Se lanseaza Clubul “Tineri Antreprenori”
Clubul isi propune sa sprijine initiativele antreprenorilor tineri si sa faciliteze transferul de know-how direct de la antreprenorii cu experienta relevanta.
Organizatorii, Junior Chamber International (JCI) propun un nou format, sub forma unui forum lunar la care sunt invitati sa participe intreprinzatorii aflati la inceput de drum, alaturi de oameni de afaceri de succes.
Mentorii, aşa cum sunt numiti antreprenorii care au dezvoltat start-up-uri cu o vechime de cel putin 3 sau 5 ani vor impartasi din experienta, din succesul personal si vor oferi consiliere si suport membrilor clubului, atat in cadrul forumului lunar, dar si individual.
Totodata, organizatorii provoca tinerii antreprenori sa participe la o competitie de tip elevator pitch, in cadrul careia, intr-un singur minut, competitorii trebuie sa convinga juriul format din cinci antreprenori cu experienta, de viabilitatea proiectului lor de afaceri.
In etapa a doua a procesului de selectie, castigatorii competitiei de elevator pitch vor sustine un interviu individual in urma caruia 20 de finalisti vor avea asigurat membership-ul gratuit in cadrul acestui club.
Proiectul isi propune sa dezvolte spiritul antreprenorial in randul tinerilor din Romania iar inregistrarea celor care doresc sa participe se poate face direct pe site-ul dedicat (www.tineriantreprenori.ro).