Dacă ceva nu merge…
Ce ar putea fi util într-o astfel de situaţie? Asta este o întrebare care m-a preocupat şi pe mine în nenumărate situaţii şi în cele ce urmează am încercat să pun în ordine câteva idei care mi-au fost de folos.
Detaşarea şi o privire şi din altă perspectivă – fiind prinşi în povestea respectivă este posibil să nu mai puteţi face o evaluare atât de clară şi obiectivă a situaţiei în care vă găsiţi. Ce am descoperit că funcţionează aproape întotdeauna în cazul meu şi reprezintă un prim pas foarte eficient? Fac un pas înapoi, încerc să mă detaşez puţin de situaţie, îmi acord o perioadă de timp (în funcţie de situaţie, perioada poate fi de la câteva minute la câteva ore sau zile) pentru a reflecta înainte de a lua o decizie şi privesc dintr-o altă perspectivă lucrurile. Ştiu că aţi putea spune că „reinventăm roata”, dar detaşarea ajută în procesul de clarificare şi sunt momente în care, prinşi fiind în blocajul nostru, uităm de lucruri simple pe care le putem face pentru a ne uşura situaţia şi pentru a lua o decizie obiectivă. Puteţi face, de exemplu, un exerciţiu de vizualizare, în care vă imaginaţi că priviţi toată situaţia de la distanţă, ca şi cum v-aţi uita de sus, la o hartă. Acest exerciţiu v-ar putea oferi o perspectivă mai largă, ajutându-vă să priviţi mai detaşat, mai obiectiv.
Ce detalii observaţi acum, privind cu mai multă detaşare?
Un exerciţiu care v-ar putea fi extrem de util aici este observarea situaţiei în care sunteţi blocaţi şi din perspectiva celeilalte persoane implicate (dacă, de exemplu, este vorba de o relaţie sau de un proiect ce include mai multe persoane) şi/ sau din perspectiva unui observator neutru (exercitiul provine din NLP).
Există ceva ce aţi observat în plus acum că priviţi situaţia din alt unghi? Poate sunt detalii pe care le observaţi în plus şi nu le-aţi remarcat atunci când eraţi prinşi în problema respectivă.
S-ar putea să fiţi surprinşi de ceea ce descoperiţi privind situaţia ca un observator neutru. Puteţi să vă adresaţi întrebarea: ce ar spune cineva care priveşte situaţia din afară? Astfel, veţi putea ajunge să aveţi o imagine mai completă asupra situaţiei în care vă aflaţi, iar acest lucru poate contribui la generarea de noi opţiuni pentru a depăşi blocajul şi pentru a găsi soluţii constructive mai departe.
Ce funcţionează şi ce nu
Aproape întotdeauna în sesiunile cu clienţi am observat că în momentul în care există un blocaj, o problemă într-un proiect, de exemplu, când ceva nu funcţionează, este util să ne concentrăm atât pe ce nu a funcţionat şi de ce (dar fără a arăta cu degetul, fără a căuta vinovaţi), cât şi pe ce a funcţionat şi să înţelegem ce a făcut ca acele aspecte să funcţioneze (aceasta fiind de fapt baza pe care putem construi mai departe, fie în proiect, dacă îl continuăm, fie în alte proiecte/ domenii). O idee utilă pe care eu am întâlnit-o prima dată în cartea lui Joseph O’Connor- „Manual de NLP” se referă la gândirea centrată pe probleme şi afirmă „Observăm tot ce nu este în regulă, iar pasul următor este să dăm vina pe cineva de parcă lucrurile rele se întâmplă numai pentru că oamenii le produc intenţionat. […] Gândirea centrată pe probleme face orice problemă şi mai greu de rezolvat.” Acesta propunea în continuare, în locul gândirii centrate pe probleme, în locul învinovăţirii celorlalţi, o abordare mai constructivă şi mai realistă, în care să gândim în termeni de „contribuţie la problemă”, propunând întrebarea mai constructivă „care a fost contribuţia la apariţia problemei?”. Este o abordare mai utilă, să privim astfel, observând ce a contribuit la apariţia blocajului, acest lucru generând şi posibilităţi de a ieşi din respectiva problemă. În acest fel nu rămânem blocaţi în problema respectivă şi ne orientăm către o eventuală rezolvare.
În paralel, este util să punem în balanţă şi ce a funcţionat şi să identificăm modalităţi prin care putem folosi aceste informaţii în mod constructiv, fie pentru a contribui la ieşirea din blocaj, fie în alte proiecte, alte domenii. De multe ori, concentrându-ne doar asupra problemei uităm să mai luăm în considerare şi ce a funcţionat, pierzând astfel din vedere ce este mai important.
Evaluarea şi minimizarea pierderilor
Aţi ajuns la un punct în care vă simțiți blocaţi într-o situaţie, nu ştiti ce să faceţi mai departe? Este momentul să încercaţi mai departe sau poate că este momentul să vă orientaţi către altceva? Opriţi-vă un moment şi întrebaţi-vă în care variantă pierderile sunt mai mari (evaluând ambele variante: dacă mergeţi mai departe şi dacă renunţaţi)? Prin pierderi înţeleg nu doar pierderi materiale, dar şi pierderi de altă natură, de exemplu, pierderea respectului de sine. Şi în care dintre variante beneficiile sunt mai mari (evaluând în mod similar ambele opţiuni)? Care este momentul potrivit în care este mai bine să ne retragem dintr-un proiect?
Da, ştiu că un clişeu ar putea spune că nu trebuie să renunţi niciodată şi să mergi până la capăt, că oamenii care au succes nu renunţă. Dar nu sunt oare şi situaţii în care poate este mai avantajos şi înţelept (şi cu beneficii mult mai mari) să ne retragem şi să construim mai departe în altă direcţie utilizând experienţa căpătată? Sigur că momentul şi decizia este a fiecăruia, ce mi se pare important este ca înainte de a lua o decizie să evaluăm situaţia atent şi detaşat.
Cum procedaţi în situaţia unui blocaj? Când renunţaţi şi când mergeţi mai departe?
Ofelia Neagu este life coach în formare Noble Manhattan, urmând anterior o formare NLP Master Practitioner IANLP. Este trainer certificat şi are o experienţă de peste 9 ani în comunicare, atât in business, căt şi în sectorul non-profit. Mai multe informaţii la: ofelianeagu.webs.com