Dana Burghel: Cum să dați sens vieții voastre
Ce pot să mărturisesc este că toţi caută sau… se caută şi sunt nerăbdători să se regăsească! Abia aşteaptă să afle o mână de ajutor sub forma unui gând, a unei idei sau a unei întrebări, dar care să aibă în spate un suflet neapărat, să nu fie doar o idee dintr-o carte… Sunt nerăbdători să găsească acel suflet lângă care să se poată deschide şi care să-i readucă pe calea vieţii lor, cea firească.
Nu ştiu dacă şi voi sunteţi într-o astfel de perioadă a vieţii, dar şi dacă nu sunteţi, câteva întrebări în plus la care să vă răspundeţi, vă promit că o să vă aducă valoare!
- Mai ţineţi minte visele tânărului de 18 ani care aţi fost? Care erau acelea şi câte aţi dus la îndeplinire? Nu credeţi că tânărul acela merită să i le împliniţi?
- Când aţi fost extrem de curajos? Ce aţi făcut? Cum v-aţi simţit? De unde credeţi că v-a venit acel curaj? Aţi putea să-l reproduceţi într-o situaţie de acum pe care o tot evitaţi? Cum anume?
- Care a fost, până acum, decizia majoră a vieţii dumneavoastră şi ce v-a făcut să o luaţi? Cum v-a influenţat acea decizie viaţa? Ce aţi simţit atunci? Aţi mai trăit acea senzaţie în ultima vreme sau aţi uitat-o de mult?
- Când aţi făcut cea mai mare schimbare din viaţa dumneavoastră? Ce eraţi înainte şi ce simţeaţi? Ce aţi devenit după aceea? Ce v-a motivat atunci să faceţi pasul şi care dintre trăirile de atunci le-aţi putea reedita şi acum? Este timpul să faceţi vreo schimbare?
- Care sunt cele mai importante trei lucruri pe care le-aţi face ca să puteţi spune că aveţi o viaţă împlinită?
Trei lucruri nu înseamnă mult, dar dacă ele sunt foarte importante pentru dumneavoastră atunci vă vor defini viaţa! Şi o vor împlini!
Ce puteţi face chiar astăzi în legătură cu cele trei lucruri?
Şi… amintiţi-vă de tânărul de 18 ani care aţi fost! Merită să îl faceţi să îşi trăiască visul cu ochii! Chiar merită, vă promit!
Dana Burghel – Work–Life Balance Coach
Oblio Learning – authentically different