Daca toti ar fi ca mine…?

Spre exemplu, parcarea masinii. Unele parcari au desenate niste benzi intre care ar trebui sa stea masinile. Benzile sunt paralele, sugerand prin asta soferului sa parcheze paralel, la egala distanta intre ele si sunt spatiate suficient incat sa poti cobori pe usa, nu prin portbagaj. Astfel, daca toata lumea s-ar stradui sa respecte semnificatia acestora, acel spatiu ar fi mai usor de folosit. In realitate lucrurile sunt putin diferite. In Bucuresti, daca am vizita marile parcari de la mall-uri sau hipermarketuri si am da o nota pentru cum sta masina intre cele doua linii, media generala ar fi probabil intre cinci si sase, daca nu cumva, mai jos de-atat. In alte capitale lucrurile stau diferit, in unele mai bine, in altele mult mai bine iar in unele mai rau. Acest amanunt vizual poate spune ceva despre specificul locului, spre exemplu despre cat de atenti sunt oamenii unii cu ceilalti sau cat de ridicate sunt standardele personale. Un om riguros va parca asa cum stie indiferent cum arata parcarea, mai aliniata sau dimpotriva, pentru ca modul in care a facut-o ar putea servi drept model pentru ceilalti iar cu alt prilej ar putea intra cu usurinta intre doua masini parcate corect. Insa cand vezi o masina de lux, parcata oblu pe locurile rezervate persoanelor cu dizabilitati, parca ai un sentiment de nepotrivire, de perplexitate.

Cu toate astea unii continua sa parcheze paralel si echidistant, sa scrie cu diacritice, sa asculte pana la capat ce are celalalt de spus, sa-si faca bagajele de calatorie dupa o lista si din vreme, sa se simta ca la restaurant chiar daca sunt singuri acasa s.a. pentru ca acesta este nivelul lor personal de calitate sau respectul de sine.

Sa ne uitam la companii, nu mai departe decat la felul in care ti se raspunde la telefon, cum arata documentele care ies sau la calitatea sistemului de programari. De la una la alta diferentele sunt vizibile, unora n-ai ce sa le reprosezi, de altele cauti sa te feresti daca ai cum. Insa in spatele fiecarui document, scris cu diacritice sau nu, fiecarei programari care se respecta sau nu, este un om cu un nivel personal de calitate ridicat sau nu. Oamenii cu standarde inalte dau rezultate bune, consistente, interesul oricarei companii fiind sa aiba cat mai multi ca acestia. Standardele ridicate aduc pe langa rezultate bune si alte beneficii cum ar fi, mai multa libertate, relatii mai bune cu ceilalti, reputatie buna sau incredere mai multa atat in sine cat si din partea celorlalti, lucruri care ar putea starni putina invidie.

Nivelul personal de calitate are mai multe surse din care se construieste.

Una ar fi educatia primita. Unii meseriasi foarte buni isi amintesc si ii elogiaza pe cei care le-au pus si cum le-au pus meseria in mana.

Alta sursa este identificarea cu un model cum ar fi in relatia dintre copii si parinti. Nu neaparat parintii le impun copiilor ce si cum sa faca insa acestia le copiaza comportamentele si standardele. In companie rolul parintilor este luat de sefi insa nu intotdeauna rolul acesta este inteles de la inceput iar uneori nici pana la sfarsit.

A treia sursa este internalizarea anumitor standarde, transformarea lor in principii sau valori. Eu cred ca daca respect termenele pe care mi le stabilesc imi usurez si mie dar si celorlalti munca.

Este vizibil ca mediul de lucru poate avea o influenta semnificativa asupra standardele personale ale oamenilor insa mai e nevoie si de bunavointa si interesul subiectului.

Ce-ar fi ca macar o data pe zi oamenii sa se gandeasca “Daca toti colegii mei ar fi la fel ca mine, compania ar fi mai buna sau mai rea decat acum?”

Ce-ar fi daca fiecare roman s-ar intreba macar o data pe zi “Daca ceilalti romani ar fi la fel ca mine, Romaniei i-ar merge mai bine sau mai rau decat acum?”

Ciprian Teleman este Senior Consultant, TMI Romania.