De ce nu ne plac diminutivele în magazin?
Umorul involuntar și creativitatea multor vânzători din magazine par fără limite: hăinuță, năsturași, pâinică, ceiuț, lăptic, suculeț, mingiucă, parfumel, mărunței, cărduleț, măsuță, costumaș, rochiță, cafeluță și, nu în ultimul rând, celebra replică “Doriți și cartofiori la fripturică sau mai bine să vă fac eu un platouaș?”. Fiind înconjurat de atâta “grijă”, cumpărătorul nu se poate simți altfel decât ca un bebe mare care, în ziua lui de salariu, a venit să-și cumpere jucării.
Mă gândeam cum ar fi, la un moment dat ca, până să apuce vânzătoarea să zică ceva, să i-o iei înainte: “Aș dori un borcănaș cu compoțel de pe răftuleț! Repejor!”.
Nu știu cum s-o spun într-o formă asertivă, dar mâțâiala asta nu prea are ce căuta într-o discuție de vânzare cu un client în magazin. A folosi diminutive nu este echivalent cu a fi amabil cu un client.
În principiu, diminutivele se folosesc pentru a denumi, justificat sau nu, obiecte de dimensiuni mici. De-a lungul timpului, însă, diminutivele au căpătat diverse conotații, de la afectiv-sentimentală, dezmierdătoare, familiară, la ironică, depreciativ-peiorativă și chiar sarcastică. Care dintre conotațiile enumerate credeți că se potrivesc cel mai bine într-o discuție de vânzare în magazin cu un client pe care îl vedeți pentru prima dată? Corect, niciuna.
A fi amabil cu clienții tăi în magazin este un lucru fantastic, însă asta presupune cu totul altceva decât a-i trata ca pe niște copii. Clienții nu vor să audă în magazin cuvinte dezmierdătoare și drăgălașe, ci se aşteaptă ca întreaga experienţă de cumpărare să fie una extrem de plăcută. Nu mai e un secret pentru nimeni că shopping-ul este un mijloc de relaxare.
Este vital ca fiecare vânzător să înțeleagă că, în aceste vremuri grele pentru retail, doar experiența deosebită îl mai face pe client să revină în acel magazin. Altfel, își poate cumpăra cele mai multe dintre produse și prin internet, nu neapărat acestea sunt cele care îl atrag în magazin.
Într-o discuție de vânzare fiecare cuvânt rostit de vânzător are un anumit impact asupra cumpărătorului. De aceea, un vânzător n-ar trebui să riște folosind diminutive în exces, ci ar putea, în schimb, să acorde mai multă atenție felului în care adresează întrebări clienților sau felului în care prezintă beneficiile unui produs. Mai mult, angajații care interacționează direct cu clienții fac mai mult decât vânzare, ei reprezentând imaginea firmei respective.
Strecurate la fiecare trei cuvinte, diminutivele nu reprezintă altceva decât o capcană atunci când te adresezi unui client în magazin. Par a fi cea mai la îndemână formă de politețe, foarte ușor de folosit mai ales în interacțiunile scurte cu clienții la casă sau la raft, însă sunt extrem de riscante întrucât nu ai control asupra felului în care ar putea fi percepute: poate părea că-l iei de sus pe client, poate părea că îl alinți, că îi vorbești ca unui copil sau că ești prea familiar.
Toate aceste percepții au o influență directă asupra deciziei de cumpărare. Prin urmare, vă recomand şi vouă să vă gândiți de două ori înainte de a adăuga sufixele “-el”, „-uţ”,”-uş”, „-uc”, „-ior”, „-aş”, „-ică”, „-iţă”, „-uţă”, „-oară” atunci când vorbiți unui client.
La final, doresc să vă mulțumesc că ați stat cu ochișorii ațintiți asupra articolașului scris pentru dumneavoastră. Sper că ați avut o lecturică plăcută.
