Ce nu ştiţi, poate, despre scris

Eu scriu ca să înţeleg mai bine oamenii şi lumea în care trăiesc; şi, totodată, ca să înţeleg mai bine de ce şi cum fac, gândesc şi simt lucrurile eu însămi. N-am scris şi nu scriu niciodată direct şi doar pentru alţii. Îmi pun întrebări şi caut răspunsuri. Iar când ajung la un răspuns care mă convinge, public. Nu tot ce scriu e publicat sau publicabil. Iar ce public nu e niciodată definitiv (publicarea e şi ea o tehnică de învăţare, dar despre aceasta citiţi mai multe pe site-ul meu).

Pentru ce şi pentru cine vrei să scrii?

Acestea sunt primele întrebări pe care ai nevoie să ţi le pui; dacă ai răspunsul la ele, e simplu să descoperi despre ce şi cum vei scrie.

Cei mai mulţi privesc astăzi scrisul într-un sens egocentric, vanitos, ori chiar comercial: au un talent, mai mare sau mai mic, şi oportunităţi de publicare pe care alţii nu le au şi scriu ca să se poziţioneze în lumea socială, să facă marketing pentru propria persoană ori pentru ce vor să vândă. Ratingul, numărul cititorilor şi al celor care „dau Like”, îi interesează mai mult decât orice altceva. Caută subiecte şi titluri „care (îi) vând” şi adoptă un stil care se citeşte uşor şi cu plăcere. Dacă faci parte dintre ei, fii pregătit(ă) să intri „în pană” de subiecte şi să-ţi gestionezi agresivitatea şi suferinţa generate de orgoliu şi invidie.

Unii îl privesc (despre scris vorbesc) într-un sens jurnalistic sau profesoral generos: ei ştiu ceva pe care alţii nu-l ştiu şi scriu ca să afle şi alţii, să îi înveţe pe alţii. Sunt fericiţi atunci când cititorii le apreciază munca, spunându-le că au aflat de la ei lucruri interesante şi utile, şi se simt inutili în caz contrar. Pot intra de multe ori “în pană” de subiecte, pentru că despre ce ştiu ei sigur au mai scris şi alţii, competiţia e foarte mare şi se alunecă uşor în prima ipostază (goana după rating, like-uri, adoptarea unui stil facil etc.).

Eu cred că cel mai benefic e să priveşti scrisul într-un sens literar-terapeutic şi de dezvoltare personală: scrii ca să-ţi satisfaci o curiozitate, ori să-ţi descarci şi înţelegi emoţiile puternice, visurile, extazul, uimirea, iubirea, ura, revolta, tristeţile, anxietăţile, suferinţele, frustrările…, aşa cum mărturisea, de exemplu, Herta Muller, scriitoarea onorată cu premiul Nobel.

Scrii aşa cum vorbeşti natural atunci când conversezi cu tine sau când îi explici unei persoane anume, care vrei şi vrea să înţeleagă. Laşi apoi produsul „să dospească” un timp, îl reciteşti ca şi cum l-ar fi scris altcineva şi îl rafinezi; repeţi aceasta de câteva ori, până eşti sigur(ă) că tu ai învăţat ceva important şi clar.

Nu trebuie să ai neapărat un talent special: mulţi oameni scriu jurnale, eseuri, reflecţii asupra vieţii sau poezii doar pentru ei, ca să se descarce emoţional şi să (se) înţeleagă mai bine.

Dacă poţi publica, vei fi fericit(ă) să afli că şi alţii se regăsesc în ce scrii tu şi învaţă din ce scrii tu. Uneori ţi-ai dori să fii plătit(ă) pentru ce scrii, suficient ca să poţi trăi din drepturi de proprietate intelectuală, însă vei scrie pentru tine – şi te vei dezvolta – chiar dacă alţii nu-ţi oferă nimic în schimb…

Faceţi o listă cu zece întrebări provocatoare pentru care NU aveţi răspunsuri clare, dar aţi dori să le căutaţi.

Încercaţi chiar acum…

Nu găsiţi zece întrebări? Ei, atunci chiar aveţi o problemă!

Fie curiozitatea dumneavoastră pentru teme care depăşesc bârfa cotidiană e prea mică, fie luaţi drept definitiv un răspuns auzit de la cineva sau citit undeva, fie vă lăsaţi încorsetat(ă) de propria experienţă de viaţă sau profesională, adică de tiparele de gândire care vă dictează automat un răspuns rapid – vezi obişnuitul „Asta e părerea mea” sau expertul „Eu ştiu că…”.

Dacă, la polul opus, vă spuneţi „Păi, aşa, aş putea scrie sute de pagini cu întrebări”, iar aveţi o problemă: înseamnă că nu v-aţi definit interesele prioritare şi vă risipiţi resursele interioare!

Întrebaţi-vă dacă nu cumva aveţi nevoie:

• să vă provocaţi curiozitatea sau să o reorientaţi?
• să vă organizaţi mintea, adică interesele şi priorităţile cognitive pentru această etapă?
• să învăţaţi să citiţi şi să ascultaţi critic, adică să vă puneţi întrebări în legătură cu orice – inclusiv în legătură cu ce spune idolul dumneavoastră sau cu ce scriu eu aici?
• să învăţaţi să căutaţi răspunsuri diferite de „părerea” care vă vine imediat sau de opinia de specialist experimentat?
• Un coach, un mentor sau chiar un profesor bun vă poate ajuta să conştientizaţi sursa blocajului şi să învăţaţi cele necesare ca să-l depăşiţi.

Gândiţi că am scris fraza precedentă sau întregul articol doar ca strategie de marketing? Dacă da, faceţi un exerciţiu de depăşire a unei limite proprii: tentaţia de a lua drept corectă şi definitivă prima „părere” sau „impresie”. Căutaţi răspunsuri multiple şi cântăriţi-le mai bine: ce probe aveţi pentru fiecare? cum contribuie fiecare la creşterea dumneavoastră şi la relaţii mai bune cu alţii? Ca să reuşim să depăşim orice auto-limitare, avem nevoie nu doar să vrem – doar paranoicii nu vor să-şi depăşească limitele –, ci şi să exersăm perseverent.

Exerciţiul de dezvăţare-învăţare organizat, susţinut şi monitorizat– nu simplul „Îmi doresc foarte mult”, nici „Am talent” sau „Îmi place”, şi nici chiar „Muncesc foarte mult (dar neorganizat, fără continuitate şi fără testare)” –face diferenţa între performeri şi mediocri!

Elisabeta Stănciulescu este licenţiată în Filosofie şi doctor în Sociologie. A avut puterea sa renunte la postul de profesor universitar şi a ales să lucreze ca expert independent, oferind servicii de dezvoltare a capitalului uman.

• Pentru organizaţii: managementul echipei, comunicare constructivă, gestiunea stresului, cercetare-dezvoltare.
• Pentru persoane fizice: suport în rezolvarea unor probleme personale, de cuplu, familie, educaţie, muncă.

Detalii şi articole la: http://elisabetastanciulescu.ro