Șase paradoxuri cu care se confruntă femeile de afaceri
„Indiferent din ce parte a lumii sunt, femeile antreprenor se confruntă cu aceleași provocări. De fapt, singura piedică ce stă în calea succesului lor este teama. Odată depășită, inteligența emoțională le face extrem de competitive” a declarat Osnat Peled, fondator BWFR.
Paradoxul 1
Dacă femeile nu își doresc să obțină mai mult, nu vor progresa. Pe de altă parte, dacă ambiția lor este exacerbată, pot fi privite greșit, ca fiind agresive.
Paradoxul 2
Dacă femeile nu își exprimă punctul de vedere în cadrul unei întâlniri, vor trece neobservate. Când intervin și întrerup, pot fi percepute ca nepoliticoase.
Paradoxul 3
Dacă femeile nu își aleg mentori bărbați, le va fi mai greu să avanseze profesional. Atunci când o fac, această relație poate fi interpretată de cei din jur ca fiind cu implicații sexuale.
Paradoxul 4
Dacă femeile nu negociază salariile, riscă să fie subevaluate. Când negociază, par că forțează nota.
Paradoxul 5
Dacă femeile își ajută colegii, comportamentul lor poate fi perceput ca fiind firesc și nu sunt recompensate pentru asta. Dacă refuză să ajute, riscă sa pară egoiste și individualiste.
Paradoxul 6
Dacă femeile nu au o familie, pot fi privite cu neîncredere și cu suspiciunea că sunt prea tinere pentru a conduce. Dacă au o familie, le este pus sub semnul întrebării angajamentul pentru job.
Femeile antreprenor din Israel și România și-au dat întâlnire la București, la invitația Business Woman Forum Romania. „Am adus împreună antreprenoarele din România și Israel, pentru a-și îmbina know-how-ul și pentru a discuta noi oportunități de afaceri.”, a declarat Osnat Peled, fondator BWFR.
La eveniment a fost prezentă și Excelenţa Sa, Doamna Tamar Samash, Ambasadorul Israelului la Bucureşti. “Să fii femeie ambasador este o mare provocare, dar nu la fel de mare ca a fi femeie de afaceri. Tocmai de aceea, eu le voi susține și sper ca în viitor acestea să fie într-un număr cât mai mare. Și, cine știe, poate la un moment dat o să devin și eu antreprenoare”.
Cerul nu e limita
Din delegația femeilor de afaceri din Israel face parte și Rina Idan. După ce a servit timp de 25 de ani armata Israelului, a acceptat provocarea de a „salva” un ONG de la „moarte”. Asociația “Kav Lachayim”-în traducere din ebraică- Organizația fără viitor, are acum un viitor și fonduri de 10 milioane de euro.
BWFR este o organizație multinațională, non-profit, din care fac parte femei de afaceri din România. Fondată de catre Osnat Peled, venită din Israel și relocată în România, organizația ajută femeile să își dezvolte afacerile prin schimb de cunoștințe și experiențe.