Cum convingem tinerii români din Diaspora să se întoarcă acasă?
La câteva luni după, în ianuarie 2013, o altă iniţiativă de acest gen a fost lansată de către Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) la Bucureşti. "Smart Diaspora" se numeşte strategia Ligii care îşi propunea să atragă tinerii din Diaspora înapoi în România. Printre propunerile făcute în ianuarie, una ne-a atras în mod special atenţia: "Oferirea de facilităţi financiare la (re)stabilirea în ţară sub forma unor deduceri fiscale pentru o perioadă determinată, acordate absolvenţilor de studii finalizate la cele mai bune 500 universităţi din întreaga lume".
Nu este pentru prima dată când creierele tinere din Diaspora strigă în gura mare: "Vreau să mă întorc acasă". Dar este pentru prima dată când un program guvernamental inteligent, fezabil şi realistic poate fi pus în practică. Au mai existat astfel de programe-idei şi, pentru că promiteau prea mult de la început, nu au rezistat pe o perioadă lungă.
În prezent, România – chiar dacă constientizează potenţialul absolvenţilor români din străinătate – nu îl utilizează suficient. Ce ar fi dacă Guvernul României ar organiza un program-concurs (condiţii de aplicare foarte clare şi transparente) şi în fiecare an ar susţine 100 de tineri (absolvenţii celor 500 cele mai bune universităţi din lume) să îşi deschidă o firmă acasă, în România? Susţinerea ar putea însemna: consultanţă juridică şi firmă de contabilitate gratis timp un an, training în România despre administraţia românească şi sistemul financiar, sediu gratis timp de un an, ajutor în angajarea altor tineri, scutire de impozite pe profit etc. Programul ar trebui să funcţioneze uşor, să nu propună mai multe decât poate oferi şi mai ales, să descifreze care sunt tinerii care pot schimba România şi ce pot ei să-i ofere în domenii cheie de dezvoltare, strategice.
Vom prezenta oferta noastră, bine articulată, actualilor Guvernanţi, cu mari speranţe de reuşită, având în vedere sprijinul pe care îl avem în activitatea noastră de la Bruxelles: eurodeputaţii sunt implicaţi activ în problemele Diasporei, Cristian David (Ministrul Românilor de Pretutindeni) s-a întâlnit recent cu tinerii români din Bruxelles, iar Nicu Bănicioiu (Ministrul Tineretului şi Sportului) sprijină mult cooperările internaţionale.
Credem cu tărie că este momentul oportun pentru a lansa un PROGRAM GUVERNAMENTAL pentru creşterea investiţiilor în România prin expertiza tinerilor români din străinătate “Back home: INVESTIM în ROMÂNIA”. Totul axat pe 3 palieri de dezvoltare: creşterea investiţiilor în România; crearea de noi locuri de muncă pentru şi de către tinerii români din Diaspora şi din România şi atragerea în România a absolvenţilor de studii finalizate la cele mai bune universităţi din lume.
Anda GHIRAN are 28 de ani şi locuieste de patru ani la Bruxelles. Absolventă al unui Master în Afaceri Europene la Strasbourg, Anda lucrează în domeniul eficienţei energetice, în cadrul unei companii internaţionale. Este student doctorand, realizând o cercetare despre rolul comunicării în crearea şi implementarea Politicii Energetice în Uniunea Europeană.
Dan LUCA este Doctor în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, fondator în 2003 al Clubului “România-UE” Bruxelles. Are 41 de ani şi îşi desfăşoară activitatea la Bruxelles de 15 ani. Predă cursul de “Tehnici de comunicare în UE” la universităţi din Bucureşti, Bruxelles şi Gorizia (Italia). Este autorul a 3 cărţi despre România afacerilor europene, Bruxelles-ul european şi dilemele comunicării. Încă din 2007 a lansat blogul www.casaeuropei.blogspot.com, cu obiectivul declarat: “Este un blog de opinie despre Uniunea Europeană şi despre modul cum românii sunt afectaţi de schimbările europene contemporane”.