Ai multe de făcut și nu ai timp? Acesta este secretul!
Am văzut în dimineața aceea că gândurile curgeau lin, unul după altul, cu o înșiruire de lucruri pe care ar trebui să le fac în acea zi…și era 4 dimineața. Dintr-o dată, însă, a apărut o recunoaștere a acestui fapt, și anume, că în fiecare zi când deschid ochii pentru o nouă zi din viața mea, acesta este tipul de activitate mentală pe care îl am.
Surprinsă, am văzut, cu o nedumerire cristalină ca un cer de iarnă într-o zi senină, însorită și geroasă, și în spațiul creat de această nouă emoție, o întrebare “curioasă”: ce-ar fi, dacă în ziua asta o să mă uit la …..“cine voi FI astăzi?”
Ce gând surprinzător! Doamne, ce-o fi asta? Ce curios! Ce surprinzător! O stare nedefinită de libertate și joacă m-a făcut să mă uit: ce posibil răspuns aș putea să dau la această întrebare? Nu mi-a trebuit mult și datorită stării de joacă pe care o aveam, un răspuns ghiduș și clar a apărut: astăzi o să fiu fericită! De ce? De-aia!. Și “de-aia” a făcut inutilă orice altă conversație; mintea mea “eficientă” a amuțit.
Am adormit la loc, împlinită ca după o poznă hazlie și când m-am sculat din nou, după câteva ore, eram inundată de sentimentul de fericire….. fără motiv! Era ca o lumină aurie care mă înconjura și m-a însoțit toată ziua. O claritate și intenționalitate îmi însoțea fiecare mișcare. Aveam o stare de minte “fecundă” și creativă.
Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă duc la baie și, în timp ce mă spălam pe dinți, era ca și când mă jucam și fața îmi era luminată de o bucurie lăuntrică și inexplicabilă. M-am dus în sufragerie, am pus o mantra indiana de mulțumire – “Gayatri Mantra” – și am început să mă mișc ca într-un dans, cu un zâmbet pe care nu-l puteam sau doream controla; am spălat vasele și în timp ce o făceam am început să dansez și dintr-o dată mi-am auzit glasul, surprinsă, sub forma unui râs, cu voce tare, spontan, eliberator (bine că nu era nimeni în jur să mă audă!). M-am sărutat singură, pe frunte (mental, evident), m-am așezat la masă și m-am uitat la ce voi face în acea zi.
Totul părea ușor, posibil și împlinitor. Era ca un dans. Nu era niciun “trebuie să fac”, “trebuie să obțin”, “trebuie…” de niciun fel. Am avut de dat telefoane la diverse persoane, pentru diverse motive. Evident, în fiecare conversație aveam de comunicat ceva, de confirmat ceva, de creat ceva, de cerut ceva. Am observat că nu aveam nicio teamă că…poate nu voi obține ce îmi propusesem. Nu aveam niciun atașament față de obținerea unui rezultat și, din cauza asta, am fost liberă, prezentă și autentică în comunicare. Tot ce am obținut în urma acelor telefoane a fost exact ce am dorit, cu un profund sentiment de împlinire.
Tot ce am făcut în acea zi a fost făcut cu puterea și eleganța unui maiestuos râu care curge agale, fără să dea cu capul în pietrele pe care le întâlnește în cale. Vezi, destinația râului este aceeași, fie că se luptă cu pietrele din calea sa, fie că curge lin pe lângă ele. Ce înțelepciune, la râurile astea!
Acest “insight” pe care l-am avut, îmi îmbogățește viața de atunci, ca o binecuvântare.
Când mă trezesc dimineața, primul gând pe care îl am este: “ce o să fiu astăzi?” și răspunsul, constant și inevitabil, este: fericită!
Alege, într-o zi, să fii! Să fii ce te inspiră să fii!
Nu-ți propune, însă, să fii “organizată”, “energică”, “intențională”, “să atragi abundență”. Uită-te în tine și vezi: dacă ar fi ultimul lucru pe care ți l-ai dori în viața asta, care ar fi? Poate fericire? Dacă alegi “fericire” atunci:
- Cum te vei uita la copii tăi când îi pregătești pentru școală?
- Cum te vei uita la bărbatul de lângă tine, care împarte viața cu tine și pe care l-ai luat ca partener în viața ta pentru că îți umplea ființa de bucurie doar când te gândeai la el?
- Cum vei pleca de acasă?
- Ce vei face conducând mașina?
- Ce vei face când șoferul tău te va lua cu mașina să te ducă la lucru?
- Cum vei lucra?
- Cum vei vorbi cu colegii sau șefii?
- Cum îți vei delega angajații?
- Îți vei lua o pauză de câteva ore să mănânci la prânz, să mergi o oră prin parc uitându-te cu curiozitate la iarbă, flori sau copaci?
- Îți vei surprinde partenerul cu o seară la un restaurant romantic, ținându-l de mână?
Ce ai face dacă ești deja fericit? Și, ce ți-ar da, dacă ești “deja” fericit? Cum ai vedea circumstanțele din viața ta?
Cu o experiență de peste 30 de ani în training și coaching, Connie Larkin este Executive Coach, conduce cursuri de dezvoltare personală, leadership, productivitate și eficiență și, mai nou, PhotoReading. Connie Larkin a colaborat de-a lungul timpului cu middle & top managers din companii precum: Business Edu, Romtelecom, Aquila, McCann Erickson. Mai multe despre cursurile de Productivitate susținute de Connie Larkin, gasiti aici.