Cum îţi „trezeşti” optimismul?
Eu cred cu tărie că unii dintre noi nu realizează ceea ce îi motivează cu adevărat. Şi pe bună dreptate, la viteza cu care se întâmpla acum lucrurile, poate puţini oameni mai au timp să se gândească realmente la generatorul lor de energie şi determinare. Dacă adresăm o întrebare simplă celor din jur, de exemplu „De ce te trezeşti în fiecare dimineaţă şi te duci la lucru?”, iar aceştia ne răspund sincer şi fără clieşee (presupunem că nu e un interviu de angajare, ci o discuţie între prieteni), vom primi mai mult sau mai puţin următoarele răspunsuri: „Nu m-am gândit niciodata la asta / Nu ştiu”, „Pentru că îmi place ceea ce fac”, „Pentru bani, pentru că trebuie să trăim, nu?” – ordinea nu este relevantă.
Ei bine, răspunsurile de acest fel sunt automate, oarecum superficiale şi nu ne ajută foarte mult ci mai degrabă ne încurcă şi ne împiedică să ne bucurăm cu adevărat de ceea ce facem şi ceea ce vrem. Spun asta pentru că fiecare dintre noi are o serie de motive foarte clare (dar care încă poate nu sunt conştientizate) pentru care alege să facă numite lucruri. Aici e defapt cheia, în a le descoperi. Dacă la aceeaşi întrebare cineva ar răspunde „Deoarece cu fiecare sarcină finalizată ştiu că am mai adaugat o componentă la maşina visurilor mele”, e cu totul altceva. Acest mod de a conştientiza lucrurile adaugă valoare nu numai muncii, ci şi modului în care vom face lucrurile de acum încolo pentru a ne atinge scopurile. Iar procesul este simplu, trebuie doar să ne adresăm de mai multe ori întrebarea „DE CE” şi să încercăm să ne răspundem sincer la ea, până când ajungem la adevăratele motive şi dorinţe.
De exemplu la răspunsul „Pentru bani, pentru că trebuie să trăim, nu?” dacă punem în continuare întrebarea DE CE putem ajunge într-un loc pe care nu l-am mai accesat până acum. „De ce vrei bani?”, „Ca să am o stare materiala bună, să îmi pot permite lucruri.” De ce vrei să îţi cumperi lucruri? „Pentru că îmi plac, îmi place să am haine de firmă sau să merg în restaurante selecte.” De ce îţi place să ai haine de firmă? „Pentru că asta mă face să mă simt mândru de mine.” Ok, deci te trezeşti în fiecare dimineaţă şi mergi la lucru pentru a te simti mândru de tine la finalul zilei.
Îmi dau seama că prima tentaţie ar fi poate să negăm această concluzie, dar faceţi acest exerciţiu de auto-cunoaştere şi adresaţi-vă această întrebare. Poate pe lângă scopuri înalte vom descoperi frici sau temeri (accept o sarcină de frică să nu mă dea afară), dar şi acesta este un pas înainte, pentru că măcar acum suntem conştienţi de ele, ceea ce ne oferă posibilitatea să lucrăm cu ele. Odată descoperite, vă asigur că vom deveni mai eficienţi. Altfel priveşti lucrurile când ştii că rezolvarea unei probleme la muncă reprezintă, defapt, boxele Bang & Olufsen la care visezi de 2 luni.
Şi toate aceste aspecte au legătură cu capabilitatea emoţională? DA! Pentru că ştiind ce ne motivează cu adevărat, putem pune pe hârtie obiectivele pe care le avem. Vom fi mult mai focusaţi spre atingerea lor. Pentru că, în calitate de lideri, vom putea să îi motivăm şi pe ceilalţi, să îi ajutăm să descopere ceea ce îi motivează. Pentru că primele lucruri pe care le vom observa ca fiind diferite la noi vor fi optimismul şi initiativa, componente ale capabilităţii emoţionale.
Viviana Andone
Certified Consultant Emotional Capability Profile™, instrument internaţional de evaluare a capabilităţii emoţionale
MMM Consulting