Adevărurile incomode – cum acceptăm ceea ce ni se pare inacceptabil?

Am lucrat recent cu un executiv căruia i s-a reproșat, la un moment dat, de către un angajat că nu stă niciodată la discuții cu el. În loc să recunoască realitatea celuilalt sau să își asume că poate comportamentul său l-a făcut pe celălalt să se simtă neglijat, a avut tendința imediată de a se justifica. În fața adevărurilor incomode, reacția-reflex este să le respingem – suntem surprinși să auzim lucruri pe care poate că le-am negat, le-am ascuns sau nu le-am conștientizat despre noi. Avem convingerea că asumarea acestor lucruri ne-ar arăta drept vulnerabili sau ne-ar coborî în ochii celorlalți.

Atunci, îmbrățișăm atitudinea de ,,eu sunt cine sunt și nu mă mai pot schimba acum”, când, de fapt, noi toți suntem într-o continuă schimbare pe tot parcursul vieții. Cred că cea mai bună modalitate de a nu fi răniți de adevărurile pe care le aflăm despre noi este să ne uităm la ele ca la un film care spune o poveste, în care noi suntem personaje principale. Să le privim cu o oarecare detașare și să înțelegem că atitudinile și comportamentele noastre nu au mereu legătură directă cu noi înșine, că ele nu ne definesc. În loc să încercăm să explicăm și să apărăm mereu ,,de ce-ul”, ar fi mai indicat să ne dăm la o parte și să ne uităm la noi înșine cu drag, cu interes, cu o curiozitate a exploratorului care descoperă ceva nou.

De asemenea, cred că un mod de a descoperi care sunt aceste adevăruri pe care e dificil să le recunoaștem în mod normal este să fim în întrebare în fiecare zi. Cum ne face să ne simțim un anumit lucru pe care îl auzim? Ce spune reacția noastră despre noi? Care este adevărul și perspectiva noastră asupra a ceea ce se întâmplă? Prin astfel de întrebări, pe care nu le așteptăm neapărat din partea celorlalți, ci ni le adresăm noi înșine, putem să aflăm răspunsuri profunde ce ne permit să ne cunoaștem mai bine.

Atunci când resimțim adevărurile pe care le primim din jur ca fiind incomode, noi concurăm cu varianta noastră ideală. Avem în minte o hologramă perfectă a ceea ce ne dorim să fim și a ceea ce vrem să părem pentru cei din jur și încercăm să o apărăm cu toate forțele. Avem un scut, în urma presiunii sociale sau a conștiinței colective, care ne-a transmis că ar trebui să fim sau să acționăm într-un anumit fel și doar astfel pentru a fi considerați buni. Dacă am privi adevărurile în mod asumat, ne-am dezvolta personal mai mult și am fi mai împăcați cu noi și cu mediul în care ne aflăm.

Există momente, în viața unei organizații, de exemplu, în care este necesar ca un executiv să recunoască adevărurile incomode și să le împărtășească echipei. O astfel de situație se petrece atunci când lucrurile nu mai funcționează. Cu cât mai sincer, deschis și direct este un executiv în aceste momente, cu atât mai ecologic poate trece, împreună cu echipa sa, peste dificultăți. Astăzi, organizațiile caută lideri care să poată construi alături de echipa lor, la bine și la greu, nu doar figuri care să se ridice în vîrful piramidei și să dicteze de acolo.

Adevărurile despre noi nu vor mai fi incomode atunci când înțelegem că noi suntem perfecți așa cum suntem, în fiecare etapă de dezvoltare a vieții noastre. Această acceptare a locului în care ne aflăm și a locului în care ne dorim să ajungem ne va face călătoria în sine mai plăcută decât destinația.