Celălalt eu – despre cum alegem să pasăm responsabilitatea
Toatălumea era sigură că Cineva va face treaba respectivă, așa că Nimeni nu a făcut treaba.
Cineva s-a supărat, pentru că era o treabă care trebuia făcută de Toatălumea. Toatălumea, în schimb, era convinsă că Oricine poate să o facă. Nimeni nu și-a dat seama că Toatălumea nu o să o facă.
În final, când au văzut că nu mai încasează bani, Toatălumea a dat vina pe Cineva, când de fapt Nimeni nu a făcut ceea ce Oricine ar fi putut să facă.
Așa că au plecat fiecare să își caute un loc de muncă, pentru că afacerea lor nu le mai aducea bani. Și oricum, nu le mai făcea plăcere să lucreze împreună, nu mai erau prieteni. Fiecare dintre ei era convins că a făcut tot ce era în responsabilitatea lui, deci cu siguranță unul dintre ceilalți era de vină pentru ce se întâmplase.
Este o poveste pe care data viitoare când apare o să i-o spun (recunosc, puțin agresiv și iritat) celuilalt eu.
Celălalt eu este un tip foarte antipatic. Așa cum probabil sunt și eu pentru el. Deși câteodată îl invidiez. Trăiește cumva într-o lume în care totul este foarte bine definit, nimic nu se întâmplă pe neașteptate, toate situațiile care apar în viața lui sunt deja știute, indexate, atribuite, clarificate.
Apare din senin în viața mea. Nu îl văd foarte bine, pentru că este destul de mic și stă de obicei pe umărul meu drept, șoptindu-mi în ureche: „Nu fi prost, nu ridica tu hârtia aia de pe jos. Nu tu ai aruncat-o, nu e treaba ta”.
Câteodată îl ascult. Viața pare mai ușoară în lumea lui. Este mai puțin obositoare.
Problema este că atunci când mă întorc în lumea mea, acolo unde era o hârtie sunt acum încă trei. Și o coajă de banană. Și un rest de pâine cu unt. Un pic mucegăit. Și mă strecor printre ele înjurându-l ușor printre dinți.
Poate că în lumea lui există cineva responsabil pentru fiecare lucru, oricât de mic. Cineva care își face treabă întotdeauna, fără excepție, fără greșeală. Și poate că în lumea lui nu există imprevizibil, nimic nu se dezvoltă, nu apar situații noi, totul este clar și la fel de fiecare dată.
Din păcate, în lumea mea nu este așa. Și miroase. În mod ironic, nu miroase doar pentru cel care a aruncat gunoiul. Îmi miroase și mie. Ar fi putut să nu miroasă dacă totuși mă aplecam. Dar hei, nu era treaba mea. Așa mi-a spus celălalt eu. Mă pot împăca măcar cu gândul asta. Miroase, dar știu pe cine să dau vina.
Lucrez din 2009 la UniCredit Consumer Financing, ocupând în prezent funcția de Head of Commercial Management and Development Function. Am o experiență de 14 ani în companii multinaționale (Connex/Vodafone, Raiffeisen Bank, UniCredit Consumer Financing), din care mai mult de 12 ani în poziții de People Management.