Despre exersare. Sau cum să devii un profesionist mai bun

Întrebarea de pe buzele tuturor era „Și cum ajungem acolo?” sau chiar „Cum ajungem acolo (cât) mai repede?”. Răspunsul a venit imediat: „prin exersare”. Cum… doar atât? Da „doar” atât. Înmulțit cu zeci, sute sau mii de reluări. Soluția e una simplă. Însă greutatea este dată de elementul timp – de puterea, de forța de a te antrena încă o dată și încă o dată. Așa cum ne învață, de exemplu, campionii sportivi.

Însă, această abordare nu se potrivește cu tendința actuală de a face lucrurile cât/ tot mai repede, cu ritmul lumii în care trăim, care ne face să vrem să obținem tot mai mult într-un timp tot mai scurt. E ca și cum am vrea să luăm mereu scurtătura. „Cum adică 10/20/30 de ani pentru a ajunge un expert în domeniu?” Recunosc această voce și în mine uneori: „cum aș putea să-i ajung pe cei cu mult mai mulți ani de experiență decât mine?”. Răspunsul s-ar putea să fie…. nu încă.

Dacă vrei să ajungi cu adevărat bun în ceea ce faci trebuie să accepți perioadele de învățare, zonele de dezamăgire, neîncredere în forțele proprii, lipsa de motivație. Să le depășești și să continui. Să treci prin faza „elevului deziluzionat” pentru a putea ajunge, mai apoi, la „performer capabil, dar nesigur” și, în final, la „profesionistul independent”.

Poate aceste rânduri sună ca un sfat dintr-o carte de dezvoltare personală… însă eu le scriu în primul rând pentru mine. Și eu mă confrunt cu perioade în care știu că nu exersez atât cât ar trebui. Sau că nu fac întotdeauna ce mi-am propus. Că mă las „furată” de alte „urgențe” care de fapt nu reprezintă esența sau, mai bine spus, drumul meu. Așa că nu dau sfaturi, doar împărtășesc niște lucruri pe care le-am conștientizat și la care încă lucrez.

Mi-am dat seama, însă, ce înseamnă cu adevărat exersarea recent. În cadrul unui curs de coaching la care m-am înscris la începutul anului am început să înțeleg ce înseamnă să repeți într-un spațiu de învățare pentru a obține anumite comportamente, pentru a ajunge la o schimbare personală reală. În acest spațiu suntem provocați să „tragem de fiare” ca într-o sală de sport pentru a lucra și dezvolta anumiți „muschi”. Sesiune după sesiune începi să observi anumite tipare, anumite blocaje, îți observi anumite reacții, îți dai seama de progrese sau pur și simplu simți că ești confuz, într-un fel de haos constructiv (sper!). Este un adevărat proces de învățare prin care ne reprogramăm într-un fel modul de a gândi și a face lucrurile.

Din această recență și actuală experiență, cât și din altele din trecut vă împărtășesc câteva idei legate de exersare și cum putem progresa pentru a deveni mai buni în ceea ce facem.

Disciplina – este un fel de „sare în bucate”. Nu e sexy, nu vrem să o alegem prima, dacă ar fi de ales, însă fără ea nu se poate. Este puterea de a te trezi dimineața pentru a face ceea ce știi că ai de făcut. Răbdarea de a fi prezent la fiecare antrenament. Cum să lucrezi aici? Să faci primul pas. Al doilea va veni după primul.

Seriozitatea – cu care abordezi orice domeniu sau pasiune, consistența cu care te implici, responsabilitatea personală. Odată ce ai ales un drum, rămâi pe el. Dacă schimbi „macazul” prea des s-ar putea să îți consumi energie și, de fapt, să nu ajungi prea departe. Aici e esențial să treci printr-un proces prin care să îți dai seama care sunt prioritățile tale, care sunt sursele de putere, calitățile tale, ce te pasionează pentru a ajunge la misiunea ta personală.

Motivația – de a face acel lucru. Da, atunci când suntem demotivați ne vine să renunțăm. Însă se pare că teoriile recente ne arată că motivația este o abilitate care se poate învăța. Printr-o mai bună conștientizare de sine, printr-o ancorare corectă în propriile dorințe putem să avem „combustibil” pentru un drum lung!

Plăcerea sau ușurința de a face acel lucru – este ceea ce ne dă energie. Pentru că de fapt găsind zona aceea de „flow” ne crește gradul de energie personală, chiar dacă suntem obosiți la finalul zilei. În tai chi, prin concentrarea atenției către piciorul care nu susține greutatea corpului, exercițiile devin mai ușoare. Folosești relaxarea pentru a obține de fapt mai mult. Poate uneori ajută să nu ne luam așa în serios, să râdem și să ne jucăm – și asta sigur o să ne dea energie.

Sprijinul potrivit – din partea celor din jur este la fel de important. Pentru mine este rețeaua celor 21 de persoane cu care zilnic avem sesiuni de coaching la telefon. Prin aceste legături ne susținem reciproc, ne ambiționăm și ne ajutăm unii pe alții să ne ridicăm atunci când poate am obosit. Fie că e vorba de familie, prieteni, colegi, manager sau coach, ține de fiecare dintre noi să îi ținem aproape și să îi implicăm în propriul program de creștere.

Atitudine interioară potrivită – deschidere pentru a învăța, modestie pentru a putea să înveți de la cel de lângă tine sau de la orice experiență pe care o trăiești, omenie și căldură către cei din jur. Se spune că atunci când cari apă cu un coș de nuiele, deși aparent nu e niciun rezultat, există unul. Acel coș strălucește de curățenie. Poate de o astfel de curățenie interioară avem nevoie pentru a progresa cu adevărat.

Profesorul – fără îndrumarea unui maestru cum ai putea măcar aspira că poți deveni unul la un moment dat? Oricât ai citi sau ai realiza de unul singur, la un moment dat vine un moment când întâlnești profesorul potrivit, care te poate ajuta să-ți depășești limitele pe care altfel, singur, nu le poți atinge. Se spune că întâlnești profesorul potrivit atunci când este momentul oportun… probabil atunci când multe din cele de mai sus converg.

Închei aici acest articol cu speranța că v-a inspirat să continuați pe drumul vostru – oricare ar fi el. Să exersați pentru a deveni un profesionist mai bun!

Georgeta Bora

Senior Learning Consultant

Human Invest