunoască munca şi eforturile, au nevoie de timp liber pentru a-l petrece cu familia sau prietenii, au nevoie să desfăsoare activităţi comune de timp liber sau recreativ pentru a împărtăşi idei, au nevoie să fie ascultaţi şi înţeleşi, ba chiar, uneori, ei vor să fie alintaţi de către șef sau antreprenor. Dacă vom reuşi să facem o parte din lucrurile astea vom arăta că ne pasă. Iată în câte direcţii putem acţiona având costuri minime sau chiar zero, crescând astfel semnificativ nivelul performanţei sau şansa reuşitei.
Totul este să ne dorim, să avem deschidere către schimbare. Nu mai putem funcţiona dupa principiile de acum 20 sau 50 de ani. Oamenii nu mai pot fi priviţi ca simpli pioni pe o tablă de șah sau ca nişte maşini care execută ordine. Ei trebuie priviţi individual, cu personalitatea şi nevoile lor unice de dezvoltare şi evoluţie. Şi toţi cei care gravitează în jurul lor vor trebui să adopte o strategie de valorizare, autentificare și motivare susţinută. Performanța se înscrie pe trendul similar sintagmei culegi ceea ce cultivi. Dacă noi adoptăm o politică bazată pe critică, devalorizare şi dezbinare, vom culege rezultate pe măsură. Frustrarea pe termen lung şi nemulţumirea constantă care mocneşte în sufletul oamenilor va avea un rezultat negativ asupra performanţei business-ului nostru. Impactul satisfacţiei lor are două mari avantaje: ei produc munca sau serviciile pe care noi le vindem şi calitatea se reflectă direct în rezultate şi, în al doilea rând, ei produc imaginea noastră pe piaţă, care este la fel de importantă ca şi calitatea produselor.
Acelaşi fenomen se extinde şi la performanţa sportivă. Când sportivul eşuează sau câştigă, el duce în cârcă întreagă echipă de susţinere. Pe lângă motivaţia personală, munca susţinută şi aptitudinea pe care o are, el are nevoie să fie înconjurat de performeri susţinători: pornind de la părinţi, prieteni, familie, antrenor, coechipieri şi psihologi. Când în jurul lui va găsi suport, îngăduinţă, înţelegere, încurajare şi multă încredere, el va lupta cu îndârjire să-şi atingă ţelul. Pe lângă atributele descrise la corporaţii, sportivul are nevoie să intre într-un proces de analiză şi dezvoltare personală. Pentru a lucra cu sine şi a se autodepăşi, el are nevoie să-și cunoască propriile limite şi resurse, să poată face diferenţa între lupta lui, a părinţilor sau a antrenorului.
Carmen Simona Sbârnă este psihoterapeut, trainer&coach în cadrul People Develop Center.