Alis Anagnostakis: Sinceritate versus autocritică
A fost uimitor să descoperim cum evenimente complet diferite ne-au condus către lecții de viață similare. O astfel de lecție este chiar cea din titlul articolului de azi și este una cu care foarte mulți oameni pe care îi cunosc se confruntă în viețile lor.
Și eu, și prietena mea, am recunoscut că am devenit mai sincere cu noi însene de-a lungul anilor. În același timp, amândouă am observat că, deseori, granița dintre sinceritatea cu sine și autocritică este foarte subțire și ușor de încălcat.
Știu cu siguranță că nu suntem singurele în această dilemă – cum îți poți păstra acea luciditate și onestitate cu tine însuți, cea care te ajută să crești, să te cunoști și să evoluezi, fără a deveni autocritic în mod distructiv?
Gândindu-mă la subiectul ăsta, mi-am dat seama că există câteva diferențe fundamentale între onestitatea cu sine și autocritică, care ne pot ajuta să devenim mai conștienți de noi înșine și să păstrăm un echilibru interior. Mi-am mai dat seama că, mult prea des, oamenii confundă aceste două aspecte și ajung să se autosaboteze în loc să se cunoască și să se accepte, pentru a putea evolua.
Iată cum percep eu aceste diferențe:
Onestitatea față de sine este o dovadă de înțelepciune, este un act de maturitate și echilibru, este deopotrivă un rezultat și un motor al autocunoașterii. Autocritica este, cel mai adesea, un reziduu al experiențelor trecute, în care am fost criticați de alții, ni s-a spus cine și cum trebuie să fim, ni s-au fixat standarde și ni s-au arătat șabloane în care trebuia să ne încadrăm. Chiar și când oamenii sau situațiile care creau presiune în viața noastră au dispărut, autocritica rămâne, ca o voce interioară ce nu ne dă pace și continuă să ne oblige ca să ne conformăm.
Onestitatea față de sine este un act de curaj; îți cere să te confrunți cu tine în totalitate, cu bune și rele. Autocritica este un act de judecată; te determină să te auto învinovățești și să te "cerți" de câte ori ți se pare că nu ai fost la nivelul propriilor tale standarde.
Onestitatea față de sine implică acceptarea propriei "umbre", înțelegerea faptului că ea este parte din tine și nu-ți diminuează în nici un fel "lumina" interioară. Autocritica implică respingerea "umbrei", efortul de a o elimina și încercarea de a te transforma într-o imagine idealizată, nerealistă, despre tine însuți – de obicei aceeași imagine care ți-a fost impusă în copilărie de cei din jur și către care ai fost învățat să tinzi.
Onestitatea față de sine este însoțită de compasiune, acceptare, înțelegere și bunătate față de ține însuți. Autocritica este dură, necruțătoare, însoțită de foarte mult negativism și intoleranță față de propriile tale slăbiciuni, vulnerabilități sau greșeli.
Onestitatea față de sine te determină să te uiți cu deschidere la modul în care ai evoluat în timp, recunoscându-ți și acceptându-ți greșelile, iertându-te pentru ele și privindu-le ca pe oportunități de dezvoltare. Când ești sincer, te compari pe tine, cel de acum, cu tine, cel din trecut, pentru a vedea dacă și cum te-ai transformat. Autocritica e un mecanism care te îndeamnă să te compari cu alții, iar comparația e aproape mereu în defavoarea ta.
Alis Anagnostakis
Partner Mind Learners