De ce eşuează liderii?
La ce concluzii am ajuns eu în legătură cu răspunsul la această întrebare? Iată câteva dintre ele:
1. Teama de a fi înlocuit de unul dintre subalterni. Aceasta mi se pare cea mai rea dintre toate, pentru că îi face pe unii dintre lideri să angajeze persoane mai puţin capabile decât ei înşişi. Ceea ce este o greşeală radicală! Cu cât ne înconjurăm de oameni mai buni decât noi, cu atât devenim şi noi mai buni, echipa noastră la fel, iar rezultatele se vor vedea extrem de rapid. Liderii sunt plătiţi în primul rând pentru abilitatea de a-i face pe ceilalţi să acţioneze şi mai puţin pentru propriile lor eforturi. Liderul cu adevărat capabil va instrui persoanele din propria echipă astfel încât fiecare dintre ei să fie un expert în propriul domeniu.
2. Asumarea meritelor. Liderii adevăraţi sunt departe de a-şi asuma meritele pentru rezultatele obţinute. Ei se mulţumesc doar cu a primi aceste laude şi de a le transmite mai departe către echipele lor, transferând întregul merit asupra acestora. Un lider care va face exact invers va fi întâmpinat în timp cu din ce în ce mai multe resentimente şi ostilitate (mascate de multe ori) de către ceilalţi.
3. Neasumarea responsabilităţii. Mai grav decât asumarea meritelor este neasumarea responsabilităţii pentru lucrurile care merg mai puţin bine. Să-ţi arăţi subalternii cu degetul şi să îi faci pe ei responsabili pentru rezultatele slabe sunt două dintre acţiunile cele mai neinspirate pe care le poate face un lider. Responsabilitatea este a liderului care a eşuat în a-şi instrui echipa, în a le fi un exemplu, în a-i conduce, în a-i inspira, în a-i învăţa cum să acţioneze ş.a.m.d. A căuta ţapi ispăşitori şi a împărţi pedepse în dreapta şi-n stânga duce inevitabil la eşecul ca lider.
4. Grandomania. Un lider competent este departe de a avea nevoie de titulaturi care dintre care mai pompoase sau mai numeroase. Cel care pune prea mult accent pe titlu şi mai puţin pe cine este el, înseamnă că are prea puţine lucruri cu care poate ieşi în evidenţă. Uşile biroului unei astfel de persoane sunt deschise pentru oricine doreşte să intre şi se comportă la fel cu fiecare angajat. Pentru că ştie că lucrează cu oameni!
5. Pretenţia de a fi plătiţi pentru ceea ce ştiu. Mare greşeală să vrei să fii plătit, ca lider, pentru ceea ce ştii, în loc să fii plătit pentru ceea ce faci cu ceea ce ştii. Un lider adevărat ar trebui să fie plătit pentru ceea ce face şi, mai ales, pentru ceea ce îi provoacă şi îi inspiră pe ceilalţi să facă.
6. Lipsa de integritate. Vorbim aici de integritate faţă de companie, echipă, oameni şi, mai ales, integritate faţă de tine insuţi. Să spui „verde” şi să faci „roşu” va duce în timp la scăderea încrederii celorlalţi în tine ca lider, dar mai ales, ca om. Iar când îţi pierzi încrederea ca om, atunci ai piedut totul!
7. Lipsa imaginaţiei. Departe de a veni cu 10 idei inovatoare pe minut, lipsa imaginaţiei înseamnă de fapt incapacitatea de a face faţă situaţiilor de urgenţă sau a construi planuri interesante pentru oamenii tăi. Un lider ştie să îşi folosească imaginaţia pentru a ieşi din situaţii grele şi, mai ales, şi-o foloseşte pentru a-şi păstra echipa motivată şi inspirată.
Cu siguranţă mai sunt şi alte motive pentru care liderii eşuează şi vă invit să le împărtăşiţi cu noi toţi. Oricare dintre motivele de mai sus (Doamne fereşte să fie mai multe!) este îndeajuns pentru a produce eşecul; care, deşi se vede în cifre, el înseamnă de fapt îndepărtarea oamenilor… Iar acest lucru duce în timp la transformarea oricărui gigant (companie sau lider) într-un „monstru”cu picioare de lut…
Dana Burghel – Work–Life Balance Coach
Oblio Learning – authentically different