Sănătate în stil indonezian
Modul de viaţă ne influenţează direct sănătatea. Astfel, abordarea unui stil de viaţă sănătos ar fi primul pas pentru sănătatea noastră. Însă conceptul de „stil de viaţă sănătos” este unul complex şi necesită o concentrare a eforturilor noastre asupra depăşirii unor obiceiuri dăunătoare. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), sănătatea este starea deplinei bunăstări fizice, spirituale şi sociale, nu numai lipsa bolilor sau a defectelor fizice.
În Indonezia, de exemplu, cultura vieții sănătoase este ridicată la rang de filosofie de viață. În acest sens, soții Daniela Godoroja Diarto și Wahyu Diarto, au venit cu ideea de a încerca să educe românii, să le povestească despre stilul de viață indonezian. Aceștia au un business de familie care a fost conceput exact din dorința de a aduce în România povești și arome din Java, Indonezia, și de a-i ajuta pe români să descopere cultura vieții sănătoase indoneziene.
Daniela este româncă, medic primar anestezie terapie intensivă, iar soțul său, Wahyu Diarto, este indonezian stabilit în România. „Eu sunt originar din Java, Indonezia. Țara noastră este cunoscută drept «Smaraldul Ecuatorului»(Zamrud Khatulistiwa) deoarece, privită din spațiu seamănă cu o nestemată verde, în special datorită numeroaselor grupuri de insule cu păduri luxuriante. În cultura noastră plantele sunt puternic valorizate. Le numim «saripati manusia», adică „esența vieții”, pentru că ele ajută la pace și vindecare. Ele au fost folosite în acest scop încă din cele mai vechi timpuri și continuăm să o facem și în prezent întrucât plantele au multiple beneficii pentru sănătate, conțin substanțe nutritive și minerale foarte importante pentru organism”, spune Wahyu Diarto.
Soarta a făcut să o întâlnească pe soția sa la celălalt capăt al lumii, în România. Ambii soți și-au dorit să aducă o parte din Java în România și să-i ajute pe oameni să descopere beneficiile plantelor și ingredientelor tradiționale indoneziene, mai rar întâlnite pe continental european. Au în portofoliu o gamă largă de ingrediente și produse: cafea, sosuri, noodles, ceaiuri, tapioca, condimente mai mult sau mai puțin cunoscute, dar și zahăr de flori de cocos, un produs pe care nu prea îl întâlnești pe piața din România.
Wahyu Diarto s-a îndrăgostit de România, însă nu și-a uitat nici țara de origine. Și, cum să le îmbine mai bine decât printr-un business care leagă cele două culturi. „Nu știu dacă eu am ales România sau ea m-a ales pe mine. Am ajuns aici în urma unei conjuncturi, în mai 2019. Așa a fost destinul, să o cunosc pe soția mea și să ne construim împreună o viață nouă.. Fondarea Blue Phoenix a fost o continuare firească, un vis comun pe care am vrut să-l materializăm. Acum eu am ca țară adoptivă România, așa cum soția mea are ca țară adoptivă Indonezia, amândoi iubim țara în care ne-am născut și suntem legați de familie, locuri, obiceiuri, cultură, tradiții, chiar și de mâncare, însă învățăm permanent unul de la altul despre cultura fiecăruia”. De fapt, acesta este și motivul pentru care au ales să construiască acest business pentru că sunt implicate ambele țări. Trebuie să călătorească periodic în Indonezia pentru a încheia contracte cu companiile de acolo și a se asigura că aleg cele mai bune produse, astfel încât clienții din România să fie multumiți de ele, dar să și înțeleagă beneficiile aduse de acestea.
Au ales calea antreprenoriatului ca mod de expunere a visului lor. Cei doi soți susțin că este mai bine să lucrezi 12 ore pe zi sau chiar mai mult pentru a-ți îndeplini propriul vis decât să lucrezi 8 ore pe zi pentru visul altcuiva. „Să creezi un business este mult mai provocator și mai greu decât să fii angajat undeva. Trebuie să fii foarte implicat, să vezi și să analizezi cum funcționează procesele, practic să-l urmărești așa cum urmarești evoluția unui copil. Atunci când ai business-ul tău experimentezi personal fiecare lucru, poate că la început cazi, iei o decizie greșită, dar ulterior înveți din greseli, te ridici și continui să mergi mai departe”, spune Wahyu Diarto. Acesta îi sfătuiește pe tinerii aflați la început de drum „să fie curajoși, să îndrăznească, chiar dacă întâmpină greutăți, necunoscute, să continue să-și urmeze visul, să învețe din propria experiență. Studiile sunt esențiale, dar experiența este vitală”.
Blue Phoenix – stil de viață sănătos
Este dificil să îți deschizi o afacere, dar, mai dificil este să încerci să schimbi un stil de viață. Din dorința de a se reinventa, de a renaște, asemeni păsării Phoenix, au lansat Blue Phoenix. Cum? „Prin punerea în aplicare a unei lecții prețioase despre cum să trăim în armonie cu noi înșine și cu tot ce ne înconjoară. Ingredientele cheie în acest proces sunt: conectarea cu sine pentru a ne asculta corpul și semnalele pe care le primim de la el cu privire la nutriție, precum și reîntoarcerea la natură, reînvățând de la ea despre ritmuri ancestrale”, spune Wahyu Diarto. Adevărul este că noi toți avem momente în care ne dăm seama că viața asta agitată, trăită mereu pe fugă, ne determină să ne ignorăm nevoile corpului și dorințele sufletului, să ne îndepărtăm de esență. Cei doi soți au simțit că este timpul să facă această schimbare, care să le permită să trăiască autentic, conectați la sine și la ritmurile naturii și și-au dorit să fie sursa regăsirii de sine și reconectării cu natura. „Eu și Dani împărtășim dragostea pentru cultura indoneziană, așadar, de aici până la a pune bazele acestui business nu a fost decât un pas. Inspirația în alegerea numelui de Blue Phoenix ne-a venit de pe o parte de la legenda păsării Phoenix care renaște din propria cenușă, mergând astfel pe ideea continuității și de a nu renunța oricât de greu ar fi. Pe de altă parte, un alt element de inspirație, a fost Garuda Pancasila – o pasăre legendară, asemănătoare zmeului din povești, dar cu rol protector, care de altfel apare pe stema țării și este emblema națională a Indoneziei. De ce Blue? Deoarece simbolizează încredere, loialitate, responsabilitate și siguranță, principii după care ne ghidăm în acest business”, susține fondatorul.
Reacția românilor la produsele indoneziene
Părerile sunt împărțite când vine vorba despre stil de viață sănătos, mai ales când ești român și felul principal la o masă festivă sunt sarmalele. Dar, românii nu se sfiesc să încerce și alte tipuri de mâncare așa că există deschidere și pentru ingrediente exotice. Daniela susține că „românii sunt foarte curioși să încerce produse autentice și să descopere cât mai multe lucruri despre cultura gastronomică din Indonezia, care oferă combinații de gust suprinzătoare. Am descoperit o categorie de public aparte, formată din cei care au fost în vacanță în Indonezia, și își doresc să recreeze acasă o rețetă de care s-au îndrăgostit acolo, astfel încât sunt în căutarea acelor ingrediente care să îi ajute să redea gustul inconfundabil al mâncărurilor indoneziene”. Aduc noodles, condimente, sosuri, cafea și ceaiuri. Își doresc să aducă aromele și poveștile din Indonezia în atenția publicului din România, și să învețe românii despre beneficiile pe care aceste produse le au asupra sănătății.
Planuri pentru 2022
Ca în orice business, planurile și pregătirea pentru un nou an nu lipsesc nici aici. „Ne propunem ca în 2022 să creștem notorietatea brandului și să aduce în atenția consumatorilor beneficiile pe care le au produsele noastre asupra sănătății. Avem planuri pentru dezvoltarea business-ului pe patru paliere.
În primul rând, vom începe să producem suplimente alimentare, deja am primit autorizația și abia așteptăm să pornim la drum. De asemenea, anul acesta ne propunem să extindem și gama de ceaiuri. Am început deja o colaborare cu fabrica de ceai Kepala Djenggot – PT Gunung Subur Sejahtera, din orașul natal al lui Yudi, cu care avem contract direct de importator. În plus, vom aduce și ceai verde în combinație cu graviola sau cu lemongrass.
De asemenea, anul acesta ne dorim să dezvoltăm mai mult și segmentul cafelelor. De aceea, ne vom îndrepta atenția, atât asupra clientului final, prin intermediul shop-ului nostru online (www.blue-phoenix.ro), cât și spre vânzarea B2B, căci ne dorim să intram pe zona de nișă prin introducerea selecției noastre de cafea în cafenelele de specialitate. Pentru cafenelele de specialitate ne vom focusa pe a importa cafea crudă Arabica cultivată în microloturi și cu procesare specială, cum ar fi cea cu miere sau vin, iar pentru shop-ul online vom aduce și cafea Robusta, de foarte bună calitate, cultivată într-o zonă vulcanică, de munte.
Nu în ultimul rând, avem în plan extinderea distribuției. Pe lângă magazinul nostru online, avem deja semnat un parteneriat cu eMAG pentru o parte din sortimentele de ceaiuri și cafea și deja se pot comanda de acolo produsele noastre. În plus, suntem în discuții avansate și cu alți distribuitori online și offline, inclusive un lanț de farmacii, pentru a lărgi punctele de contact cu potențialii consumatori,” conchide Daniela.