Coaching-style 24: Paradoxul visurilor în carieră
Așa e, e de la sine înțeles (cu logica e mai complicat, pentru că cele mai multe acte care ne par „logice” conțin, de fapt, o doză incalculabilă de irațional). Însă știi și tu – sau, dacă nu știi, afli acum – că un program coaching-style îți poate schimba viața tocmai pentru că, și în măsura în care, te provoacă să pui sub semnul întrebării de-la-sine-înțelesurile în care crezi cu toată convingerea.
Ce se întâmplă dacă punem sub semnul întrebării de-la-sine-înțelesul care spune că visurile oamenilor sunt în mod natural orientate către viitor? Descoperim că, paradoxal, fără să fie conștienți de aceasta, foarte mulți oameni – poate chiar tu – își construiesc visurile în trecut.
Indiferent de vârsta, educația, ocupația sau statutul lor social, oamenii își doresc de multe ori o schimbare semnificativă în carieră. Iar eu am adesea acest dialog cu aceia cu care lucrez:
„- Vreau să fac…
– Ce te determină să-ți dorești să faci aceasta?
– Păi, din tot ce am învățat / am făcut până acum, asta îmi place cel mai mult.”
Și tu ai răspunde la fel, nu-i așa? E logic, e de la sine înțeles să vrei să faci ce-ți place. Atunci ajută-mă să înțeleg: vrei să faci ce ai învățat sau ai făcut deja, în trecut, și ce știi, din trecut, că îți place? care e ponderea viitorului și care e ponderea trecutului în visul tău?
Când vrei să faci ceva pentru că acel ceva îți place cel mai mult din tot ce ai învățat sau ai făcut tu până atunci, vrei, de fapt, să reproduci acea parte a trecutului tău care ți-a oferit cele mai multe recompense psihologice (pentru că la aceste recompense se referă cunoscutul „îmi place”). Alegerea ta se raportează la creșterea plăcerii în zona ta de confort, nu la vreo schimbare semnificativă în ce știi și ce faci de obicei. Ce te faci dacă, în viteza cu care se schimbă astăzi tehnica, tehnologia, gusturile consumatorilor și ocupațiile cerute pe piață, ceea ce ai învățat tu sau ce ți-a plăcut ție în trecut nu mai e apreciat, căutat, cumpărat în prezent sau în viitor?
Pe de altă parte, dacă nu ți-ai testat niciodată abilitățile de… mediator, ori fermier, să spunem (dar te-ai putea gândi la orice altceva), ori dacă ți-ai testat prea puțin acele abilități, de unde știi că munca respectivă ți s-ar potrivi mai bine sau mai rău în viitor decât acelea pe care le-ai învățat și practicat în trecut?
„– Aha, continuă interlocutorul meu, am înțeles. Trebuie să caut experiențe noi, grupuri noi, și să văd ce îmi place să fac și cu cine îmi place să fac.”
E, iarăși, logic, de la sine înțeles, nu? Ce descoperi însă dacă pui sub semnul întrebării și acest de-la-sine-înțeles? Nu cumva, conștient, încerci experiențe noi cu scopul de a face o schimbare, iar subconștient căutarea plăcerii te conduce, practic, la a reduce noul la vechi, necunoscutul la cunoscut, schimbarea la repetarea patternurilor? Experții numesc aceasta confirmation bias: din orice ansamblu de stimuli, creierul nostru are tendința să îi placă spontan pe aceia care confirmă ceea ce știam, credeam, gândeam, simțeam dinainte. Cu alte cuvinte, creierul nostru ne trimite rapid către creșterea plăcerii în zona noastră de confort, nu către învățare și dezvoltare; către trecutul în care am învățat să ne placă una sau alta – între altele și din cauză că, prin exercițiu repetat, am ajuns să facem acele lucruri cu efort relativ mic –, nu către viitorul plin de necunoscute, incertitudini, riscuri și eforturi imposibil de estimat.
Cum ar fi dacă ai visa raportându-te în mod real la viitor?
Deschide-ți mintea către a învăța cu adevărat lucruri noi și spune ”Stop!” tendinței de a căuta confirmări și confort psihologic. Provocarea și riscul asumate practic, iar nu obișnuințele și certitudinile, sunt acelea care conduc la creștere, dezvoltare, schimbare semnificative.
Și nu confunda provocarea și riscul asumate cu aventura, adrenalina, spectaculosul, plăcerea continue. Învățarea de care ai nevoie ca să-ți realizezi visul de carieră presupune întotdeauna antrenament serios, adică repetarea, iar și iar și iar…, a unei acțiuni noi, până ajungi să o execuți cvasi-automat, corectarea, iar și iar și iar… și îmbogătirea (re-crearea), iar și iar…, până ajungi la nivelul de performanță cerut; iar repetarea, corectarea și re-crearea presupun inevitabil să te simți uneori obosit(ă) și incapabil(ă) să faci față, alteori plictisit(ă) și fără chef, alteori frustrat(ă) ori chiar descurajat(ă) și gata să renunți… Fără repetare, corectare și re-creare, iar și iar și iar… – și, implicit, fără oboseală, plictiseală, frustrare, enervare, suferință, strâns din dinți –, învățarea necesară performanței înalte nu e posibilă decât în iluziile tinerilor fără experiență și ale unor adulți care au amânat prea mult procesul de maturizare.
Indiferent ce vârstă ai, dacă vrei să realizezi visuri ambiţioase, nu e productiv, nu e în avantajul tău să te focalizezi pe „Fac / învăț ce îmi place”: plăcerea vine fie din zona de confort, acolo unde nu învățăm lucruri foarte diferite de ceea ce știam deja, astfel că rămânem captivi în trecut, fie din aventură, adrenalină, spectacol, distracție, a căror căutare continuă nu ne lasă să ducem procesul de învățare până la capăt.
Antrenează-te (repetă, exersează, corectează, adaptează) să cauți răspunsuri dincolo de aparențe la întrebările acestea:
1.Ce observ eu diferit, inconfortabil, aberant, enervant, scandalos în articolul, cartea, conferința, experiența X?
2.Ce schimbări semnificative, dorite de mine, s-ar produce în viața mea și în lumea în care trăiesc dacă aș introduce acel ceva diferit, inconfortabil, aberant etc. în modul meu de a gândi și în acțiunile mele de fiecare zi?
3.Care e lucrul neobișnuit pentru mine, inconfortabil, aberant etc. pe care îl pot introduce în acțiunile mele chiar din acest moment?
După ce înveți să cauți răspunsuri clare și suficient de profunde la aceste întrebări, vei putea visa la cariera ta orientându-te clar către viitor, nu către trecut; către dezvoltare, nu către creșterea plăcerii în zona de confort.
Începe antrenamentul chiar acum, aplicând cele trei întrebări de mai sus la acest articol! Succes!
Accepți că un român poate crea modele de lucru la fel de valoroase ca și acelea create de experții străini? Cu o experiență de muncă de peste 30 ani, în egală măsură academică și practică, Elisabeta Stănciulescu este creatoarea primului model românesc de învățare și dezvoltare a potențialului/capitalului uman: modelul DACI-A. Acest model e transdisciplinar, combinând resurse din cercetarea calitativă, coaching, consiliere, mentorat, training și educație. Totodată, conține și o componentă ludică importantă : un joc care îi ajută pe utilizatori să învețe cum să învețe și să-și evalueze mai obiectiv progresele.
Elisabeta Stănciulescu oferă servicii pentru antreprenori, manageri și echipe, precum și pentru persoane fizice, cupluri și familii.
Site personal : http://elisabetastanciulescu.ro
Facebook – Elisabeta Stănciulescu