5 feluri in care ne mintim pe noi insine

Inainte de orice insa, trebuie mentionat ca mecanismele defensive sunt parte fireasca din viata de zi cu zi. Nu am putea trai fara ele. Principalul lor beneficiu este ca ne ajuta sa depasim mai usor momentele dificile, esecurile, dezamagirile. Fara ele, stima noastra de sine ar fi grav afectata de fiecare data cand lucrurile nu merg asa cum ne dorim. Se zice, nu intamplator poate, ca optimismul este o forma de auto-mintire – poate ca e adevarat, insa el este si o foarte buna modalitate de a aduna energia pentru a merge mai departe in clipe de cumpana.

Asadar, inainte sa infieram mecanismele defensive, e bine sa facem un pas inapoi, sa le privim cu respect si sa fim recunoscatori ca natura ni le-a oferit ca pe niste daruri.
In acelasi timp, este esential sa ne amintim ca deseori, aceleasi mecanisme create pentru a ne progeja, ne pot determina sa ne autosabotam. De aceea este important sa privim in interior, sa intelegem si sa constientizam aceste mecanisme – nu pentru a le elimina, ci pentru a invata sa ne conducem mai eficient pe noi insine.

1. Negarea

Este unul dintre cele mai raspandite mecanisme. De cate ori refuzam sa ne confruntam cu realitatea asa cum e ea si pur si simplu alegem sa nu vedem lucrurile care ne deranjeaza, de fapt apelam la negare. Afirmatii de tipul “eu nu am nici o problema cu greutatea” (desi m-am ingrasat 15 kg in ultimele luni), “eu nu sunt fumator” (desi fumez de fiecare data cand ies in oras cu prietenii), “eu nu am nici un fel de dificultati de comunicare” (desi ma cert constant cu toti colegii de serviciu si sunt implicat permanent in conflicte) – sunt diferite forme pe care negarea le ia in viata noastra.
Desi negarea ne poate ajuta sa traim mai confortabil cu unele defecte pe care le avem, daca nu este constientizata si tinuta sub control, ne poate duce catre a ignora complet anumite comportamente distructive, cu grave consecinte pe termen lung.

Dificultatea in a gestiona acest mecanism vine tocmai din natura lui – atunci cand ne refugiem in negare, ne mintim pe noi insine si credem acea minciuna. De aceea este extrem de greu ca cineva din afara sa ne “trezeasca”. Daca ati incercat vreodata sa ajutati pe cineva apropiat sa scape de un comportament disctructiv, este foarte posibil sa va fi lovit de forta incredibila a negarii. Celalat pare sa nu vada ceea ce pentru voi este evident, se infurie atunci cand incercati sa interveniti sau pur si simplu ignora sfaturile voastre bine intentionate. Ca de fiecare data in astfel de situatii, cheia schimbarii este in fiecare dintre noi – noi putem gasi forta de a ne confrunta proprii demoni; din pacate este inutil sa ne concentram eforturile pentru a combate demonii altora, mai ales impotriva vointei celor pe care incercam sa ii ajutam.

2. Reprimarea

Daca vi s-a intamplat vreodata sa “uitati” pur si simplu de o sarcina neplacuta, o intalnire unde nu va doreati sa ajungeti, un telefon pe care trebuia sa-l dati cuiva care va displace, atunci este foarte probabil sa fi trait pe propria piele mecanismul reprimarii.

In ciuda impresiei generale ca uitarea este o intamplare – “am uitat, ce sa fac, imi pare rau…”, psihologii ne spun ca, nu de putine ori, uitarea este o alegere inconstienta pe care o facem, cand este vorba de lucruri care nu ne plac sau pe care am fost fortati sa le acceptam impotriva vointei noastre. La locul de munca, nu este deloc intamplator ca deciziile luate impreuna cu oamenii sunt cel mai eficient implementate. Atunci cand decizia este impusa, nu rareori se intampla ca membrii echipei sa “uite” de anumite sarcini pe care le-au primit fara a avea vreun cuvant de spus – este o forma de protest inconstient fata de limitarea autonomiei lor.

3. Deplasarea

Vi s-a intamplat vreodata ca, dupa o zi stresanta la serviciu, sa va “varsati nervii” pe familie? Daca da, atunci veti intelege usor ce inseamna deplasarea. Atunci cand nu ne putem manifesta emotiile negative fata de persoana care le-a generat (de exemplu: seful, un coleg, un client), avem tendinta de a le exprima in relatia cu oameni pe care nu ii percepem ca pe o amenintare (cel mai des, familia – sot/sotie/copii).

Desi se poate spune ca deplasarea ne ajuta sa evitam situatii conflictuale potential problematice, in acelasi timp, ingnorata si necontrolata, poate deteriora relatiile cu cei apropiati, care se vor simti nedreptatiti si tratati incorect – pe buna dreptate.

4. Formarea reactionala

Deja acum intram in sfera mecanismelor de aparare mai complexe si subtile, pe care insa, daca suntem atenti, le putem observa utilizate peste tot in jur.

Un exemplu simplu l-am intalnit de curand intr-un articol despre o starleta americana care a fost ani de zile supraponderala si care recent a mai slabit putin, incepand acum sa critice aspru o alta starleta care tocmai s-a ingrasat cateva kilograme. Formarea reactionala apare de fiecare data cand criticam la altii defecte pe care, de fapt, le avem si noi si cu care ne este teama sa ne confruntam.
Asadar, data viitoare cand cineva va critica pe nedrept, sau simtiti ca persoana “vede paiul din ochiul altuia si ignora barna din propriul ochi” nu trebuie sa va mirati – este doar un mecanism de aparare.

5. Rationalizarea

Al cincilea mecanism despre care as vrea sa va povestesc este preferatul meu, pentru ca descopar in continuu cat de mult ne influenteaza modul in care gandim despre noi si ceilalti. In acelasi timp, atunci cand discutam despre aceste mecanisme in cursurile de comunicare si managementul emotiilor, participantii sunt, de fiecare data, uimiti sa descopere cate rationalizari folosesc in viata de zi cu zi si cat de profund este efectul lor.

Rationalizarea este mecanismul prin care construim explicatii sau scuze convingatoare pentru a impaca idei conflictuale. De exemplu, in binecunoscuta fabula a lui Esop, “Vulpea si strugurii”, vulpea este pusa in fata unei dileme – pofta de struguri si incapacitatea de a-i atinge. Cum rezolva vulpea aceasta dilema? Printr-o rationalizare – “nu merita, oricum sunt acri”.

Numele acestui mecanism, “rationalizare”, poate fi inselator. Da, are legatura cu ratiunea, insa intr-un mod usor ciudat – mintea noastra foloseste ratiunea pentru a inventa minciuni convingatoare, mai mici sau mai mari, care sa ne ajute sa acceptam o stare de fapt. In multe situatii, acest mecanism ne ajuta foarte mult – cel mai des ne este util cand trebuie sa ne impacam cu deciziile noastre de zi cu zi.
In acest sens, exista studii care arata ca, in general, oamenii devin mai atasati de obiectele pe care le achizitioneaza dupa ce le-au cumparat. Unul din participantii la cursuri povesteste exact o astfel de intamplare – cand a trebuit sa isi cumpere masina pentru el si familie, a gasit, dupa lungi cautari, una care indeplinea toate conditiile, mai putin una– masina era suficient de mare, comfortabila, se incadra in buget, insa din pacate era rosie, culoare care nici lui, nici sotiei, nu le placea foarte tare. In cele din urma insa, au hotarat sa o cumpere si…surpriza! Culoarea rosie chiar a inceput sa le placa! Acesta este un exemplu fericit, cand rationalizarea ne este de folos.

Din pacate insa, prea des, rationalizarea ne determina sa fugim de propriile temeri, slabiciuni, decizii de viata gresite fara a ne rezolva de fapt conflictele interioare. De multe ori ne comportam precum vulpea, incapabili sa ne acceptam propriile limitari sau sa recunoastem cand am luat o decizie fundamental gresita. Asa se explica, spre exemplu, de ce multi oameni aleg, din varii motive, cariere care sunt contrare talentelor si pasiunilor lor native sau intra in relatii nepotrivite si isi spun apoi, ani de zile, “minciuni” prin care sa se convinga ca au luat, de fapt, decizia buna iar nefericirea pe care o simt nu are nici o legatura cu propriile alegeri eronate. Am vazut de nenumarate ori persoane care fac schimbari radicale in viata dupa ani de zile de rationalizari si se intreaba, uimite, “cum am putut fi atat de orb atatia ani?”.

Acestea sunt doar 5 moduri in care mintea noastra ne poate juca feste. Mai exista multe altele. Nu cred ca ar trebui vreodata sa ne propunem sa “scapam” de aceste mecanisme defensive. Fiecare dintre ele exista pentru a ne ajuta in diferite moduri – sa ne pastram increderea in noi cand viata ne loveste, sa nu ne autoflagelam prea tare pentru defectele noastre, sa ne bucuram de deciziile pe care le luam. In acelasi timp, cred cu tarie ca fiecare dintre noi ar trebui sa faca pasi in directia autocunoasterii, sa invete sa se inteleaga mai bine pe sine si sa descopere situatiile cand propriile mecanisme defensive devin un obstacol. Intr-adevar, nu e usor sa privesti in interior – e o oglinda in care deseori vedem lucruri care nu ne plac.

E nevoie de curaj pentru a ne confrunta cu noi insine. Insa este un efort care, in opinia mea, merita – doar astfel putem inceta sa mai fim condusi de mecanismele subtile ale propriei minti si putem incepe sa ne conducem singuri, sa ne impacam cu noi insine, cu bune si cu rele, pentru ca, in ultima instanta, sa devenim mai toleranti cu cei din jur si propriile lor mecanisme defensive.