Coaching-style 24: Descoperă-ți talentul și urmează-l… așa să fie, oare?

În ziua de 24 a fiecărei luni, vă ofer aici o întrebare coaching-style de 24 carate: propriile răspunsuri vă vor aduce un plus de înțelepciune, echilibru și fericire, cu condiția să le căutați cu onestitate și metodă; iar apoi, după ce le veți fi găsit, să le puneți în practică în fiecare zi. Vă ofer, de asemenea, și câteva resurse pentru căutarea acestor răspunsuri. Doar cu titlul de surse de inspirație: fiecare le valorifică așa cum gândește că e benefic pentru el / ea și pentru ceilalți oameni al căror bine îl dorește. Dacă 24 e în weekend, căutați articolul în prima zi lucrătoare care urmează.

Încep cu un caz real, unul dintre multele asemănătoare pe care ți le-aș putea povesti. Irina e o tânără de 35 ani, cu diplomă de facultate. M-a contactat cu o solicitare de bursă, pe care i-am acordat-o. Nu se regăsise în niciunul din joburile pe care le încercase, nu se regăsea în niciunul din joburile care i se ofereau; pentru fiecare, fie găsea ea ceva care nu-i plăcea, fie găseau angajatorii că performanțele ei nu se ridică la standardele cerute. Dorința ei? Să-și descopere… ai ghicit : talentul ! Nu-și amintea să-i fi plăcut vreodată în mod deosebit să facă ceva; începea multe lucruri cu entuziasm, dar curând după aceea se plictisea și renunța. Nu voi lungi povestea. La finele programului nostru, mi-a scris : „Am ajuns la sfârșitul programului început cu dvs. și vă mărturisesc că m-a ajutat, dar nu în direcția pe care o urmăream, ci într-o direcție nouă – aceea de împăcare cu sine. Programul cu dvs m-a ajutat să înțeleg relația mea cu mine și cu cei din jurul meu. De acum încolo va fi munca mea individuală, alegerea și maniera proprie de a lărgi sau nu zona de confort”.

De multe ori, pe parcursul unui program de descoperire și dezvoltare a potențialului unui om, descoperim că tocmai direcția pe care o urmărea cel în cauză, perspectiva din care privea el lucrurile, îl împiedică să avanseze către dorința sau către visul lui. Atenție însă la mesajul Irinei : simți, printre rânduri, acel „Da, dar…” despre care mulți străini care vin în România spun că ne-ar caracteriza ca popor ? Mergem, așa cum a făcut și ea, până la limita zonei noastre de confort, iar de acolo vedem limpede că lucrurile stau altfel decât le văzusem noi până atunci, însă ne oprește ceva ca să facem pasul decisiv în noua direcție; să fim, oare, mai mult decât alte nații, mai atașați de ceea ce avem, de obișnuințele noastre, de comoditățile noastre ?

Hai acum să vedem care era direcția pe care o urmărea Irina, pe care o urmăresc mulți alții, poate chiar tu, și pe care cu toții avem nevoie să o schimbăm ca să reușim performanțele și împlinirea pe care ni le dorim în viață.

Ce înțelegem, de fapt, prin „Vreau să-mi descopăr talentul” ?

Chiar și cele mai prestigioase dicționare explicative, care sintetizează utilizările cele mai obișnuite ale cuvintelor, definesc talentul ca pe o aptitudine sau abilitate naturală, înăscută. Așa am fost obișnuiți să gândim, așa gândesc toți aceia care, la 20 sau la 40+ ani, mă caută cu dorința de a-și descoperi talentul ; așa gândești, poate, chiar tu.

Fiecare caută un „ceva” cu care natura sau Dumnezeu l-a înzestrat și care, odată descoperit, va face mai plăcută și mai ușoară învățarea, mai plăcută și mai ușoară munca ce conduce la performanțe superioare într-un domeniu specific oarecare; un drum pe care natura sau Dumnezeu l-a deschis pentru el / ea în viața aceasta și care, odată descoperit, nu trebuie decât urmat cu perseverență pentru a ajunge la reușită, succes.

Problema oricărui dicționar explicativ – și chiar a oricărui dicționar de specialitate – este aceea că nu poate ține pasul cu rezultatele cele mai recente din cercetarea științifică. Dacă citești în limba engleză, îți recomand acest articol, care prezintă pe scurt și pe înțelesul tuturor stadiul actual al cunoașterii cu privire la talent : ”What is talent – and can science spot what we will be best at?”

Vei înțelege că talentul e mult mai complex decât sunt obișnuiți oamenii să creadă. E un ansamblu, un „pachet” de caracteristici care acționează simultan și în armonie, ca instrumentele dintr-o orchestră. Unele dintre ele sunt condiționate genetic într-o măsură mai mare ; nu talentul ca atare e înăscut – nimeni nu spune despre un nou născut că ar fi talentat la ceva –, ci condiționările genetice pentru anumite capacități și abilități, care vor forma la un moment dat nucleul unui talent. Altele sunt într-o măsură mai mare rezultat al (auto)educației și experiențelor sociale. Unele se manifestă din prima copilărie, altele devin manifeste abia în adolescență sau chiar mai târziu. Aceasta este una dintre explicațiile pentru care unele talente se manifestă mai precoce, în vreme ce altele se manifestă mult mai târziu în viață. O altă explicație este aceea că doar un context social / de viață specific declanșează „butonul” care face ca diferitele caracteristici ale unei persoane să intre în acțiune simultan și în armonie, ca „orchestră”, și să conducă la performanțe superioare. În plus, talentul presupune nu doar caracteristici „tehnice” (de pildă, auz muzical sau voce bună, simț al formelor și culorii, dexteritate manuală etc.), ci și caracteristici conative, care țin de interese, voință și efort (de pildă, curiozitatea pentru un anume tip de fenomene, concentrarea atenției, capacitatea de a te automotiva și autodisciplina etc.), ignorate până acum.

Aceste descoperiri ale cercetătorilor explică și de ce oameni care în copilărie, adolescență sau tinerețe nu dădeau semne a avea vreun talent special dovedesc talente (performanțe) deosebite la maturitate sau chiar la vârste mai înaintate; ori pentru care oameni talentați (performanți) într-un domeniu în tinerețe devin cu timpul talentați (performanți) în alte domenii, uneori conexe, alteori foarte diferite.

Fiecare dintre noi se naște NU cu un talent specific, ci cu un potențial imens.

Imaginați-vă o autostradă cu multe, foarte multe benzi de circulație. Avem, la naștere, fundația pentru această autostradă. Unele benzi au o fundație mai solidă, mai evidentă: organe de simț, trăsături temperamentale etc. care facilitează anumite performanțe. Pentru altele, fundația e mai puțin evidentă, dar se află acolo. Experiențele de viață fac ca fundația unor benzi de circulație să fie întărită, ridicată, dezvoltată, rafinată, în vreme ce fundația altora să fie lăsată „în paragină”. Altfel spus, experiențele de viață fac ca, pe măsură ce ne e tot mai ușor să circulăm pe câteva benzi, autostrada noastră să se reducă în amplitudine. Cu cât ești mai protejat și mai puțin expus la experiențe diverse în copilărie sau la vârstele adulte, cu cât te focalizezi mai precoce pe una sau câteva benzi de circulație (câteva discipline „importante” la școală și o „specializare” precoce în liceu și facultate, de exemplu), cu atât este mai mare riscul ca autostrada ta să se restrângă până la a deveni drum cu sens unic, iar șansele ca talentele tale să se manifeste să devină mai mici.

„Specializarea” îngustă era, poate, o strategie profitabilă pentru oamenii obișnuiți acum mai multe sute de ani, când te puteai aștepta ca lumea în care trăiești să rămână în relativ aceiași parametri între nașterea și moartea ta. Era, poate, o strategie posibilă și confortabilă în societățile totalitare, când puteai aștepta să te pensionezi de la locul de muncă unde erai repartizat imediat după terminarea studiilor. Dar astăzi nu mai este nici posibil, nici confortabil, nici profitabil să te instalezi vreodată – la nicio vârstă și cu atât mai puțin în copilărie și tinerețe – pe o singură bandă de circulație, oricât de ușor ai avansa pe ea (oricât talent ți s-ar părea că ai ca să obții performanțe acolo). Pentru că talentul înseamnă, astăzi, altceva decât acum 100 de ani și chiar decât acum câteva zeci de ani: ca să obții astăzi perfomanțe notabile într-un domeniu, ai nevoie de capacități și abilități mult mai complexe decât performerii de acum cateva sute sau zeci de ani. În plus, societățile actuale sunt marcate de schimbări nu doar accelerate, ci și de profunzime, astfel încât orice talent oricât de mare pe care îl ai astăzi într-un domeniu s-ar putea dovedi inutil sau insuficient peste câțiva ani. Revenind la metafora noastră, oricât de repede și de frumos ai avansa tu astăzi pe o bandă de circulație, peste câțiva ani cu siguranță vei avea nevoie – sau vei dori – să schimbi banda.

Ce stategie îți recomand eu?

Pe scurt :

1. dacă natura sau Dumnezeu te-a înzestrat cu caracteristici „tehnice” speciale evidente, nu te culca pe urechea că ai avea talent ; talentul adevărat, acela care conduce la performanță sustenabilă și împlinire, vine doar dacă tu însuți / însăți cultivi aceste caracterisitici și le adaugi toate „instrumentele” necesare ca să obții o orchestră adevărată ; acționează, studiază și antrenează-te serios, lucrează la curiozitatea ta, la concentrarea atenției, la automotivația, autodisciplina, atitudinile și valorile tale!
2. dacă n-ai dat până acum niciun semn că natura te-ar fi înzestrat cu vreun talent special, nu dispera: talentul tău poate să apară în orice moment, cu condiția să nu stai cu mâinile încrucișate și să-l aștepți; acționează, expune-te la experiențe diverse, studiază și antrenează-te serios, lucrează la curiozitatea ta, la concentrarea atenției, la automotivația, autodisciplina, atitudinile și valorile tale!

De ce să te închizi pe o stradă cu sens unic, care se poate înfunda la un moment dat, sau pe un drum îngust cu câteva benzi de circulație, când te poți mișca liber pe o autostradă foarte largă?

Ești încă foarte tânăr? Alege să întărești fundațiile pentru cât mai multe dintre benzile de circulație posibile în contextul social în care trăiești.

Expune-te la cât mai multe tipuri (variate) de experiențe de învățare.

Ia școala foarte în serios, fă echipă cu profesorii și colegii tăi, în loc să te raportezi la ei conflictual și competițional, și „stoarce” tot ce poți din experiențele de la școală: admițând că nu ai chiar nimic de învățat de la profesorii și colegii tăi (ceea ce e foarte puțin probabil), școala e un teren de antrenament foarte bun pentru curiozitate, concentrarea atenției, automotivație, autodisciplină, colaborare etc. – care sunt, am văzut, „instrumente” de nelipsit în orchestra care se numește talent. Învață autonom foarte serios și acordă maximum de atenție lucrurilor „grele” (pe care le înveți tu mai greu). Evită capcana lui „învăț doar ce-mi place”, ea te va duce în linie dreaptă pe un drum foarte îngust ori chiar cu sens unic.

Angajează-te – ca voluntar– în activități extracurriculare cât mai variate și focalizează-te pe a învăța cât mai mult și cât mai bine.

De fiecare proces de învățare până la capăt, adică mergi de la stadiul lui „aflu / descopăr / rețin ceva” până la „studiez / înțeleg profund / gândesc critic / memorez corect și complet / testez”, iar apoi până la „îmi schimb valorile-atitudinile” (dacă e cazul) și „exersez / aplic în viața reală / adaptez / mă antrenez”; până ajungi să faci lucrurile respective cu relativă ușurință.

Nu mai ești la prima tinerețe? Acționează ca și cum ai fi! În plus, transformă-ți locul de muncă în teren de autocunoaștere, învățare și dezvoltare a potențialului personal.

Așa cum scrie Scott Barry Kaufman:

„we should encourage everyone to make contact with as many domains as possible, and be on the lookout for domains that activate the «flow» state. We should be aware of the fact that once anyone, whatever the age, finds the domain that best matches his or her unique package of personal characteristics, the learning process can proceed extremely rapidly as the individual becomes inspired to excel. This requires keeping the door open and instituting a dynamic talent development process where the only admission criterion is readiness for engagement. The latest science suggests we are all capable of extraordinary performance in some domain of expertise; the key is finding the mode of expression that best allows your unique package of personal characteristics to shine.”

Indiferent de vârstă, și descoperirea / împlinirea talentului e, înainte de toate, nu o problemă de teste psihologice și competențe ale consilierului tău în carieră, ciuna de acțiune personală și disponibilitate la a-ți lărgi zona de confort – atenție: nu aștepta ca zona ta de confort sa se transforme în zonă de disconfort!

Elisabeta Stănciulescu e creatoarea primului model românesc de învățare și dezvoltare, a potențialului uman, care combină transdisciplinar resurse din coaching, consiliere, mentorat, training, educație și cercetare calitativă. E un profesionist cu experiență de peste 30 de ani și cu performanțe testate și retestate internațional (conferințe, publicații). În 2008, când era într-un vârf al carierei ca sociolog și profesor universitar conducător de doctorat, a decis că e momentul să construiască o carieră în business. De atunci, a lucrat direct cu beneficiarii (clienții) aproape 1000 ore și a publicat peste 200 articole. Oferă servicii pentru antreprenori, manageri și echipe, precum și pentru persoane fizice, cupluri și familii.