Cine sunt salvatorii delfinilor de la Constanța
Îl tai pe burtă, apoi tai la capete şi desfaci capacul. Pentru că primul lucru pe care trebuie să-l vezi este topografia organelor”, spune Răzvan Popescu.
Suntem pe terasa Phoenix din nordul Constanţei, şi Răzvan, cu un pahar de cola în faţă, îmi spune cum se face corect necropsia la delfini. E ras în cap şi poartă barbă, şi-mi spune că mâine urmează să împlinească 38 de ani. S-a făcut biolog pentru că l-a inspirat bunicul său, medic veterinar, şi profesorul de biologie din şcoala generală. Din adolescenţă, a început să cocheteze cu Mişcarea Ecologistă din România, care în 1991 a devenit partid politic. Aşa că el şi-a făcut propria organizaţie, împreună cu câţiva prieteni, pe care au numit-o Oceanic Club. Aveau de gând să se ocupe de explorări oceanografice şi de protecţia mediului marin.
„În perioada ’92-’95, a fost momentul pionieratului, spune el. Ceva între o joacă de copii şi lupta de-a Greenpeace.”
Apoi a intrat la Facultatea de Biologie din Constanţa. Facultatea era tânără şi nu avea material biologic didactic. A organizat, cu câţiva prieteni, o excursie de cercetare pe malul Mării Egee, în Turcia. Au stat cu cortul într-un camping şi au păstrat tot ce au descoperit în recipiente pline cu conservanţi. S-au întors în ţară cu material didactic şi şi-au dat seama că se puteau dezvolta pe două planuri: primul era cel legat de ecologie şi protecţionism, iar celălalt era de cercetare.
„În acei ani, cercetarea de teren cam murise în România, spune biologul. Toate rapoartele, statisticile şi notele fundamentale erau vechi. Dacă voiai să înfiinţezi o rezervaţie, trebuia să te bazezi pe date istorice.” Au început să coopteze oameni dornici să îi ajute, dar nu era foarte uşor, pentru că nu aveau bani de salarii. Cu toate astea, în anul 2000 au făcut o campanie cu strângere de semnături pentru aria marină 2 Mai – Vama Veche.
Au început să facă primele studii şi au editat primele comunicate ştiinţifice.
Oceanic Club și Muzeul Antipa
Din anul 2004, Oceanic Club a început să colaboreze cu Muzeul Antipa. Tot cam de atunci au cel puţin câte o expediţie comună pe an, în cea mai mare parte finanţată de muzeu. Problema banilor e dificilă, căci pentru cercetare e nevoie de bani. Merg în expediţii cu maşinile personale şi se luptă de fiecare dată să găsească sponsori. În 2005, au devenit parteneri într-un proiect ambiţios în care România să îşi aducă aportul ştiinţific la cunoaşterea faunei din Marea Mediterană. Au lucrat pe mai multe grupe de specii cu ciclul de viaţă scurt, pe toată zona mediteraneeană. Erau interesaţi de distribuţia în teritoriu a unor specii de insecte, rozătoare şi păsări.
„Animalele cu ciclul de viaţă scurt reacţionează foarte repede la schimbările climatice, spune Răzvan. Speciile nu dau erori, şi biologii pot afla multe de la ele, de exemplu, migraţia unor specii de ţânţari, care pot aduce malaria în România, sau migraţia unor specii de lăcuste din Maroc, care pot face prăpăd printre recolte. Răzvan şi oamenii de la Oceanic Club şi Muzeul Antipa au descoperit peste 20 de specii noi de insecte în Spania, Turcia, Siria şi Maroc. Îi place să spună că le-au descoperit „ei pentru ştiinţă”.
Delfinii se zbat în plasă
Delfinii sunt singurii prădători de top din Marea Neagră, care reglează sănătatea populațiilor de pește pe toată coloana de apă, îmi spune Răzvan. Delfinii consumă peștii bolnavi sau pe cei slab echipați genetic, căci este în firea tuturor speciilor de pe pământ să obțină maximumul de recompensă cu minimum de efort depus. Cele trei specii de delfini din Marea Neagră rezolvă, precum lupul sau alți prădători, multe dintre probleme, împiedicând epizootiile. Delfinul este și un bun indicator, fiind în vârful lanțului trofic, care începe de la alge. Tot ce înseamnă poluanți remanenți – care pot fi foarte periculoși pentru fertilitate, transmisibilitate și imunitate la toate speciile – iese la iveală în urma analizelor făcute pe delfini. Delfinii concentrează la capăt metale grele, pesticide etc, și așa se poate vedea sursa de unde provin aceste elemente poluante, unde sunt ele și în ce cantități. Răzvan asta voia să afle: de ce mor cu zile delfinii din Marea Neagră. „Un delfin prins în plasă se asfixiază, nu se îneacă, spune el. Dacă simte apă deasupra lui, orificiul prin care respiră se închide etanș, fără să poată fi controlat. Când plasa pescarilor se rupe, se colmatează și nu mai prinde pește. Dar este luată de curenți și, în timp, adună diverse obiecte aruncate în mare, cum ar fi recipientele, iar delfinii care le întâlnesc au tendința să se joace cu aceste recipiente. Când apucă obiectul cu gura, delfinul se rotește instinctiv, iar din acel moment este deja prins în plasă. Animalul mai are doar șase minute de trăit.”
Răzvan este printre puținii oameni din România care știe să facă în mod corect necropsia pe delfini. După ce-i desface, verifică să vadă dacă organele sunt la locul lor sau dacă au dimensiuni anormale. Nu a învățat să facă necropsii la facultate, ci la un curs pe care l-a făcut la Liege, în Belgia, și împrietenindu-se cu medicii veterinari.
Două milioane de euro
Răzvan a demarat cu Oceanic Club un proiect pentru studierea delfinilor care eșuează și mor. Mai întâi a rezolvat protocoale de comunicare și colaborare cu Apele Române, Serviciul Apelului de Urgență și Direcția Sanitar-Veterinară. Timp de cinci ani, au primit telefoane la orice oră din zi și din noapte, în care erau anunțați că au fost descoperiți delfini. Dar au apărut și cazuri cu delfini încă vii și au început să se organizeze. Apelurile s-au înmulțit. Interesant este că până la ei nu exista niciun astfel de serviciu.
Primeau și apeluri pentru pescăruși răniți, arici rătăciți, țestoase sau lilieci intrați în bucătării, astfel că numărul de telefoane era imens față de ce prevăzuseră. Acum însă vor să atingă miezul problemei, cel puțin în ceea ce-i privește pe delfini. Până în ziua de astăzi nu există un studiu despre culoarele de migrație ale celor trei specii de delfini, câte există în Marea Neagră. Nu se cunosc zonele unde delfinii se hrănesc, se reproduc, când se întâmplă mai mult asta și, pe scurt, care sunt obiceiurile lor pe durata unui ciclu de viață. Răzvan susține că am putea afla, iar toate informațiile ne-ar ajuta să-i protejăm mai bine. Doar că un studiu de amploare se face cu bani. Închirierea unei nave de cercetare de dimensiune medie înseamnă un consum de carburant mare. Apoi pentru prinderea delfinilor e nevoie de logistică, de cel puțin 20 de oameni care trebuie să fie plătiți, dar și de dispozitive GPS pentru monitorizare, care costă 9.000 de euro bucata. Datele furnizate de aceste tag-uri GPS ar fi monitorizate într-un centru la Londra. Să poți trage niște concluzii, ai nevoie de cel puțin cinci delfini din fiecare specie. Dar mai întâi delfinii trebuie prinși, apoi, după doi ani de monitorizare, echipamentele GPS trebuie recuperate, ceea ce înseamnă o nouă cheltuială. Mai ai nevoie și de două bărci de rezervă, căci nu poți face toate mișcările cu nava principală.
După un calcul sumar, Răzvan spune că ar fi nevoie de două milioane de euro. Bani care par mulți la prima vedere, dar, dacă privim în ansamblu, față de potențialul piscicol al mării, ar putea fi doar mărunțiș. Dacă ar fi cunoscute culoarele de migrație folosite de delfini, lucrurile ar fi favorabile tuturor. Pescarii ar putea ști să nu mai pună un anumit tip de plase, într-o anumită zonă dintr-o anumită perioadă a anului. Ar putea pescui cu talian sau cu traul. Și ar putea să comunice cu Ministerul Apărării, care ar putea evita astfel să facă exerciții militare într-un anume careu.
Acordul ACCOBAMS şi proiectele de viitor
În anul 2000, România a ratificat și ea acordul ACCOBAMS, ce vizează protecția cetaceelor din Marea Mediterană, zona adiacentă a Atlanticului și Marea Neagră. În planul de măsuri al acestui acord se recunoaște că trebuie să se inițieze măsuri de identificare, recuperare și distrugere a plaselor rămase în apă. După 13 ani, în România nu s-a întâmplat nimic. Astfel că Oceanic Club intenționează să spargă gheața în acest demers denumit „O mare pentru delfini!” , sponsorizat de OMV Petrom. Pentru că nu au bani să cerceteze toată marea, Răzvan și echipa sa și-au propus să acopere și ei cât pot. Vor să curețe de plase zona din dreptul orașului Constanța, de la digul portului până la pescărie. Cu o barcă micuță și cu echipament de scufundare de până la adâncimea de 25 de metri, vor încerca să scaneze toată coasta. Au ales această zonă, deoarece curentul dominant vine din nord, dar și pentru că vor să atragă atenția. O parte din plase se adună la digul portului, la 12 kilometri în larg. Proiectul vor să-l pună curând în practică, iar prețul său este de 18.000 de euro. Cum deja au obținut o parte din sumă, îl vor începe.
Răzvan se ocupă și de proiecte pe uscat. Urmărește migrații de specii din Delta Dunării, merge în Maroc și în curând va pleca în India, în zona Meghalaya, să studieze peșteri într-un proiect cu participare internațională.
„De douăzeci de ani fac treaba asta și nu m-am îmbogățit”, spune el. Lui Răzvan i-ar plăcea să poată recruta oameni noi, în principiu studenți și tineri pasionați de mediu și biologie. Dacă vor pune mâna pe fondurile necesare, își vor cumpăra un camion pe care îl vor echipa strict pentru cercetare. I-ar mai plăcea să ajungă la un mecanism care să-i permită să se finanțeze parțial și să genereze acea cotă de interes necesară unei funcțiuni utile. Și, dacă se poate, să nu mai bată pe la ușile oamenilor generoși pentru a rezolva ceva care ține de binele tuturor.
Articol preluat din Revista Cariere de iulie. Pentru detalii legate de abonare, click aici